Cum să îi înveţi pe copii bucuria Crăciunului

0
707

Pe măsură ce copiii mei cresc, am vrut să găsesc metode creative de a îi învăţa să se bucure de Crăciun şi nu de ideea că în acea zi se primesc cadouri. În familia noastră ne concentrăm pe naşterea lui Isus şi nu pe vizita lui Moş Crăciun şi din moment ce postul ne dă ocazia să ne pregătim de sărbătoarea care urmează să vină, anul acesta am vrut să îi ajut pe cei mici să o sărbătorească şi ei în într-un mod adecvat vârstei. Unii dintre prietenii noştri au început să îi implice pe ai lor în pregătirea pentru sosirea Crăciunului, cu ajutorul unui joc foarte simpatic preluat de altfel din alte ţări, dar dacă am preluat sărbători ca Valentine’s Day sau Halloween de ce să nu preluăm şi lucruri mult mai folositoare şi mai frumoase. Ce presupune jocul: părinţii aşează în fiecare zi din post o figurină sau o păpuşă ce întruchipează un elf în diverse locuri din casă. De exemplu, dacă elful este aşezat pe un morman de cărţi aruncate pe birou, copilul va înţelege că trebuie să strângă şi să aşeze frumos respectivele cărţi. Sau elful poate fi aşezat afară alături de o minge, ceea ce înseamnă că ar fi timpul să mai lase tableta şi să iasă la aer să se joace, chiar dacă vremea s-a răcit. Însă pentru că după cum am mai zis, noi preferăm să eliminăm această latură comercială şi să ne axăm pe însemnătatea religioasă, am înlocuit elful cu un îngeraş.

Planurile pentru postul Crăciunului

În fiecare zi a postului (nu e nici o problemă dacă începeţi mai târziu) îngeraşul Crăciunului face şi fapte care vin în ajutorul celor mici (strânge o jucărie aruncată pe unde nu trebuie, dă celor cuminţi o bucăţică de ciocolată, etc) şi este însoţit de un mesaj ce presupune facerea unei fapte frumoase.
Până acum acestea sunt câteva dintre acele fapte bune făcute de copiii noştri.
• Au dat mici cadouri poştăriţei
• Au făcut felicitări cu un mesaj frumos pentru bunicii lor
• Au donat din jucăriile lor celor mai puţin fericiţi
• Au dus o cafea caldă paznicului de la şcoală
• Au făcut un coş de cadouri pentru cei care îmi sunt aproape de-a lungul noii sarcini
• Au plătit cele câteva produse ale unui pensionar care se afla în faţă noastră la casa de marcat
• Au lăsat hârtii de un leu la rafturile cu legume de la magazinul de lângă bloc
• Au dat cadouri familiilor nevoiaşe din cartier
• Au dus ceaiuri şi prăjituri făcute de mine bătrânilor de la spitalul de lângă noi
Vrem să mai vizităm şi o maternitate, să ducem mici cadouri celor care lucrează la spitalul de urgenţă, să ne oferim voluntari la diverse evenimente caritabile..şi multe altele, timp să avem să facem tot ce ne-am propus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau