Perioada de maternitate este afectată de privarea de somn și de îngrijirea în permanență a nou-născuților. Totuși, țineți cont de faptul că această perioadă nu durează o veșnicie, iar bebelușii vor dormi pentru toată noaptea pe când vor ajunge la vârsta de 6 luni. Cheia este să găsiți o metodă care să funcționeze în acest sens și să o aplicați în mod constant. Citiți rândurile care urmează, pentru a afla care sunt cele cinci moduri diferite de a adormi copiii și pentru a primi sfaturi de la alți părinți care au trecut și ei prin aceeași situație.

5 metode populare de a pregăti copiii de somn

Cea mai bună metodă prin care puteți adormi copiii depinde de preferințele personale, astfel că este bine să vedeți despre ce este vorba și abia după aceea să alegeți metoda potrivită. Iată care sunt cinci dintre cele mai populare opțiuni.

Metoda de adormire lentă. Folosind această metodă de adormire, părinții își pun toată încrederea în tehnici calmante pentru a ajuta copilul să adoarmă. Acestea includ hrănirea, legănatul, strânsul la piept, cititul din cărți sau fredonatul cântecelor de leagăn. Pe măsură ce bebelușii cresc, nu vor mai avea atâta nevoie de ajutorul vostru să adoarmă, iar aceste tehnici vor dispărea încet încet din rutina nocturnă. Aceasta este considerată o metodă blândă de adormi copiii

Metoda Ridicat / Culcat: aceasta este o metodă de pregătire a copiilor pentru somn, fără plâns. Pur și simplu, ridicați-vă copilul ori de câte ori plânge și puneți-l înapoi în pătuț după ce se calmează. Repetați acești pași până când cel mic adoarme.

Metoda scaunului: pentru a utiliza această metodă de adormire a copiilor, mama sau tata trebuie să stea pe scaun lângă pătuț până când bebelușul adoarme. Aceștia nu folosesc tehnici calmante pentru a opri copilul din plâns și pentru a-l calma atunci când este agitat. În fiecare noapte, ei trebuie să mute scaunul mai departe de pătuț până când, în cele din urmă, părăsesc camera cu totul.

Metoda extincție totală: În acest caz. după ce au terminat cu rutina de adormire a copiilor, părinții părăsesc camera. Aceștia nu răspund la strigătele bebelușului pe parcursul nopții, lăsându-l să adoarmă fără să îi acorde niciun fel de ajutor.

Metoda Ferber: Părinții răspund la strigătele copilului doar la intervale de timp prestabilite, care cresc treptat cu fiecare noapte. În cele din urmă, copilul va învăța să se calmeze singur și să adoarmă la un moment dat, dacă vede că este ignorat când plânge.

Sfaturi de a adormi bebelușii primite de la părinți reali

Indiferent de metoda aleasă în ceea ce privește adormirea copiilor, faptul că primiți sfaturi de la alți părinți, vă poate face procesul mult mai ușor. Aici, mămicile și tăticii din viața reală își împărtășesc cele mai bune sfaturi pentru a adormi bebelușii, începând de la rutina de culcare și pături speciale și până la muzica liniștitoare și alăptarea nocturnă.

Nu vorbiți mai încet decât de obicei în casă, de teamă să nu deranjați copilul. Nu faceți niciodată liniște totală, atunci când este ora de culcare. Bebelușii ar trebui să învețe să adoarmă chiar și dacă aud un mic zgomot – desigur să nu cânte chiar Metalica, dar nici să umblați pe vârfuri prin casă. Și dacă ești tentat să alergi la bebelușul tău ori de câte ori plânge, mai bine cumpărați un monitor pentru bebeluși cu o cameră foto, pentru a vedea dacă cel mic are vreo suferință, dar lasă-l puțin să plângă sau să strige -Chemere

Puneți copilul în pătuț atunci când e treaz dar somnoros. Bebelușul nostru are 10 luni și de obicei începem rutina de culcare pe la ora 8 seara. Îl spălăm pe dinți, îi facem băiță și apoi urmează program de joacă, joacă și iar joacă. După aceea, este timpul de culcare, aplicăm o loțiune de lavandă pe pielea copilului și îi dăm o sticlă cu lapte. Dar cheia este să puneți bebelușul în pătuț atunci când este treaz dar somnoros, și veți vedea că doarme toată noaptea fără să se audă vreun smiorcăit. –Aprilie

Citeste si:  De ce nu ar trebui sa intri in panica daca bebelusul tau nu este frumos

Planificați-vă ziua după ce ați avut o odihnă bună pe tot timpul nopții. Este adevărat ceea ce spun specialiștii – „somnul generează somn”. Oferă-i posibilitatea bebelușului tău să tragă un pui de somn în timpul zilei și încearcă să petreci acest timp plimbându-te în aer liber (chiar dacă asta înseamnă să te împarți între bebeluș și relaxare). Aerul proaspăt a făcut minuni pentru noi! -Elizabeth

Un pui de somn neprogramat. O prietenă de-a mea a descoperit faptul că dacă pisica fiului ei trage un pui de somn în mașină, strică orice șansă a copilului să adoarmă, astfel că ea ține în mașină o sticlă cu apă cu pulverizator și o stropește ușor, ori de câte ori vede că moțăie. (A făcut asta când stăteau la semafor sau în altă perioadă în care mașina nu se mișca, desigur.) Puțin ciudat, dar a funcționat! -Katherine

Îmbunătățiți-vă somnul încet încet. Cartea cu titlul,,Cum să devină un bebeluș înțelept,, m-a ajutat să îi formez o rutină de somn fiicei mele. Cartea spune că la fiecare trei ore, trebuie să hrănești bebelușul pentru 15-20 de minute, să te joci cu el pentru 30-40 de minute și apoi trebuie sa doarmă pentru 2 ore. La 3 sau 4 luni, începeți să îi lăsați să doarmă mai mult și mai mult iar pe la 8 sau 9 seara este ora de hrănire înainte de somnul de noapte. Bebelușii adoră rutina, deci cu cât sunt părinții mai disciplinați cu privire la ora de masă, joacă și somn, cu atât mai bune vor fi obiceiurile de somn ale bebelușului. -Dayna

Faceți schimb cu partenerul. Fiul meu mai mare nu prea dormea – mi-aș fi dorit să mă relaxez și să accept ideea de a face schimb cu partenerul mai devreme. De asemenea, mi-aș fi dorit să o ascultăm pe mama când ne-a spus că trebuie să ne împărțim și să facem pe schimburi cu copilul, astfel că puteam fi disponibili atunci când era nevoie, adică „la cerere”, în loc să stăm amândoi trezi nopți întregi, ceea ce ne-a dus la epuizare și ne-a făcut incapabili să funcționăm. -Madeleine

Creați din timp o rutină de somn. Fiul meu are doar 6 săptămâni și trage câte un pui de somn în mod atât de neregulat. Dar, chiar dacă este atât de mic, am reușit să implementez o rutină de bază. La ora de culcare încep cu o sticlă de lapte praf, iar el adoarme imediat în brațele mele. Apoi îl pun în pătuțul lui și îi setez salteaua vibrantă la cea mai mică măsură. De obicei, aceasta îl ajută să adoarmă încă de la prima încercare. Ce urmează: trezirile din mijlocul nopții! -Samantha

Ține gemenii împreună. Aveam două fete gemene și una dintre ele dormea destul de bine singură, dar cealaltă nu. Înfășatul în scutece a ajutat-o să adoarmă, însă îi lipsea să stea în aceeași încăpere cu sora ei. Odată ce le-am mutat în același pătuț – la recomandarea asistentei noastre – amândouă au dormit mult mai bine. -Pam Fenzl

Înveliți bebelușii în scutece. Mi-am înfășurat bine copilul în această „pătură-minune” în fiecare seară până pe la vreo 4 luni. Copilașul a dormit foarte bine și încă are un somn foarte bun la vârsta de 3 ani și jumătate! Amy

Lasă bebelușul să facă gălăgie. Am încercat tot ce ne-a trecut prin cap și copilul nostru tot se trezea din 2 în 2 ore până pe la vârsta de 8 luni. După o săptămână în care l-am lăsat să plângă, dormeam toți mult mai bine – iar acum copilul meu doarme câte 13 ore fără întrerupere. Ne-am simțit oribil făcând acest lucru, dar până la urmă a fost cel mai bine pentru noi toți. – spune Catalina

Citeste si:  “M-am plictisiiiiit”

Confort de la distanță. După ce am trecut prin rutina noastră de seară – timp de joacă, mâncare, baie, spălatul dinților, cititul din carte și rugăciuni – am pus copilul în pat și m-am așezat lângă el, fără să îl ating sau să vorbesc cu el. Apoi, peste câteva săptămâni, nu am mai stat atât de aproape de el, ci m-am mutat tot mai departe de pătuț, până când stăteam în cele din urmă în afara ușii închise. -Ledlow

Oferă-i bebelușului tău spațiu. Am păstrat leagănul fiicei noastre în dormitor pentru primele 5 luni, astfel că puteam să stau cu ochii pe ea și să o alăptez ușor. Dar mutarea ei în propria cameră, a fost cheia schimbării în bine a obiceiurilor de somn și a reducerii perioadei de hrănire din timpul nopții. Atunci când plângea nu am fost atât de rapidă să-i răspund imediat și ea nu a mai încercat la fel de mult să ne trezească. A durat ceva timp până ca ea să se simtă confortabil în spațiul propriu, dar apoi a început să doarmă mai mult. Pe măsură ce a trecut timpul, toți eram mai fericiți pentru asta. -Caren

Îmbunătățirea calității aerului. Păstrați așternuturile și aerul proaspăt în cameră. Dacă calitatea aerului din casă este proastă ori dacă așternutul este prăfuit sau murdar, acest lucru ar putea afecta respirația bebelușului și îi va fi mult mai dificil bebelușului să adoarmă, în plus, va fi mai greu ca acesta să doarmă neîntrerupt pe timpul nopții. -Chemere

Trimiteți bebelușului semnale care să indice că este ora de culcare. Noi ascultam același CD cu cântece de leagăn în fiecare seară, iar muzica începea sa răsune încă înainte să punem bebelușul în pat, astfel încât acesta asocia melodiile respective cu momentul de culcare. Dacă plângea, îl ținem în brațe până ce se calma. Apoi îl puneam în pătuț și stăteam în cameră – fără să-l atingem – până când adormea. -Pam Schwartz

Mențineți consecvența. În tot acest context, este vorba despre rutină și program. Păstrați aceeași oră de culcare în fiecare seară, indiferent de ce se petrece. Trebuie să faceți sacrificii și să vă dați seama că acești micuți se dezvoltă în funcție de rutină, consecvență și programele adoptate. -Alicia

Faceți ceea ce funcționează cel mai bine pentru voi. Alegeți o metodă care să vă ofere confortul de care aveți nevoie. Nu contează cât de perfectă, pretind ,,experții”, că este o anumită metodă, dacă nu vă face să vă simțiți confortabil, atunci nu va funcționa. -Darcy

Știi acel moment când copilul are nevoie de o atenție suplimentară. Există unele nopți când bebelușul este atât de obosit și se simte atât de inconfortabil încât niciun truc și nici o metodă nu te ajută. În acele nopți, leagănă-l până când adoarme adânc (până când rămâne fără vlagă și vezi că mai face nici un zgomot). Poate dura chiar și o jumătate de oră până când adoarme așa de adânc. Nu vă grăbiți, pentru că riscați să faceți un lucru de mântuială. Aparent bebelușul vostru, va țipa încă de la primul contact cu salteaua, astfel că, pot dura ore întregi până obțineți acest rezultat. -Elizabeth

Fiți răbdători. Modalitatea de a pregăti bebelușul de somn, poate fi frustrantă sau vă poate lua mai mult decât v-ați dori, dar bucurați-vă de acest procedeu – pentru că micuțul va merge curând pe jos, va vorbi și va absolvi grădinița înainte să vă dați seama. Vă veți bucura că v-ați făcut timp să apreciați micile lucruri cu care v-ați confruntat pe tot parcursul acestui drum. -Pam Fenz

Articolul precedentConstipația la bebeluși: semne, cauze și remedii
Articolul următorCele mai eficiente metode de epilare

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau