Există numeroase teorii în psihologie care grupează părinții în diferite categorii psihologice, în funcție de abordarea pe care o au în familie, mai ales în raport cu copii. Deși tututor ne place să credem că suntem părinții ideali, de fapt ne încadrăm în anumte tipare, pe care le poți regăsi mai jos.. Nu este neapărat nevoie să aparții în totalitate unui model, însă dacă găsești similarități e bine să corectezi o anumită atitudine, pentru binele copilului tău.
Iată ce modele paterne există :
1.Tatăl cu personalitate
Un tată așa numit « personalitate » este firește un om de succes, cu o carieră admirată în familie, cu prestigiu profesional, un vârf în cercurile sociale. Timpul petrecut în afaceri sau la job este însă unul lipsa din evoluția copilului. O funcție managerială înseamnă de multe ori ore suplimentare iar lipsa tatălui se reflectă negativ în dezvoltarea copiilor. Implicarea excesivă în activități profesionale îl va îndepărta pe tată de familie, iar mama își asumă de multe ori în totalitate misiunea de părinte.
Copiii percep în mod diferit un tată « personalitate ». Unii copii îl admira și își doresc să îi semene, dar alții vor refuză o astfel de conduită, dorind un părinte mai prezent în viață lor. Unii tati care au succes profesional deosebit tind să exagereze rolul banilor și a posesiunilor materiale în viață. Nu uitați că micuții nu înțeleg valoarea banilor, a muncii și a valorii timpului folosit în scop profesional.
Discernământul cheltuielilor, selectarea consumului trebuie să dirijeze educația copiilor unui părinte « personalitate ». Chiard aca posibilitățile financiare sunt peste medie, copii nu trebuie să devină « de bani gata » ci să învețe cum se câștigă și ce sens are succesul și cariera profesională.
Ce abordare trebuie să ai dacă te regăsești în această descriere ? Trebuie să oferi mai multă căldură și dragoste, mai mult timp. Alocă-ti seara pentru discuții în familie, cu copii și cu mama lor, încearcă să fii mai prezent și vei capăta atitudinea necesară pentru a fi un părinte bun.
2. Tatăl musafir
Tatăl musafir este cel care abandonează rolul de părinte, nu își asumă educația copiilor și preferă să stea în umbră maternă, pentru a lasă partenerei rolul decisiv. Un musafir se comportă că atare : se refugiază la televizor, se relaxează după job, petrece timp cu grupul de prietenii, cu vecinii, etc. Nu se implică în nici un fel, fiind mereu absent din lumea celor mici. Comunicare cu copii se răcește progresiv, copilul ajunge să nu mai asculte efectiv de tată, iar creșterea și educarea revine mamei.
Tatăl care nu oferă timp și atenție copilului va constată mai devreme sau mai târziu că are un copil dificil, la fel de absent ca și el, că nu este ascultat, băgat în seama și va lua decizii fără să consulte părintele. Lipsa figurii paterne din familie creează un dezechilibru pe care mama nu îl poate suplini.
Dacă te simți descris corect, încearcă să oferi timp și atenție copilului, să găseșți activități comune cu el, să înlocuiești mama în anumite sarcini și îndatoriri, iar în timp se va modifică și atitudinea de « musafir » acasă.
3. Tatăl prea îngăduitor
Tatăl îngăduitor este de obicei privit mai pozitiv că modelele anterioare. Este confidentul copiilor, prietenul lor, pe care de obicei cei mici îl adoră pentru că le satisface orice dorința. Amiciția și lejeritatea cu care abordează copii duce mai devreme sau mai târziu la lipsa de respect pentru părinte.
Dacă nu știi niciodată cum să spui nu unui copil, nu impui deloc și nu creionezi nici un fel de limite, peste ani copilul va deprinde atitudinea că totul i se cuvine, că primește imediat orice își dorește. Un copil crescut de un tată prea îngăduitor va avea o toleranță scăzută în situațiile dificile, este greu de stăpânit, va genera el însuși probleme. Din păcate pentru tații prea îngăduitori, în loc de iubire și respect vor capăta reproșuri și ostilitate mai târziu. Prea multă toleranță și indiferență strică.
Tatăl îngăduitor este el însuși o persoană docilă, moale, care în esență vrea să pară amabil, conciliant, prietenos. Nefiind stăpân pe sine și pe deciziile sale, un astfel de bărbat lasă grija creșterii copiilor pe seama mamei, el fiind mai degrabă un partener de joacă pentru copil. În timp, copilul crescut de un părinte prea îngăduitor va deveni dificil, greu de stăpânit, mofturos și plin de capricii.
Pentru un tată îngăduitor, cea mai grea problema este luarea deciziilor în familie. Trebuie să recastigi autoritatea pierdută și să știi să impui limite copilului, dacă te regăseșți în această descriere.
4. Tatăl prea autoritar
Tatăl autoritar este opusul tatălui îngăduitor. În cazul sau autoritatea este prost înțeleasă iar severitatea da naștere unui părinte sobru și distant față de copil. Tatăl autoritar este figura care dictează în familie, este ascultat de toți și dorește supremația deciziilor.
Tatăl autoritar are o personalitate puternică și știe ce vrea de la copil. Atitudinea aroganță a unui părinte prea autoritar poate leza personalitatea copilului. Unii copii se opun fățiș autorității părintești și devin răzvrătiți, iar alții dimpotrivă ajung să asculte orbește și devin incapabil să ia cea mai măruntă decizie singuri.
Tatăl care manifestă prea multă autoritate trebuie să învețe lecția blandeții și a răbdării, să coopereze cu mama și să împartă deciziile cu privire la copil. Flexibilitatea și maleabilitatea sunt calități care trebuie cultivate de acest tip de părinte. Libertatea oferită copiilor nu înseamnă lipsa de supraveghere.
5. Tatăl de duminică
Când părințîi sunt divorțați, de regulă tatăl ajunge să își viziteze copii mai rar. Dificultatea despărțirii și distanță fizică între tată și copil îl aduce pe părinte în situația de tată « de duminică ».
Absența zilnică a iubirii paterne nu-i permite copilului să se identifice cu tatăl sau și să înțeleagă mai bine rolul tatălui în educația să. Aflat în rol temporar de părinte, tatăl care preia copilul doar în weekenduri ajunge să îl răsfețe sau să impună reguli diferite față de ce are acasă copilul. Conflictul cu mama și familia extinsă conduce treptat la o îndepărtare a imaginii tatălui din viață copilului.
Este evident că tatăl « de duminică » nu poate face într-o zi ce a pierdut în cursul săptămânii. Tatăl trebuie să preia regulile decise de mama, să se muleze pe ideile ei și să nu intre în conflict cu educația impusă de această. Care e rezolvarea ? O discuție sinceră și corectă între părinți conduce la o abordare coerentă și stabilă, pentru a genera o educație unitară a copilului. Doar colaborând ambii părinți, indiferent de cauzele și problemele divorțului, va aduce copilului un echilibru necesar educației sale.
6. Tatăl ideal
Tatăl ideal este acela care știe cum să își educe copii, care petrece timp alături de ei, impune reguli dar știe să se facă ascultat, oferă prietenia lui celor mici însă rămâne un model de părinte ideal.
Tatăl ideal știe să dezbată cu naturalețe orice subiect,lasă copii să își expună punctul de vedere, ascultă și colaborează cu mama în orice privința. O familie echilibrată împarte rolurile în mod unitar și corect. Tatăl care are o imagine pozitivă în familie este prezent, implicat,activ în tot ce înseamnă copii săi.
Acest climat de căldură sufletească oferă copiilor o dezvoltare armonioasă. Nu în ultimul rând, tatăl ideal are o relație frumoasă cu mama copiilor, este mereu alături de toți la greu și știe cum să își ajute familia.
Dacă te-ai regăsit într-un anumit model, trebuie să corectezi acest tipar și să încerci să ajungi pe cât posibil în ultima categorie a tatălui ideal. Tatăl este mai presus de orice un model de urmat.
Când vor crește, fetițele vor caută la viitorul partener anumite calități ale părintelui lor. Când se mărită, aleg cu drag un bărbat care oferă același tipar pozitiv de comportament că tatăl lor, pentru că se vor simți iubite, ocrotite, în siguranță. Tatăl reprezintă pentru băieți principalul model de conduită, așa că încearcă să fii ireproșabil, să oferi o atitudine pozitivă, să fii sigur pe tine, capabil și demn de respect.
