Ochii roşii, riduri proeminente, obraji palizi…Ce ascund aceste semne nedorite?
Dacă nu te-ai abătut de la programul tău obişnuit, şi totuşi ai ochii roşii, congestionaţi, înseamnă că e vorba despre o rinită alergică sezonieră sau de o infecţie, precum conjunctivita alergică. Sun cazuri în care ochiul se înroşeşte în întregime, ca urmare a sângerărilor retiniene (din spatele ochiului). Pentru rinită alergică sezonieră, cumpără, picături de ochi care conţin cromoglicat de sodiu – aceste picături se eliberează fără reţetă. În cazul în care te confrunţi cu o conjunctivită, caută picături cu antibiotice.
Roşeaţa din obraji poate fi un semn al menopauzei – dezechilibrele hormonale afectează partea creierului răspunzătoare cu reglarea temperaturii corpului. Mai rar, poate indica boala autoimună numită lupus eritematos, care determină apariţia unei iritaţii ca un fluture pe obraji şi pe nas. Uneori poţi fi roşie în obraji, doar pentru simplu fapt că ai băut un pahar de vin roşu sau că te afli într-o încăpere unde este prea cald, dar aici nu ar fi nici o problemă. Totuşi, dacă roşeaţa persistă, e recomandat să iei legătura cu medicul, pentru a începe unele investigaţii.
Unele femei au de-a face cu apariţia petelor pe faţă în perioada menstruaţiei. Altele se confruntă cu această problemă în perioada de tranziţie către menopauză. Dacă este vorba despre o acnee care persistă, mai ales în zona maxilarului, aceasta te poate avertiza de prezenţa sindromului ovarului polichistic. În acest caz, medicul de familie recomandă o serie de analize pentru măsurarea nivelului hormonal, şi dacă este nevoie, o ecografie generală.
Dacă te afli în situaţia de a avea faţa umflată, trebuie să iei în considerare că una din cauze poate fi luarea unor medicamente ce conţin steroizi. De asemenea, dacă ai o glandă tiroidă leneşă, aceasta poate determina o creştere în greutate, vizibilă inclusiv la nivelul feţei. Dacă umflăturile sunt proeminente, mai ales în zona urechilor, ele te pot anunţa că ai de-a face cu oreionul. Dacă te simţi obosită, tinzi să ai depresii sau dureri musculare, trebuie verificat nivelul tiroxinei (un hormon produs de glanda tiroidă).
Colţurile gurii crăpate pot fi un semn al deshidratării – ceea ce înseamnă că nu bei suficientă apă, dar pot fi şi semne ale anemiei. O altă cauză posibilă este diabetul nediagnosticat. Anemia poate fi tratată dacă începi să iei suplimente de fier şi să faci câteva schimbări în alimentaţie.