8 adevăruri surprinzătoare despre sexul după naştere

1
1305

Primul contact sexual după naştere poate fi descurajator, însă nu trebuie să vezi lucrurile aşa. Iată câteva sfaturi despre cum poţi face sex după sarcină, mai bine ca niciodată.
Eram la fel de nervoasă când mă gândeam la prima partida de sex după naştere, ca atunci când am făcut sex prima dată. Chiar şi multe dintre gândurile care îmi treceau prin cap legate de acel moment erau cam aceleaşi: “Probabil că o să mă doară foarte tare. Cu siguranţă o să stingem lumina. Ce mă fac dacă rămân însărcinată”. Şi partida de sex în sine a fost la fel de ciudată şi pe bâjbâite. Măcar atunci când am făcut sex prima oară, nu aveam şi o pereche de sâni imenşi, plini cu lapte, care să mă doară. Nu eram însă cu siguranţă singura femeie care să simtă această anxietate. Uneia dintre prietenele mele care a născut, înainte de a pleca din spital, doctorul i-a spus “nimic în vagin pentru şase săptămâni”. În timp ce mergeau spre casă, soţul ei care conducea, a mormăit ceva de genul “ şase luni fără sex e cam mult”. Prietena mea mi-a mărturisit că nici măcar nu s-a deranjat să îl corecteze… Numai ideea de sex poate fi înspăimântătoare în momentul în care de abia ai scos un mic omuleţ din corpul tău. Însă chiar dacă acum sexul este ultimul lucru la care să te gândeşti, lucrurile nu vor rămâne aşa. Vei face din nou sex de calitate şi aflarea acestor adevăruri poate face reintroducerea lui (nu m-am putut abţine :)) mai plăcută pentru toată lumea.

ADEVAR: Probabil că nu va fi prea plăcut prima oară.

Una dintre prietenele mele a comparat primul contat sexual după naştere, cu un băț băgat acolo unde soarele nu ajunge niciodată… Şi ea a făcut cezariană. Da, chiar dacă nimic nu a fost afectat acolo jos printr-o naştere naturală, hormonii post-partum pot cauza ceva necazuri în acea zonă. Se presupune că durerea este cauzată de trauma din timpul naşterii, ceea ce cu siguranţă este adevărat, însă are de-a face şi cu un nivel scăzut de estrogen care afectează elasticitatea ţesuturilor din vagin. Nivelul estrogenului scade imediat după naştere şi rămâne scăzut pe perioada alăptării. Doctorii spun că atunci când o femeie alăptează, în special la început, scăderea estrogenului în combinaţie cu nivelurile crescute de prolactină şi oxitocină, pot da un efect ce mimează menopauza, în primele două sau trei luni. Asta înseamnă bufeuri, transpiraţii nocturne, uscăciune vaginală şi dureri frecvente. Atunci când te simţi pregătită, apropo, ceea ce nu se va întâmpla neapărat în şase săptămâni, ar trebui să ai ceva ajutoare la îndemână. Cele trei preferate de cele mai multe mame cu care am vorbit sunt: un pahar de vin, simţul umorului şi mult lubrifiant.

ADEVĂR: Există un motiv bun pentru care nu ai chef

Lipsa odihnei, schimbarea dinamicii dintre tine şi partenerul tău şi probabil câteva schimbări ale aspectului fizic, din moment ce realizezi că acea burtă nu se va aplatiza singură, nu sunt o combinaţie prea fericită care să îţi dea un chef nebun de sex. Dacă alăptezi, chiar mama natură lucrează împotriva ta. Medicii spun că alăptatul stimulează eliberarea oxitocinei, un hormon care declanşează sentimentele materne însă în acelaşi timp îţi inhibă libidoul. Din punct de vedere antropologic, prin pofta scăzută de sex, corpul tău se asigură că nu vei rămâne din nou însărcinată prea devreme. Mamele sunt întotdeauna uşurate când află că există un motiv pentru care nu prea au chef de sex după naştere. Chiar şi eu pot confirma asta, nu am mai putut alăpta cel de-al doilea copil, aşa că reluarea activităţii sexuale a fost mult mai uşoară (şi mai puţin dureroasă), decât a fost în cazul primului copil, pe care l-am alăptat. Asta s-a datorat şi faptului că nu treceam prima oară prin asta, însă ştiam şi că are de-a face cu hormonii- iar corpul va deveni “al meu” din nou, mult mai repede.

Citeşte şi  Sarcina - primul trimestru

ADEVĂR: Lucrurile s-ar putea să se schimbe puţin acolo jos

Atunci când am pus întrebarea “ce se schimbă când faci sex după naştere”, în cadrul unei întâlniri a mamelor, o mamă a trei copii a strigat “ I se micşorează penisul” (sunt amuzante mamele de la acele întâlniri). Da, în funcţie de vârstă şi de cât de mulţi copii faci, s-ar putea să se creeze puţin mai mult loc în interior.. Şi, după cum spun doctorii, chiar şi o femeie care apelează la cezariană poate păţi asta, deoarece hormonii din timpul sarcinii lărgesc regiunea pelviană. Din această cauză o femeie care slăbeşte repede după naştere, s-ar putea să nu intre în blugii ei preferaţi pentru încă multe luni. Dacă exerciţiile Kegel te fac să strâmbi din nas (cum mă fac şi pe mine acum) poţi să încerci Pilates. Aceste exerciţii te vor ajuta să îţi întăreşti regiunea pelviană.

ADEVĂR: Sexul capătă şi mai multă importanță acum.

Dacă nu există contact sexual, sau dacă acesta are loc prea rar, cuplurile încep să se simtă ca şi cum ar fi colegi de cameră, ceea ce nu este deloc un lucru bun. Specialiştii spun că sentimentul de deconectare faţă de partener, poate duce la resentimente. Puteţi începe să vă sărutaţi şi să vă atingeţi într-un mod romantic, după care puteţi continua în momentul în care eşti pregătită. O altă mamă de la acele întâlniri ne-a împărtăşit că ea nu a mai făcut sex cu soţul ei de când a născut, adică de şase luni. Nimic surprinzător, oricum din ce am înţeles, nu se înţelegeau prea bine. Toate cele care eram acolo i-am spus că ar fi cazul să meargă acasă şi să îi dea şi lui ceva… Adevărul este că nu o să mai ai prea mult timp să pregăteşti cine elaborate ori să ieşiţi la restaurante, aşa că sexul este cel mai bun lucru care să vă aducă aminte că formaţi o echipă şi că nu v-aţi transformat doar în Mami şi Tati.. De asemenea, hai să recunoaştem că după, toată lumea e mai binedispusă. O prietenă de-a mea mi-a spus că se simte mult mai apropiată de soţul ei după ce fac sex. Şi eu am descoperit atât singură, cât şi din ce am reuşit să scot de la prietenele mele, că indiferent cum ar fi un bărbat, cu siguranţă sunt mult mai cooperativi şi înţelegători atunci când sexul este ceva regulat. Şi prin asta mă refer că schimbă mai mulţi pamperşi şi spală vasele mai des.

ADEVĂR: “Una mică” ar trebui să devină ceva normal

Faptul că o partidă de sex nu trebuie să fie lungă, este un adevăr minunat. Pe scurt şi pe faţă: preludiul la mine în casă înseamnă de obicei să întrebe unul dintre noi “Ai chef”? Lasă-ţi partenerul să facă ce este nevoie pentru a te excita şi apoi fă orice trebuie pentru a rămâne concentrată la acel moment. Cu alte cuvinte, nu îţi lăsa mintea să zboare la ora la care a mâncat copilul, sau dacă i-ai mulţumit tușei Mărioara pentru pijamaua pe care a cumpărat-o pentru cel mic. Concentrează-te pe sentimentul prezent- pe ce îţi face el şi pe ce îi faci tu- pentru a nu strica totul. Şi după cum spunea una dintre mamele de la întâlniri, poţi face diverse şi în alt loc decât în pat. Baia, dressing-ul şi chiar holul sunt locuri interesante.

Citeşte şi  6 remedii pentru durerea cauzată de erupţia dentară la bebeluşi (care chiar funcţionează!)

ADEVĂR: După-amiezile pot fi încântătoare

Tot una dintre acele mame ne-a povestit că, la fel ca multe dintre noi, până când se băga seara în pat, deja era prea obosită să mai citească o jumătate de pagină dintr-o carte, darămite să mai facă sex. Aşa că a ajuns să îşi refuze soţul adesea, ceea ce nu era deloc plăcut. La un momentdat şi-au dat seama că în weekend-uri, în timp ce fiul lor dormea la prânz, ar fi fost un moment numai bun pentru a sta împreună. Nopţile nu au mai fost ceva presant şi a devenit un obicei pe care amândoi de abia îl aşteptau. O altă mamă a doi băieţi ne-a spus că atunci când eşti părinte, deşi poate sună ciudat, există acel sentiment că faci prostioare, la fel ca în adolescenţă. Atunci când mama ei a venit să îşi ia nepoţii la plimbare, ea şi cu soţul au trecut imediat la treabă, la fel ca în tinereţe.

ADEVĂR: S-ar putea să fie mai bine decât crezi

Cunosc multe femei care spun că se bucură de sex mult mai mult acum decât înainte să fie părinţi. Poate că este greu de crezut, mai ales după tot ce ai citit, însă şi eu ca mamă le dau dreptate. O posibilă explicaţie ar fi că naşterea trezeşte în noi o varietate de senzaţii şi ca rezultat, corpurile noastre, în special zona genitală, devin mai sensibile, intensificând astfel o eventuală senzaţie de plăcere. Naşterea poate chiar să facă unele părţi din interiorul corpului să ajungă acolo unde trebuie pentru a le face mai sensibile atunci când sunt stimulate. Specialiştii spun că multe femei au declarat că se simt mai bine în corpul lor şi au orgasme mult mai intense după naştere.

ADEVĂR: Vei vrea să o faci din nou

La fel cum vei ajunge să dormi din nou şi să ieşi în oraş din nou şi chiar să naşti din nou, vei ajunge şi să vrei să faci sex din nou. Una dintre mamele de la întâlniri spune că ar trebui să îţi acorzi timp pentru a te vindeca, dar şi pentru a te obişnui cu noile atribuţii. Fiţi sinceri unul cu altul şi deschişi şi ţine minte că uneori nu vei avea cine ştie ce chef, dar după ce o să faceţi sex o să te bucuri ca ai făcut-o. Deşi probabil că îţi închipui că naşterea mai multor copii echivalează cu din ce în ce mai puţin sex, asta este o idee greşită. La fel cum schimbările cauzate de apariţia primului copil în viaţa voastră sunt greu de gestionat şi reînceperea vieţii sexuale este dificilă doar după prima naştere. Una dintre mamele din grup care are un copil de 2 ani şi unul de 4 luni, spune că acum, după naşterea celui de-al doilea, face mult mai mult sex decât după naşterea primului copil. În concluzie: La un momentdat vei realiza că viaţa alături de copii va fi întotdeauna haotică şi că va fi nevoie să profiţi de anumite lucruri, cum ar fi să faceţi prostioare, oriunde şi oricând poţi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau