Merită să te bucuri mai des de aceste grăsimi, aşa că nu mai sta pe gânduri.
Dacă nu trăieşti în peşteră, înseamnă că ai aflat că grăsimile au revenit la putere. Nu doar că acest macronutrient, odată atât de temut, te va ajuta să te simţi mai plină decât orice alt produs cu grăsime 0, dar este asociat mai multor lucruri bune, de la mai puţină grăsime pe abdomen şi o sănătate mai bună a inimii, până la funcţii cognitive superioare, în funcţie de tipul lor.
Şi nu este vorba doar de grăsimile poli şi monosaturate ce se găsesc în uleiul de măsline, avocado şi nuci, ori de acizii Omega3 din peştele gras ca sardinele sau somonul. Acum mulţi doctori şi nutriţionişti spun că grăsimile saturate îşi au locul lor într-o dietă sănătoasă şi că mâncarea integrală, neprocesată, conţine mari cantităţi ale acestora, care îţi pot de fapt îmbunătăţi nivelul colesterolului, funcţiile cognitive şi metabolismul. Nu doar grăsimea în sine este benefică, dar şi faptul că alimentele grase integrale sunt pline de alţi nutrienţi sănătoşi ca vitamina K2 şi colină, care sunt greu de obţinut din alte surse. Grăsimea este cea în care toate acestea din urmă se regăsesc, spun specialiştii. Iată 10 alimente grase, pline de nutrienţi.
Untul organic
Din punct de vedere nutriţional, untul este de fapt un tip de grăsime mult mai sănătoasă decât realizează unii oameni, în special dacă provine de la vaci hrănite cu iarbă. Grăsimea din laptele provenit de la aceste vaci care pasc, conţine un nivel crescut de vitamine grase solubile, în special vitamina K2, care ajută corpul să proceseze calciul corespunzător( să îl depună pe oase şi să îl înlăture din artere, unde poate cauza daune serioase). Grăsimea saturată este mult mai sigură pentru consum decât grăsimile polinesaturate Omega6, care vin din uleiurile vegetale industriale sau uleiurile din seminţe. În plus, untul dă un gust minunat legumelor şi ne ajută să absorbim mai bine nutrienţii din acestea, deci dublu câştig.
Gălbenuşurile
Uită de omleta din albuş şi spune bine venit gălbenuşurilor. Acestea sunt un alt tip de aliment foarte greşit înţeles, ce reprezintă o sursă incredibilă de vitamina A, colină, vitamine B şi seleniu. Gălbenuşurile din ouăle care provin de la găini crescute în aer liber, conţin un nivel crescut de vitamina D şi carotenoizi, antioxidanţi care dau acestor gălbenuşuri culoarea lor portocalie. În plus, gălbenuşul este cel care dă ouălor gusul lor minunat. Specialiştii recomandă consumul a două sau trei ouă pe zi, celor care le tolerează bine. Încearcă să găseşti ouă care să provină de la găini crescute natural.
Şunca organică
Şunca de bună calitate este plină de colină, nutrient foarte important, care s-a dovedit că ajută în lupta contra efectelor Alzheimerului şi a altor dizabilităţi mintale. Şunca de asemenea asigură o doză serioasă de vitamine B, alături de zinc. Aceşti nutrienţi ajută la producţia serotoninei, neurotransmiţătorul stării de bine, care poate ajuta la scăderea anxietăţii. Ce este important să faci, este să găseşti o sursă sigură de unde să cumperi şunca, de la un producător local, care creşte natural animalele, fără hormoni de creştere şi antibiotice. Carnea provenită de la aceste animale nu doar că va fi mai puţin toxică, dar te va şi hrăni mai bine. Pentru o bună sănătate şi pentru a îţi satisface gusturile, combină în dietă şunca sănătoasă plină de fibre, cu legume pline de antioxidanţi, fructe şi cereale integrale.
Untul de cacao
Untul de cacao, numit şi ulei theobroma, este grăsimea provenită din boabele de cacao, care adesea este folosit în produsele de îngrijire a pielii, sau a celor pentru buze. Dar este la fel de bun şi să îl mănânci. Are o cremozitate bogată şi merge de minune în batoanele proteice sau smoothie-uri. Din punct de vedere nutriţional, untul de cacao conţine antioxidanţi şi acizi graşi Omega9, care ajută la echilibrarea hormonilor şi susţin sistemul imunitar.
Avocado
Avocado este minunat—este bogat în grăsimi Omega9 (acid oleic) şi susţine sănătatea pielii şi a echilibrului hormonilor, în timp ce ajută şi la sănătatea digestiei, fiind o sursă bogată de fibre. Este un aliment foarte bun în recuperarea sportivă, deoarece conţine electroliţi, cum ar fi potasiul, şi poate îmbunătăţi reacţia la stres şi fertilitatea, mulţumită vitaminelor B, cum ar fi acidul folic.
Ciocolata neagră
În fiecare zi iau câte o bucăţică de ciocolată neagră după masă. În familia mea au fost multe cazuri de boli de inimă, iar cercetatile au arătat că anumite tipuri de ciocolată pot proteja acest ceasornic preţios. Nu este nevoie decât de aproximativ 200 mg de flavanol pe zi, antioxidant ce îmbunătăţeşte circulaţia şi sănătatea inimii. Poţi consuma cele 200 mg astfel: 2 linguri de pudră de cacao, sau prin 50 de grame de ciocolată neagră care să conţină minim 80% cacao. Doar să ai grijă să fie cacao naturală, nonalcanizată, deoarece prin acest proces nivelul de flavanol este redus semnificativ. Şi cumpără ciocolata pe ambalajul căreia cacaoa este primul ingredient solid din listă şi nu zahărul. Eu de obicei adaug o lingură de cacao în cerealele de dimineaţă şi care mai mănânc ciocolată neagră ce însumează cam 150 de calorii, după prânz.
Nucile şi untul de nuci
Nucile sunt un snack grozav pentru călătorii, atunci când vrei să te energizezi. Sunt bogate în calorii şi de aceea şi în nutrienţi. O singură porţie are între 150-200 de calorii şi îmi poate potoli poftele pentru câteva ore. Sunt pline de fibre, proteine, antioxidanţi şi o varietate de vitamine şi minerale, reducând tensiunea arterială, menţinând inima sănătoasă şi scăzând efectele sindromului metabolic. A şi să nu uit de beneficiile pentru creier. O porţie de nuci pe zi, poate juca un rol important în prevenirea Alzheimerului, îmbunătăţeşte memoria şi scade depresia.
Seminţele de in şi de chia
Aceste superseminţe sunt surse de Omega3 pe bază de plante. Deşi cea mai bună sursă de Omega 3 este peştele şi aceste seminţe pot avea efecte antiinflamatorii în tot corpul. Conţin compuşi numiţi lignani, care ajută la scăderea colesterolului şi multe fibre sănătoase pentru inimă. Ador să adaug o lingură de seminţe de in sau de seminţe de chia, ori chiar câte una din fiecare, în bolul de cereale de dimineaţă, ori în smoothie-uri.
Lactatele grase
Deoarece am o dietă bazată pe plante, nu pot extrage suficiente grăsimi saturate din carne. Asta înseamnă că nu îmi rămâne decât să mă pot bucura mai mult de produsele lactate grase în combinaţiile mele favorite, brânză cu roşii, iaurt gras împreună cu fructe, sau frişca adăugată în cafea. În plus, studiile recente nu au asociat lactatelor grase, vreun risc crescut de a face boli de inimă, coronariene sau accidente vasculare. Aceasta ar putea avea de a face cu alţi nutrienţi din lactate, cu care grăsimile din ele, interacţionează. Alimentele lactate sunt bogate în micronutrienţi ca vitamina D şi potasiu, ambii importanţi pentru o bună sănătate a inimii, pentru tensiunea arterială şi sensibilitatea la insulină. Conţinutul crescut de grăsime îţi va da, de asemenea, o senzaţie de saţietate.
Untul de cocos
Dintre grăsimile pe bază de plante, preferata mea este untul de cocos, care este un amestec de piure de pulpă de cocos şi ulei de cocos. Este plin de aceeaşi nutrienţi ca uleiul simplu de cocos, printre care şi trigliceride cu lanţ mediu, despre care ştim că sunt antimicrobiale şi ne protejează tractul digestiv de înmulţirea peste măsură a bacteriilor periculoase. Amestecul de pulpă şi ulei, formează un produs cu o textură cremoasă, ceea ce îl face perfect de întins pe pâine, de adăugat în cereale sau de folosit la prăjituri. Plus că este simplu de făcut în casă.
Sunt alimente pe care le folosim des.