Weekend-ul trecut, copilul nostru de 2 ani şi-a rupt piciorul în timp ce se juca pe afară. Din fericire, oasele copiilor se vindecă repede, aşa că în cel mult o lună, va putea să se joace din nou. Între timp, îi pregătim multe mâncăruri ce conţin gelatină şi extra nutrienţi ca să o ajutăm să îşi revină mai repede. Asta a fost prima dată când am trecut prin aşa ceva şi am descoperit cu această ocazie că spre deosebire de adulţi, cei mici fac o mulţime de lucruri într-un mod corect. Adesea suntem atât de ocupaţi să îi educăm, încât nu vedem cât de multe am avea noi de învăţat de la ei. În general copiii sunt mai sănătoşi decât adulţii şi poate că modul în care ei fac lucrurile, contribuie la asta. Iată câteva lucruri pe care voi încerca să le învăţ de la copiii mei.
3Sentimentele şi interacţiunea socială
Copiii se pricep de cele mai multe ori să arate ce simt şi acţionează în funcţie de asta. Ca adulţi am învăţat să ascundem ce simţim sau să evităm emoţiile care ne-ar putea stresa. Cu siguranţă cei mici trebuie să înveţe să îşi exprime sentimentele într-un mod civilizat, dar noi putem învaţa de la ei din felul în care trăiesc acel moment şi cât de intens se exprimă. Ei nu poartă pică. Dacă sunt răniţi/supăraţi/trişti, plâng. Dacă sunt bucuroşi, zâmbesc sau râd. Sunt adevăraţi maeştri în viaţa socială, asta până când îi învăţăm noi că nu trebuie să vorbească cu oamenii străini. Bebeluşii sunt de obicei foarte sociabili şi de aceea cred eu, oamenii sunt atraşi de ei şi tind să le vorbească. Ei observă felul în care alţi oameni se mişcă şi sunt dispuşi să asculte atunci când cineva li se adresează. Când cineva le zâmbeşte, zâmbesc şi ei. Chiar şi când un copil îşi exprimă emoţiile într-un fel mai puţin plăcut (accesele de furie (tantrum)??ştie cineva ce zic?) tot avem ceva de învăţat. Copiii îşi exprimă emoţiile intens şi mai ales, într-un timp foarte scurt, aşa că atunci când se confruntă cu acele emoţii, trec repede peste ele. Oamenii mari in schimb, de obicei petrec mult timp pentru a reflecta asupra lor.
Ce ar trebui să învăţăm: Să ne exprimăm sentimentele într-un mod sănătos. Să ne implicăm total atunci când comunicăm. Să ne confruntăm cu emoţiile şi să trecem mai departe.