Acest articol se refera la nou nascuti, asadar vom trata problema biberoanelor strict prin prisma acestei varste. Daca v-ati hotarat sa nu mai alaptati, daca exista diverse motive pentru care copilasul nu mai suge de la san sau sunteti in imposibilitatea de a mai alapta copilul in acest mod, puteti apela la biberoanele din comert si la tetinele aferente.

Pentru a avea un copil sanatos si pentru a preintampina eventualele probleme, este bine sa tineti cont de un set de reguli obligatorii, care tin atat de igiena, de calitatea acestor recipiente, cat si de conduita dumneavoastra personala.

Cum alegem biberoanele?
La fiecare farmacie exista pe rafturi o multitudine de biberoane de diferite dimensiuni si materiale, insa este de recomandat sa luati deocamdata numai biberoane mai mici, din sticla de foarte buna calitate, si tetine numarul 1 sau 0. In acest sens puteti intreba farmacistul sau, si mai bine, pe medicul pediatru, ce fel de tetine sa alegeti, avand in vedere ca ele sunt din latex sau silicon, tesite sau rotunde. Sunt biberoane si tetine destul de scumpe insa nu acesta este criteriul dupa care va veti ghida, ci dupa ceea ce spune medicul. Biberoanele din sticla sunt recomandate intrucat cele din plastic, in contact cu o temperatura mai mare de lichid, elibereaza o substanta denumita Bisphenol A, cu care nou-nascutul este bine sa nu vina in contact. Daca totusi veti apela la aceste biberoane din plastic, aveti grija ca pe ele sa fie mentionat: BPA free (fara Bisphenol A). Pentru inceput veti avea nevoie de doua sau trei biberoane si tot atatea tetine, avand grija sa alegeti tetine diferite pentru ceai sau lapte. Sa nu uitati acest amanunt cand mergeti la farmacie.

Citeste si:  Mit si adevar - Balonarea si laptele matern - copilul meu are gaze

Igiena
Este foarte importanta in acest stadiu. Nimeni nu spune sa sterilizati totul, cu toate acestea, in primele luni de viata, bebelusul este expus mai multor microbi intrucat sistemul sau imunitar este in formare si cel mai bine ar fi sa prevenim, printr-o igiena adecvata, aceste situatii. Astfel, inainte de a oferi copilului biberonul, ne vom asigura ca ne-am spalat temeinic pe maini, ca prosoapele cu care ne stergem sunt curate, nu sunt spalate si clatite cu balsam de rufe si nici nu emana un miros puternic. In primele luni de viata ale copilului, vom steriliza biberoanele, tetinele si suzetele dupa fiecare utilizare. Pentru aceasta exista aparate de sterilizat speciale. Sau puteti apela efectiv la apa fiarta si racita, pe care o veti mai fierbe o data cu biberoanele, timp de 20 de minute.

Citeste si:  Lectii pe care le putem invata de la copiii nostri

Nu veti da bebelusului laptele ramas in sticla la masa urmatoare, ci il veti arunca, veti pune la sterilizat biberonul, inelul acestuia si tetina si veti folosi alt recipient pentru masa urmatoare.
Laptele de mama, in cazul in care va mulgeti cu pompa si alaptati nou nascutul cu biberonul, il veti pune la rece in recipiente de sticla, pentru aceeasi zi, in niciun caz nu il veti lasa la frigider peste noapte. Daca aveti lapte mai mult, il puteti conserva la congelator timp de maxim 72 de ore.

Biberoanele si tetinele nu se vor folosi mai mult de o luna de zile. In primul rand veti avea nevoie de sticle mai mari sau veti mari numarul tetinei sau al suzetei, de aceea este bine sa le reinnoiti o data la o luna – o luna si jumatate. Nu veti permite nimanui sa ia biberonul copilului dumneavoastra, nu va gusta nimeni din sticla lui si nici chiar dumneavoastra nu veti pune gura pe tetina pentru a vedea daca este cald sau rece, veti testa doar lichidul.

Articolul precedentIntrebari delicate de adresat doctorului
Articolul următorOmnicron se răspândește destul de rapid. La ce ne putem aștepta în noul an?

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau