Activităţile de care copilul tău are nevoie pentru a se dezvolta

0
562

În timpul primelor 18 luni din viaţa copilului tău, îl vei vedea cum creşte şi se schimbă mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii lui.
Câteodată o să ai impresia că este o persoană diferită de la o zi la alta. Şi pentru că nevoile şi interesul lui se schimbă atât de repede, va trebui să fii flexibilă pentru a putea ţine pasul cu felul în care învaţă şi creşte.

Aceste activităţi simple şi distractive sunt bune atât pentru tine cât şi pentru copilul tău şi îi susţin dezvoltarea pe măsură ce creşte.
Atunci când se naşte, singurele lucruri pe care copilul ştie să le facă este să plângă şi să mănânce, însă până la împlinirea vârstei de şase luni, el va râde, se va rostogoli, va scoate sunete şi poate chiar va începe să se târască.
Abilităţile motorii sunt cele mai utilizate acum pe măsură ce copilul învaţă să îşi controleze trupul firav, aşa că activităţile care îl ajută să îşi dezvolte coordonarea, cu siguranţă vor fi de mare ajutor.

Activitatea: Ora burticii

În momentele în care bebeluşul tău este treaz şi activ, pune o pătură curată pe podea şi aşează-l pe burtă. Atunci când el este foarte mic, poţi începe prin a face asta pentru câteva minute şi să creşti perioada treptat. Poţi pune în practică ora burticii atunci când bebeluşul este foarte mic, folosindu-te chiar de abdomenul tău, pur şi simplu întinde-te pe spate şi pune copilul pe burta ta, cu faţa spre tine. Pe măsură ce el creşte, poţi mări treptat perioada în care el se joacă pe podea.

În momentul în care bebeluşul începe să observe ce este în jurul lui şi să se întindă după obiecte, pune câteva jucării lângă el pe podea în timpul orei burticii. Asta îi va da ocazia să aibă după ce să se întindă, ceea ce îi va întări muşchii şi îl va încuraja să înceapă să se rostogolească şi să se târască. Ora burticii îţi va ajuta copilul să îşi întărească gâtul, umerii şi trunchiul. De asemenea previne sindromul capului turtit.

Activitatea: Prinde zornăitoarea

Ţine bebeluşul în poală şi scutură zornăitoarea în lateralul lui, suficient de departe încât să îl faci să încerce să ajungă la ea.
Probabil că îşi va întoarce capul în direcţia din care vine sunetul pentru a vedea ce este. Dacă se întinde după ea, lasă-l să o prindă şi să o examineze. Dacă nu face asta, atunci mută uşor zornăitoarea în faţa lui, aşa încât să o poată observa. Încurajându-l să privească un obiect în mişcare, îl vei ajuta să îşi întărească vederea, iar apucarea jucăriei dezvoltă coordonarea ochi-mână.
Te vei bucura să vezi cum bebeluşul tău începe să se descurce din ce în ce mai bine la acest joc, pe măsură ce creşte.
Cea de-a doua jumătate a primului an de viaţă al bebeluşului tău, va reprezenta tranziţia între bebeluş şi copil mic. La şase luni de abia începe să devină mobil. Până la împlinirea vârstei de 12 luni, va ajunge să stea în picioare şi poate chiar să meargă. Cu toate astea, în acest moment cea mai importantă este dezvoltarea minţii.
El începe să perceapă lucrurile importante cum ar fi cauza şi efectul şi permanența obiectului, aşa că jocurile care îl ajută să aprofundeze aceste concepte, îl vor fascina şi încânta în acelaşi timp la această vârstă.

Activitate: Aprinderea luminii

Nu sunt niciodată prea multe jucării care îl vor ajuta pe bebeluşul tău să exerseze cauza şi efectul şi există un motiv întemeiat pentru asta.
La această vârstă, bebeluşul începe să îşi dea seama că poate influenţa mediul înconjurător, iar asta este o descoperire extrem de interesantă.
Însă nu ai nevoie de o tonă de jucării pentru a îl distra pe cel mic la această vârstă- un simplu întrerupător de bec poate fi mult mai interesant.
Pentru a începe activitatea, ţine bebeluşul în braţe şi arată-i cum stingi lumina de la buton. În timp ce apeşi pe buton, spune-i că lumina se stinge şi se aprinde şi apoi lasă-l şi pe el să încerce.
Va fi încântat să descopere că acţiunea lui poate avea un efect asupra mediului din jur şi pe lângă asta, te vei bucura să ai un ajutor care să îşi aducă mereu aminte să stingă lumina atunci când ieşi din cameră.

Activitate: Cucu bau

Cucu bau este jocul favorit al multor bebeluşi aflaţi la această vârstă. Deşi pare ceva simplu, ascunderea unui lucru şi reapariţia lui, îţi va ajuta bebeluşul să marcheze nişte lucruri extrem de importante ce ţin de dezvoltare, printre care cauza şi efectul şi permanența obiectului. Pune o jucărie sub o păturică şi întreabă-ţi bebeluşul unde este. Va învaţa repede să tragă de pătură în momentul în care zici “cucu bau!”.
Poţi să te ascunzi chiar tu sub pătură, sau să îi arățicopilului cum să îşi acopere faţa cu mânuţele. Pentru diversitate, încearcă să ascunzi două obiecte sub pătură. Şi dacă vrei cu adevărat să îl surprinzi pe cel mic, poţi ascunde sub pătură două mingiuţe şi apoi să scoţi una dintre ele de acolo, fără ca el să te vadă. Atunci când el va trage păturica, va descoperi că acolo este o singură minge, iar el se aştepta să vadă două, așa că va fi extrem de surprins şi încântat.

Pe măsură ce bebeluşul se transformă în copil mic, începe să capete o mare varietate de abilităţi. Însă cea mai impresionantă la această vârstă este dezvoltarea vorbirii.
De-a lungul primelor şase luni, va experimenta o adevărată dezvoltare a limbajului. La aniversarea primului an de viaţă probabil că nu va putea spune mai mult de un cuvânt sau două, însă până la vârstă de 18 luni, el va putea spune cu cel puţin 10 cuvinte mai mult. Aşa că această vârstă este cea mai potrivită pentru jocuri care încurajează dezvoltarea vorbirii şi care îmbogăţesc vocabularul.

Activitate: Bebeluşul în acţiune

Pe măsură ce bebeluşul tău creşte, vei petrece din ce în ce mai mult timp( şi probabil vei deveni din ce în ce mai frustrată) încercând să îl convingi să facă ce spui tu. Însă la această vârstă, îndeplinirea cerinţelor tale poate fi jocul lui preferat. Pentru a te juca, învaţă-l să urmeze comenzi simple cum ar fi “bate din palme” sau “fă pa-pa”. Îl poţi învăţa spunându-i şi apoi demonstrându-i chiar tu cum să o facă. Poţi de asemenea să îl iei de mânuţe şi să îi arăţi cum să facă. Când face respectiva acţiune, laudă-l şi arată-i cât de mult te bucuri. Scopul nu este să îl faci pe bebeluş să răspundă la comenzi, ci să îi îmbunătăţeşti abilitatea de a vorbi şi comunica. Faptul că tu îi spui ceva şi el înţelege şi face ceea ce i-ai spus, îi dezvoltă înţelegerea limbajului. Pe măsură ce creşte şi vocabularul se dezvoltă, poţi începe să îi dai lucruri mai complexe de făcut, care să includă abilităţi de vorbire suplimentare. De exemplu, în loc să spui “adu-mi mingea!”, încearcă “adu-mi mingea roşie!”, atunci când sunt mai multe mingi de diferite culori dintre care poate alege. Asta îl va face să fie nevoit să recunoască un obiect după culoare şi categorie şi în acelaşi timp să înţeleagă ce i se cere, toate acestea încurajându-i dezvoltarea limbajului.

Activitate: Sunete de animale

Identificarea obiectelor şi plasarea lor pe categorii, este un prag important pentru copilul tău şi unul dintre cele mai amuzante şi interesante feluri pentru el (şi pentru tine) prin care poate învăţa, este să o faci prin intermediul animalelor. Pentru a vă juca, vei avea nevoie de poze cu animale dintr-o carte, ori scoase la imprimantă. Pune degetul pe un animal şi întreabă-l pe cel mic “Ce este asta?”şi apoi “Cum face animalul ăsta”. Învăţarea sunetelor pe care le scot animalele, îl va ajuta pe copilul tău să exerseze categorizarea şi identificarea, ambele fiind elemente importante ale limbajului. De asemenea îşi va întări musculatura gurii în timp ce încearcă să scoată diferite sunete, ceea ce e amuzant şi folositor în dezvoltarea limbajului.
Sunt o mulţime de activităţi pe care le poţi încerca, dar dacă cel mic se şi distrează în timp ce se dezvoltă, cu siguranţă le faci şi corect. Pur şi simplu urmează-ţi copilul şi păstrează legătura cu doctorul tău, pentru a te asigura că bebeluşul progresează corespunzător vârstei lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau