6 remedii pentru durerea cauzată de erupţia dentară la bebeluşi (care chiar funcţionează!)

0
1606

La un momentdat s-a nimerit ca la trei dintre copiii mei să le iasă dinții în aceeaşi perioadă. Cei mai mari înţelegeau ce se întâmplă, însă bebeluşul habar nu avea ce este cu durerea aia din gura lui.. Se întâmplă la fel de fiecare dată. După câteva zile (sau săptămâni), în care copilul este iritat şi face scandal, observam o mică gâlmă roşiatică în gura lui şi atunci realizam că îi ies dinții. Acum înţelegeam de ce se purta aşa.
Remedii naturale pentru durerea dentară
Erupţia dentară dă bătăi de cap şi din păcate este ceva cu care toţi trebuie să ne confruntăm. E bine că mulţi adulţi nu îşi aduc aminte de durerea aceea… Dar ce poţi face ca să îţi ajuţi copilul să depăşească această perioadă dificilă? Am descoperit următoarele remedii care funcţionează şi care vor oferi copilului alinarea atât de mult dorită.

1Rece

Amorţirea gingiilor prin aplicarea unor lucruri reci are mare efect. Iată câteva exemple gratuite pe care probabil deja le-ai încercat.
Pune la răcit un prosop ud. Lasă copilul să molfăie bucata aceea udă şi rece pentru a îi amorţi părţile dureroase şi pentru un efect antiinflamator.
Unii bebeluşi nu vor să mai mănânce atunci când le ies dinții. Poţi încerca să îi dai mâncăruri moi şi răcoroase cum ar fi piure de mere făcut în casă, bucăţele de fructe ţinute la rece (pentru cei care deja mănâncă hrană solidă), sau iaurt făcut în casă
Lasă copilul să bage în gură o bucăţică de gheaţă bine legată într-un colţ de batistă.
Nu prea agreez dispozitivele de hrănire tip sită, pentru că se curăță foarte greu, dar dacă sunt de silicon, sunt mai ok. Poţi pune fructe puţin îngheţate în respectivul dispozitiv şi să laşi copilul să le molfăie.

2Aplică presiune

Este uşor să îţi dai seama când ies dinții bebeluşului, deoarece va începe să roadă tot ce prinde, la fel ca un căţel. Apăsările uşoare par să îi ajute. Ronţăie degetele, jucăriile, obiectele de mobilier şi chiar fraţii mai mari sau mai mici. Există o gamă întreagă de jucării pentru ros, de toate culorile, însă nu toate sunt sigure. Am găsit însă ceva care să mă mulţumească. Cel mai bun lucru pe care poţi să i-l dai să îl ronţăie, este chiar mâna ta curată. Lasă bebeluşul să ronţăie monturile de la pumn şi el va fi fericit să o facă. Dacă cel mic are deja ceva dinţi crescuţi, gândeşte-te de două ori la varianta de a îi oferi mâna pe post de jucărie, deoarece pot muşca destul de tare.
Fă-i tu o jucărie. Cumpără un cerc mic din lemn şi taie câteva fâşii de material din bumbac. Fă 3 – 4 fâşii de câţiva centimetri şi înoadă fiecare capăt. Trece-l prin inel, împătureşte fâşia în două, şi fă 2 sau 3 noduri aşa încât să rămână nişte fâșiuțe care să atârne.
Fiica mea adoră jucăriile de silicon, sunt uşor de ţinut şi făcute special ca să ajungă până la gingiile din spatele gurii.

3Bijuterii de ronţăit

Poartă și tu una. O prietenă mi-a dat un şirag de mărgele din silicon după ce am făcut ultimul copil şi chiar am fost încântată, pentru că e la îndemână, nu cade pe jos şi distrage atenţia copilului de la cercei. Bebeluşul adoră să le ronţăie şi arată şi bine atunci când le port.

4Muşeţelul

Muşeţelul este un calmant natural care ajută nervii să se relaxeze şi alină durerea. Întotdeauna am muşeţel în casă. Poţi folosi muşeţelul în câteva feluri pentru a calma durerea celui mic.
Ceai- fă un ceai slab şi pune-l la îngheţat sub formă de cuburi. Pune un cub într-un colţ de batistă şi leagă-l strâns. Acum bebeluşul poate ronţăi liniştit şi va beneficia şi de efectele muşeţelului.
Tinctura – e destul de uşor de făcut în casă şi nu trebuie decât să pui o picătură sau două pe deget şi să ungi gingia bebeluşului cu ea.
Ulei esenţial –trebuie mare atenţie când se lucrează cu uleiurile esenţiale, mai ales când e vorba de bebeluşi. Dacă sunt folosite corect, la o diluție corespunzătoare, uleiurile esenţiale, pot fi de mare ajutor. Amestecă 1 picătură de ulei esenţial de muşeţel într-o lingură de ulei de cocos, sau de măsline. Masează gingiile bebeluşului cu acest amestec.

5Colierul de chihlimbar baltic

Aceste coliere au câştigat popularitate în ultimul timp. Teoretic, căldura corpului bebeluşului eliberează acidul sucinic ce se găseşte în chihlimbarul baltic. Acesta poate avea proprietăţi calmante, care ajută la calmarea durerii din corp. Este greu de dovedit dacă aceste coliere sunt bune sau nu, dar dacă este să ne luăm după opiniile cumpărătorilor, ar avea efect. Nu e nevoie să spun câtă grijă să ai dacă foloseşti un astfel de colier şi în nici un caz să nu laşi copilul să doarmă cu el la gât. Eu am luat un astfel de colier pentru fiica mea şi are efect.

6Ulei de cuişoare

Pentru copilul de peste 2 ani, poţi folosi uleiul esenţial de cuişoare. Acesta are un efect de amorţire asupra gingiilor şi studiile au arătat că ar acţiona la fel ca benzocaina. Amestecă 1 picătură de ulei de cuişoare cu o lingură de ulei de cocos sau măsline şi masează gingiile copilului de câteva ori pe zi. Asta funcţionează şi la adulţi, numai că va trebui mărită cantitatea de ulei utilizată.
Erupţia dentară poate fi o perioadă grea atât pentru mamă ( şi tată), cât şi pentru copil, dar având la dispoziţie remedii naturale ca acestea, veţi putea trece mai uşor de durere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau