Trucuri pentru calmarea tantrum-urilor

0
456

Obţine un comportament mai frumos cu aceste soluţii uşor de pus în aplicare.

În sfârşit cinci minute de linişte. Asta până când îţi dai seama că e un pic prea multă linişte. Mai mult ca sigur, că atunci când te duci să vezi ce se întâmplă, îţi vei găsi copiii mâzgălind măsuţa de cafea şi nici urmă de coli de hârtie în jur. Îi întrebi “ ce faceţi voi aici” şi răspund obraznic, iar asta înseamnă că urmează să se dea o bătălie, lăsând la o parte că au stricat masa. Oricât de mult ai vrea să nu o facă, cei mici îşi vor da în petic. Poate că deja ai încercat tot felul de şmecherii să îi faci să fie cuminţi, dar tot nu vor să asculte. Aşa că tu ajungi să te întrebi ce să mai faci şi de ce se poartă atât de urât. Care este miezul problemei? Conform celor spuse de psihologii parentali, orice tip de comportament are un scop bine fixat. Copiii au un simţ înnăscut de apartenenţă (conexiunea emoţională şi cea a atenţiei din cadrul familiei) şi simt nevoia de să deţină puterea în lumea lor. Dacă oricare dintre acestea două lipseşte, chiar şi parţial, copilul va face orice pentru a le obţine. Tantrum-ul de la hipermarket poate indica o nevoie de atenţie din subconştient, după ore întregi de cumpărături, iar lupta din timpul temelor, poate fi rezultatul faptului că şcolarului i s-a spus toată ziua să facă una sau alta. Metodele parentale tradiţionale, cum ar fi pauzele, numărătoarea inversă, pedepsele şi răsplata, sunt extrem de greşite, deoarece nu ţintesc adevăratul motiv al comportamentului urât, adesea cauzat de fapt, de un nivel de atenţie sau energie foarte scăzut.
Partea bună este că poţi preveni eficient comportamentul urât, în primul rând dând copilului suficientă atenţie şi energie pozitivă, astfel încât acesta nu va simţi nevoia să recurgă la metode neplăcute, pentru a le obţine singur de la tine.

Citeşte şi  O mamă dezvăluie greşeala ei

Petreceţi timp împreună
Cel mai important lucru cu ajutorul căruia poţi scoate tot ce este mai bun din copilul tău, este să te apropii de el petrecând timp împreună în fiecare zi. O dată sau de două ori pe zi, faceţi ceva care să îi facă plăcere şi asigură-te că nu trebuie să se lupte cu fraţii săi (sau cu telefonul tău mobil) pentru atenţia ta. Chiar şi 10 minute de joacă de-a teatrul de păpuşi, ori în care să ascultaţi melodiile lui preferate, îi vor creşte nivelul atenţiei şi al energiei pozitive, asta prevenind un eventual comportament urât.

Dă-i de ales
Atunci când copilul tău va simţi că deţine cât de cât controlul asupra vieţii lui, nu va mai simţi nevoia să se zbată şi să preia frâul prin demonstraţii de forţă. Lasă-l pe el să aleagă, pe cât posibil, tot felul de lucruri, de la tipul de cereale sănătoase pe care le cumperi de la magazin, până la camera în care alege să îşi facă temele, ori dacă vrea să plimbe câinele sau alege să spele vasele. Astfel, cel mic nu va mai simţi nevoia să îţi conteste hotărârile cu adevărat importante, cum ar fi dacă să facă sau nu baie.

Citeşte şi  12 greşeli legate de vitamine pe care nu realizezi că le faci

Consecinţe corecte
Câteodată, oricât te-ai strădui copilul tot va avea tendinţa să se poarte urât. Dacă observi că acest comportament se repetă, va trebui să stabileşti şi nişte consecinţe adecvate. Întâi gândeşte-te la o consecinţă corectă şi eficientă care urmează principiul celor cinci cuvinte: înrudit, respectuos, rezonabil, avertisment, verificare. De exemplu: după ce te-ai calmat, spune-i copilului: “ Dacă pleci acum de la masă, îţi iau farfuria şi nu o să îţi mai poţi termina mâncarea din ea”. Apoi pune copilul să repete ce ai spus tu şi asigură-te că a înţeles ce urmează să se întâmple. În cele din urmă, ţine-te de ceea ce ai spus, mai târziu s-ar putea să auzi de la cel mic că îi este foame, însă cu această ocazie va învăţa că atunci când spui ceva, aşa rămâne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau