Probabil că mai mulţi dintre noi au avut nevoie să poarte de mici sau chiar au purtat aparat dentar. Cei care nu au făcut acest lucru la timp, au ezitat pentru a nu râde colegii de ei sau, în unele situaţii, din cauza banilor.
Hai să vă spun câte ceva despre aparatul dentar. Atunci când suntem mici, medicul ortodont ne concepe un aparat dentar mobil, pe care îl purtăm noaptea, când stăm acasă, aparat pe care părinţii ne pun să-l purtăm şi la şcoală. Cei care au răbdare să facă acest lucru, se vor alege cu dantura perfectă în mai puţin de un an de zile. Dacă nu se ţin de tratament, riscă să li se strâmbe dinţii la loc sau chiar mai rău.
Pentru cei care au ajuns la o vârstă mai înaintată, după 18 ani, vor fi nevoiţi să poarte unul fix, întrucât dantura este deja formată, iar mişcarea dinţilor întâmpină dificultăţi.
Cum este să porţi aparat
Eu sunt o persoană care a purtat aparat dentar patru ani de zile. La început am avut un aparat în cerul gurii pe care îl activam cu o cheiţă o dată la două zile. Scopul acestuia era de a-mi mări maxilarul de sus, pentru a face loc dinţilor să se aşeze cum trebuie. După acesta, mi-a pus „braces” (fluturaşii ăia metalici puşi pe fiecare dinte) şi am continuat. Primele două săptămâni ai impresia că ştii ce este în sufletul unui bătrân fără dantură atunci când vrea să mănânce. Din cauza presiunii de pe dinţi, abia că poţi mânca. Te doare dantura chiar şi atunci când bagi efectiv lingura cu ciorbă în gură. Este dificil. Dar algocalminul rezolva fiecare durere.
Avantajele, chiar dacă suferi foarte mult, este că poţi zâmbi fără inhibiţii, ai mai multă încredere în tine. Atunci când ai o întâlnire mai importantă, cu un zâmbet frumos poţi căpăta avantaje.
Cu toate acestea, există şi lucruri negative. Dacă nu ai mare grijă, rişti să faci carii şi nu doar una, iar dacă eşti prea sensibil există şi riscul de a da în paradontoză.
Eu sunt mulţumită, deşi perioada în care am purtat aparatul a fost prea lungă. Uneori vei simţi că vrei să-l smulgi efectiv din gură.
Efectul după ce-l scoţi? Ai impresia că nu ai dinţi în gură, parcă ar pluti toţi dinţii, iar limba este neobişnuită să simtă din nou ceva fin în locul asprimii metalului.
Aşadar, sfatul meu, dacă este nevoie, purtaţi aparat dentar. Acum este şi la modă. Cei care poartă par mai „kinky” şi sunt priviţi altfel numai când încep să zâmbească.