Father and daughter laughing and bonding

Pentru a fi un tată cool trebuie să ți cont de câteva reguli și să te implici activ în viața copilului tău. Desigur că pentru tații de fete lucrurile se mai complică un pic însă le poți simplifica rapid dacă totul pornește din dorința de a nu da greș. Ideal este să fiți un model pentru copil și să încercați să îl educați cât mai bine pentru a deveni un adult cu valori.

Tăticii de fete trebuie să conștientizeze faptul că există multe diferențe între sexul feminin și masculin în gândire și preferințe. Și nu uitați că cei mici își formează personalitatea încă de mici iar uneori au un caracter puternic și greu de modelat.

Desigur că atât fetițele au mari așteptări de la tăticii lor cât și tăticii de la fetițe. Relația părinte copil este extrem de importantă și are repercursiuni majore mai târziu în viața de adult. Copiii își doresc să aibă un real sprijin în părinți iar părinții își doresc că cei mici să se comporte așa cum vor ei.

Dar haideți să vedem câteva sfaturi care va pot fi de un real ajutor pentru a parcurge cu succes acest drum și a fi un tată cool de fată.
1. Acceptă faptul că fetița ta  va rămâne mereu fetiță pentru tine chiar dacă anii trec și ea își ia zborul la un moment dat.
2. Trebuie să o lăsați să se exprime liber și să învățați din sinceritatea ei.
3. Acceptați-i interesele și ajutați-o să se dezvolte frumos.
4. Lăsați-o să ajute la treburile casnice și la bucătărie pentru a avea aceste deprinderi de mică.
5. Este important să vă tratați soția cu respect pentru că este vorba de mama ei, iar când va deveni și ea mama va aștepta același respect din partea soțului ei.
6. Păstrați o legătură strânsă cu ea și faceți uneori și năzbâtii împreună pe care să nu le știe nimeni. Cu siguranță acestea vor aduce zâmbete largi peste ani și ani.
7. Arătați-i și partea sensibilă a bărbatului pentru că este normal să fie așa. Acest lucru nu înseamnă că cei sensibili sunt slabi ci doar că uneori este normal să verși câte o lacrimă.
8. Încurajați-o să depășească obstacole și să încerce să își atingă scopul. Ea trebuie să învețe din înfrângeri nu să se lase descurajată.
9. Fiți mereu alături de ea indiferent ce s-ar întâmpla iar dacă îi faceți promisiuni, aveți grijă să le și respectați.
10. Fetița trebuie să înțeleagă că este o ființă specială pentru părinți și va rămâne mereu așa.
11. Atunci când vă cere ajutorul pentru rezolvarea unei probleme nu o refuzați. Învățați să ascultați și să găsiți de comun acord o soluție.
12. Faceți-o să înțeleagă că și o femeie poate fi puternică nu doar bărbații astfel că va putea deveni și ea o femeie puternică care să își urmeze visul.
13. Este important să rezolvați controversele minore care au loc între fetiță și mama ei, de față cu ea, pentru a înțelege că și femeia are un cuvânt de spus și merită să fie apreciată.
14. Faceți-i des complimente atât ei cât și mamei.
15. Iar dacă vine vremea adolescenței și vrea să iese cu băieți asigurați-va că este un un model bun și fiți mereu acolo pentru ea.

Citeste si:  Reguli de bază pentru mămici de pitici
Articolul precedentCum puteți combate durerile de spate
Articolul următorCum să vă trăiți viața cât mai frumos

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau