Hidroterapia-medicină alternativă

Hidroterapia a fost folosită din cele mai vechi timpuri și, așa cum spune și denumirea ei, constă în vindecarea cu ajutorul proprietăților apei. Binecunoscutul Valeriu Popa ne învață cum să ne folosim corect de hidroterapie, astfel încât beneficiile acesteia să fie la capacitate maximă. El susținea că există 7 metode de tratament cu ajutorul apei: băi, abur, compresele cu apă rece, spălări, înfășurări, turnări și apa de băut.

Din punctul acestuia de vedere, consumarea de apă duce la dizolvarea substanțelor care provoacă bolile. Acest lucru se poate face și prin băile de abur. Tunările, înfășurările, băile reci și compresele au rolul de a întări organismul.

Compresele

Gazele din stomac pot fi eliminate în mod natural, prin comprese, dacă acestea sunt aplicate de la gât, până la partea de jos a abdomenului, timp de trei ore, iar compresele aplicate pe șira spinării alungă durerile de umeri și de mijloc, susținând coloana. Aceste comprese pot fi făcute cu apă, oțet sau decoct de coada calului.

Citeşte şi  Alimente la indemana, pentru buna functionare a creierului copilului tau

Băile

Băile reci la picioare sunt bune nu doar pentru picioarele obosite, dar acestea îndepărtează sângele de la piept, pe când persoanelor anemice sau nervoase li se recomandă băile de picioare în apă calduță, cu sare, iar pentru o bună circulație a sângelui și pentru îndepărtarea durerilor de cap, se recomandă alernarea acestor două băi, mai întâi cu apă rece, după care cu apă caldă.

Băile reci pe jumătatea trupului, de la picioare și până la piept sunt benefice pentru cei care au probleme cu hemoroizii, constipația și durerile de stomac, iar băile reci, de șezut, timp de un minut, sunt ideale pentru organele genitale.

Citeşte şi  Cum puteți îndepărta durerea de stomac în mod natural?

Băile generale, pe întregul corp, în apă rece, se recomandă a fi scurte, de doar 2 minute și sunt contra bolilor inflamatorii.

Valeriu Popa recomandă să vă plimbați desculți pe iarba umedă, în zăpadă proaspăt așezată sau pe pietre udate, pentru a vă întări organismul. De asemenea, mai recomandă și automasajul pe întreg corp în fiecare zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau