Principalele griji care ii framanta pe copii

0
529

Deși copiii nu au responsabilitățile unui adult,au și ei griji și dezamăgiri. Este firesc ca toți copiii să se îngrijoreze, unii mai mult decât alții, în funcție de personalitatea fiecăruia. Să vedem care sunt cele mai comune frământări pe care le au cei mici.

Problemele din cadrul familiei
Dinamica familiei. Orice modificare a dinamicii unei familii poate fi nelinistitoare pentru un copil – divorț, separare, partenerii noi ai părinților, părinți plecați în străinătate să muncească.

Boala în rândul membrilor familiei sau a rudelor apropiate. Cei mai mulți dintre copii se îngrijorează că mama sau tata este bolnav sau suferă.

Membri noi în familie, precum nașterea unui frate sau a unei surori, care acaparează toată atenția părinților.

Decesul unei rude apropiate, al unui bunic, al unui părinte sau chiar al unui animal de companie.

Divergențele dintre frați și surori
Acestea apar firesc în procesul de creștere a copiilor și nu trebuie să îi îngrijoreze pe părinți. Pentru copii, însă, pot fi o sursă de stres. Divergențele pot fi declanșate de orice – de la cearta pe telecomanda, la jucării sau haine.

Şcoala
Copiii petrec mult timp la școală, departe de părinții lor. Ceea ce se întâmplă în clasă sau în interacțiunea cu colegii, chiar dacă par lucruri minore, pentru ei poate reprezenta o sursă majoră de stres. Grijile copiilor în legătură cu școala sunt diverse – că nu țin pasul, că nu și-au făcut temele, că au extemporale sau examene, că nu sunt plăcuți de cadrele didactice sau de către colegi etc.

Un fenomen îngrijorător care apare în școli sau în grupuri de copii, fenomenul de bullying, caracterizat prin comportamentul ostil de umilire sau excludere a unui copil sau a unui grup de copii față de alt copil, poate fi extrem de traumatizant. Copilul este etichetat, batjocorit, tachinat, strigat într-un anume fel, facandu-se referire la aspectul fizic ori probleme medicale, de familie etc.

Neînțelegerile cu prietenii
Pe măsură ce cresc, copiii își schimbă interesele și preocupările, ceea ce duce la schimbări în cadrul relațiilor sociale, motiv pentru care copiii pot trece foarte ușor de la a fi prieteni nedespărțiți într-o zi la a fi inamici în urmatoarea zi.

Schimbarea locuinței
Uneori, din diverse motive, familia decide să se mute în alta localitate sau altă țară. Faptul că este separat de mediul familar, de prieteni, de școala unde s-a obișnuit poate fi o grijă serioasă pentru un copil.

Imaginea de sine
Mesajele pe care le transmit canalele media în ziua de azi referitoare la cum ar trebui să arătăm îi afectează pe copii. Băieții și fetele se pot percepe ca fiind prea grași sau că nu au forma corporală potrivită, ceea ce reprezintă o sursă de stres. Copiii trebuie să afle că acele imagini pefecte pe care le văd la televizor sau pe internet nu sunt reale și nu sunt definitorii pentru valoarea unui om. Este important să se simtă iubiți și acceptați așa cum sunt.
Acestea sunt principalele griji pe care și le fac copiii, statistic vorbind, însă lista poate continua de la caz la caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau