Weekend-ul trecut, copilul nostru de 2 ani şi-a rupt piciorul în timp ce se juca pe afară. Din fericire, oasele copiilor se vindecă repede, aşa că în cel mult o lună, va putea să se joace din nou. Între timp, îi pregătim multe mâncăruri ce conţin gelatină şi extra nutrienţi ca să o ajutăm să îşi revină mai repede. Asta a fost prima dată când am trecut prin aşa ceva şi am descoperit cu această ocazie că spre deosebire de adulţi, cei mici fac o mulţime de lucruri într-un mod corect. Adesea suntem atât de ocupaţi să îi educăm, încât nu vedem cât de multe am avea noi de învăţat de la ei. În general copiii sunt mai sănătoşi decât adulţii şi poate că modul în care ei fac lucrurile, contribuie la asta. Iată câteva lucruri pe care voi încerca să le învăţ de la copiii mei.
8Joaca
Joaca este treaba copiilor şi este importantă în dezvoltarea lor. Se dovedeşte că joaca e importantă chiar şi pentru oamenii mari..
“Singurul (joc) pe care îl preţuim, este jocul competiţiei” a spus Bowen F White, doctor şi autor al cărţii “De ce normalul nu e sănătos”
Joaca este la fel de importantă pentru adulţi cât este şi pentru cei mici.
“Nevoia de nou şi de a ne simţi bine, nu dispare pe măsură ce îmbătrânim” a spus Scott G Eberle, vicepreşedinte al studiilor asupra jocului la The Strong şi editor la American Journal of Play.
Joaca aduce bucurie. Şi este vitală în rezolvarea problemelor, în creativitate şi relaţionare.
Ce avem de învăţat: Să găsim lucruri amuzante, interesante si chiar stupide (dacă ne fac plăcere)de făcut şi chiar să le facem!