Ador seminţele de chia şi le folosesc tot timpul. Sunt adevărate bombe cu energie, ce conţin mai mult calciu decât laptele, mai mulţi antioxidanţi decât afinele şi mai mult Omega 3 decât somonul.Textura lor este cea cu care va trebui să te obişnuieşti, însă tocmai datorită ei aceste seminţe reprezintă o bună sursă de proteine, care pot fi adăugate într-o mulţime de reţete şi pentru faptul că oferă densitate şi se transformă în gel.

Ce este budinca de chia?

Budinca de seminţe de chia este un mod simplu şi delicios de a beneficia de proprietăţile acestora. Durează doar câteva minute să o prepari şi are destule proteine şi nutrienţi pentru a înlocui un mic dejun rapid. Această budincă poate fi păstrată în borcane sau săculeţi de silicon, dacă vrei să le dai copiilor la şcoală. Eu prefer să adaug şi diverşi samburi hidrataţi tocaţi(migdale,nuci), fructe proaspete sau ciocolată rasă, pentru micul dejun, sau ca desert cu conţinut scăzut de zahăr.

Timp de preparare
:5 minute
Timp total: 5 minute
Budincă delicioasă şi sănătoasă de chia, plină de proteine, Omega 3, antioxidanţi şi calciu, gata în mai puţin de 5 minute, reţeta de bază.
Porţii: 4
Ingrediente
•2 căni de lapte de cocos (făcut în casă, ori fără conservanţi)
•½ cană seminţe de chia
•½ linguriţă extract de vanilie
•¼ cană (sau mai puţin) sirop de arţar (sau alt tip de îndulcitor)
•Opţional: ¼ linguriţă de scorţişoară
Mod de preparare
1. Pentru varianta făcută la blender-fină: Se pun toate ingredientele în blender şi se procesează la treaptă mare timp de 1 sau 2 minute, până se obţine o consistenţă fină
2. Pentru varianta cu seminţe întregi: Se pun la blender toate ingredientele în afară de seminţe şi se amestecă bine(inclusiv condimentele, fructele sau ciocolata). Se adaugă seminţele de chia.
3. Se pune amestecul obţinut într-un borcan sau vas de sticlă cu capac şi se dă la frigider pentru cel puţin 4 ore, sau peste noapte, pentru a se întări. Eu fac această reţetă seara, ca a doua zi să o pot servi la micul dejun. Se poate face şi invers, să o prepari dimineaţa pentru a o consuma seara ca desert.
Variante ale reţetei
Frumuseţea acestei reţete constă în faptul că o poţi modifica aşa cum doreşti. Poţi schimba aroma, textura, îndulcitorul, culoarea şi practic orice alte ingrediente, fără să îţi fie teamă că nu o să îţi iasă. Mai sus am scris reţeta de bază pentru budincă de chia cu vanilie şi nuca de cocos, dar poţi încerca şi următoarele variante.
Mai puţin, sau alt îndulcitor
Dacă nu ai sau nu vrei să foloseşti siropul de arţar ca îndulcitor, îl poţi înlocui cu ştevie( fără indici glicemici) sau să nu pui îndulcitori deloc, dacă preferi dulceaţa naturală a nucii de cocos şi a seminţelor de chia.
Ştevia poate fi foarte eficientă ca îndulcitor sănătos, dacă poţi găsi un produs care să nu conţină înălbitori sau alte ingrediente. Eu pun cam cinci picături din acest îndulcitor, atunci când înlocuiesc siropul de arţar. Poţi folosi curmale sau banane pentru varianta fină a reţetei, sau miere în cea cu seminţe întregi. Experimentează şi vezi ce preferă şi cei din familie
Amestecă aromele
Eu prefer varianta clasică a budincii de chia cu vanilie, însă întotdeauna am fost şi fanul îngheţatei cu vanilie. Dacă vanilia nu este aroma ta preferată, iată ce opţiuni ai la dispoziţie.
• Ciocolată: Adaugă 1/4 cană pudră de cacao la versiunea fină a reţetei, sau/şi ciocolată îndulcită cu ştevie.
• Căpşune: Adaugă 1/2 cană de căpşune proaspete la varianta fină a budincii. Sau poţi încerca să storci fructele şi să foloseşti sucul în loc de laptele de cocos, la reţeta cu seminţe întregi
• Chai: Adaugă 1 linguriţă de scorţişoară şi un praf de cardamom şi cuişoare pentru o aromă de chai.
• Unt de arahide sau migdale şi jeleu: Adaugă 3 linguri de unt de arahide sau migdale şi jeleu, la alegere. Adaugă-le la reţeta de budincă fină. Pentru varianta cu seminţe întregi, amestecă untul de arahide sau migdale şi jeleul, împreună cu laptele, înainte de a adăuga seminţele.
• Nuci pecan: Adaugă 1/2 linguriţă de scorţişoară şi opţional ½ linguriţe de extract de migdale. Amestecă ½ cană de nuci pecan tocate când budinca e gata.
• Matcha: Adaugă 1 lingură de ceai matcha, pentru a obţine o culoare verde aprinsă.

Budincă fină vs cea cu seminţe întregi

Ai la dispoziţie două tipuri de textură pentru această budincă de chia. Eu o prefer pe cea în care seminţele rămân întregi, deoarece îmi place textura lor, dar dacă ţie îţi place să semene cu cea a unei budinci obişnuite, varianta cealaltă o să te mulţumească.
Oricare ai alege-o, reţeta se face în 5 minute. Iată care sunt diferenţele
Pentru varianta cu seminţe întregi, vei adăuga la urmă seminţele de chia, după ce ai amestecat restul ingredientelor. Dacă ai ales să adaugi şi alte lucruri (căpşune, unt de arahide şi jeleu, condimente, ciocolată, etc) va trebui să le adaugi la partea lichidă (laptele şi îndulcitorul) întâi, înainte de a pune seminţele de chia, pentru a nu dezechilibra aromele.
Pentru varianta fină a budincii, pur şi simplu bagă toate ingredientele în blender şi mixează-le la viteză mare până când obţii o consistenţă fină, fără cocoloaşe. Eu adaug de obicei şi ciocolată sau alte ingrediente colorate, deoarece reţeta fără alte adăugiri, are o culoare gri destul de neplăcută.
Proteine în plus
Îmi place să adaug mai multe proteine în această reţeta, mai ales dacă o folosesc pentru micul dejun, aşa că adaug 2-4 linguri de pudră de colagen, care nu schimbă cu nimic gustul budincii. Dacă vei face asta, o să consumi mai multe proteine şi vei vedea rezultate şi asupra părului şi pielii.
Cât se poate păstra budincă de chia
Această reţetă conţine doar ingrediente naturale şi nu este o mâncare procesată. Are gust mai bun dacă este consumată în cel mult două zile de la preparare. Cel mai bine este să o mănânci a două zi după ce ai făcut-o. Eu de obicei o pregătesc noaptea, ca să o pot consuma dimineaţa. Această budincă delicioasă se consumă atât de repede la noi în casă că nu ştiu dacă ar avea şanse să stea în frigider mai mult de 4 zile. Îţi recomand să faci o cantitate care să ţină două sau trei zile, pentru a îşi păstra aroma şi prospeţimea.

Citeste si:  Creveţi cu sos thai
Articolul precedentCe să învăţăm de la copii
Articolul următorColesterolul şi tensiunea arterială vor scădea cu ajutorul acestui simplu remediu făcut în casă

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau