Dă uitării fumatul! Motive care te vor ajuta sa renunti la fumat

Am decis să renunț la fumat într-o perioadă nu foarte bună din viața mea. Știam că nu vă funcționa însă într-un impuls de moment, am spus “gata”. Zis și nimic. Nimic nu îmi stătea în cale. Nici colegii de birou, nici prietenii cu care ieșeam weekendurile. Deși tentația era la orice pas, eram convinsă că pot reuși. Până într-o zi când…m-am reapucat. Prima țigară a fost remediu pentru suflet, însă știam că îmi face rău. Așa că am început să cercetez și să  testez pe propria-mi piele toate produsele care îmi promiteau că nu voi mai pune mâna pe nicio țigară în viața asta.

Voiam să stau departe de acest viciu și am constatat că dispun de toată voința necesară să îl las trecutului. Mi-a fost foarte greu dar știam că într-o zi voi putea spune” Da, am reușit”. Eu cu mine am trecut peste și prin asta și am spus fumatului “PA”. Lucru pe care știu că îl vei reuși și tu.

Citeste si:  Reguli de bază pentru mămici de pitici

Iți las și ție aici câteva rânduri care poate te vor motiva și vei renunța la fumul așa de nociv organismului. Citește-le zilnic și continuă să nu renunți. Asta e cheia.

  1. Stabilește-ți un motiv întemeiat și indiferent de circumstanțe, nu renunța
  2. Încearcă să nu renunți la țigări brusc pentru că altfel dorință reapare
  3. Poți înlocui țigările cu alte produse care conțin nicotină pentru a-I da în continuare organismului, cel puțin o perioadă, doza cerută
  4. Încearcă și un tratament medicamentos
  5. Găsiți-vă un confident și un aliat care să vă ajute în această luptă
  6. Evitați alcoolul. Este un must-have să evitați alcoolul atunci când considerați că e cazul să renunțați la țigări
  7. Faceți mișcare. Este dovedit faptul că mișcarea reduce dorința de nicotină a organismului. Propuneți-vă că de fiecare data când simțiți nevoia să fumați să ieșiți la alergat
  8. Și cea mai importantă regulă “Nu renunța niciodată tentației”. Este perfect normal să avem perioada în care să vrem să abandonăm și să ne simțim neputincioși. Examinați-vă încă odată țelul și încercați să nu cădeți pradă emoțiilor. Folosiți aceste știri doar pentru a mai pune o piatră de temelie la baza dorinței voastre.
Citeste si:  Fii mereu liantul dintre copiii tăi

Știu că probabil începutul vă fi unul foarte greu și că vei avea de multe ori senzația că cedezi tentației. Ai incredre în forțele proprii și gândește-te la idea cu care ai pornit pe acest drum. Aceea de a începe o viață noua și de a-I oferi organismului tău șansă să insipire și să expire aer, nu fum. Spune-le cunoscuților despre planul tău dacă te ajută și te motivează și vei reuși. Probabil că peste ceva timp, vei da tu altora sfaturi. Da-ți șansă să crezi în tine și vei reuși!

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau