O mamă dezvăluie greşeala ei

0
150

Nu a ştiut că nu îşi hrăneşte bine copilul- până când nu a fost prea târziu…

Trebuie să te relaxezi, să pui copilul mai des la sân, să mănânci mai mult, să bei mai mult…mai mult, mai mult, mai mult…De câte ori întrebam un medic sau o asistentă de ce nu produceam suficient lapte pentru a îmi hrăni copiii, răspunsul era mereu acelaşi: Probabil eu făceam ceva ce nu trebuia… pe atunci nu ştiam de hipoplazia mamară. Atunci când am dat pe internet peste un caz în care o mamă a realizat că îşi înfometa copilul fără să ştie, mi-am adus aminte imediat de acele momente în care tot ce simţeam era dezamăgire şi presiunea de a îmi hrăni copiii cu laptele de care eu nu dispuneam.
Mama din respectiva povestire spunea că fiul ei a făcut stop cardiac de la deshidratare la doar 12 ore după ce au ieşit din spital. Ea nu producea destul lapte ca să îşi poată hrăni fiul şi în doar două zile, acesta pierduse 10 % din greutatea iniţială. După ce l-au găsit în pătuţ fără puls, ea şi soţul ei au sunat la salvare. Cel mic a fost conectat la aparate şi a fost diagnosticat cu hipovolemie, afecţiune cauzată de pierderea rapidă a fluidelor din organism. Mama copilului nu şi-a închipuit niciodată că presiunea indirectă de a alăpta -orice proaspătă mămică a auzit că “laptele de sân e sfânt”- poate avea consecinţe fatale. Ea mai spune că îşi ţinea fiul la sân în permanenţă. În acest timp medicii îi spuneau că bebeluşul este bine, însă unul dintre ei a spus la un momentdat că s-ar putea să aibă o problemă cu alăptarea din cauza sindromului ovarian polichistic, cu care fusese diagnosticată. I-au fost recomandate nişte ceaiuri pe care urma să le bea acasă…

Citeşte şi  Cum sa linistesti in mod eficient un copil care plange

Toate astea corespundeau perfect cu situaţia în care am fost eu. Însă eu aveam să primesc un diagnostic mult mai târziu. Mai multe luni la rând am simţit că nimeni nu mă înţelegea şi ajunsesem să mă simt vinovată de orice nu mergea aşa cum ar fi trebuit. Am căutat în toate felurile pe internet după un răspuns, însă tot ce găseam era “Laptele de sân e sfânt”. Până la vârsta de 40 de ani, nu am aflat că de fapt sufeream de hipoplazie mamară. În toţi acei ani m-am învinovăţit, când de fapt, corpul meu efectiv nu putea produce lapte suficient. Lucrurile ar fi stat altfel acum nouă ani de zile, dacă aş fi dat peste acea experienţă neplăcută prin care acea mama trecuse. De aceea mesajul ei ar trebui să fie văzut de cât mai multă lume. Ea mai spunea că îşi doreşte ca lumea să înveţe şi să nu facă aceleaşi greşeli ca ea. Nu suporta gândul că poate în acele momente există şi alte mame care trec prin aceeaşi experienţă ca a ei şi nu ştiu ce să facă. Hipoplazia mamară se poate descoperi cu ajutorul unor analize simple care pot salva viaţa copilului tău.

Citeşte şi  4 moduri in care poti obtine intimitate in viata ta de mama

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau