Cândva, era o regulă nescrisă ca cei mici, în vacanțe, să meargă la țară, la bunici, mătuși sau alte rude, însă, acum, lucrurile s-au mai schimbat și multe mămici evită să-i mai lase pe copii să petreacă prea mult timp la țară.
Acest lucru se întâmplă din cauza fricii față de bacterii și condițiile ceva mai precare decât cele de la oraș, iar răspunsul părinților care fac acest lucru, atunci când li se spune că noi așa am crescut, mâncând fructe direct din copac, este că, pe atunci nu erau atât de multe bacterii, viruși și alte asemenea pericole. Da, au și ei dreptatea lor, însă, chiar și așa, sunt foarte multe avantaje pentru copiii care petrec vacanțele la țară.
Amintirile cu bunicii
Cel mai prețos lucru pe care îl avem sunt amintirile, așa că, dați copiiilor oportunitatea să-și creeze propriul raft cu amintiri alături de bunici, verișori și prieteni. Chiar dacă nici măcar la sate viața nu mai era așa cum era cândva, sunt anumite lucruri care se păstrează, iar printre aceste se enumeră și jocurile copilăriei, goana după fluturi, fuga de gâște și alte asemenea lucruri haiose.
Libertatea
Sunt anumite pericole care nu există la țară, sau măcar, sunt diminuate, iar din acest motiv, copiii sunt mai liberi. Ei petrec mai mult timp cu cei de vârsta lor, în natură. Este drept că internetul și tehnologia au ajuns și în sate, dar opțiunile sunt mai variate, iar jocurile copilăriei încă mai există. În plus, bunicii nu sunt atrași de calculatoare și nimic nu îi va opri să-și ispitească nepoții să-i ajute să facă gem, să culeagă fructe ți legume sau să asculte povești în timp ce plăcinta este în cuptor.
Întărirea imunității
Referitor la bacterii, acestea se găsesc atât la oraș, cât și la sat, dar diferența este că, la sat, aerul este cu mult mai puțin poluat pentru că sunt mult mai puține mașini și fabrici. În afară de asta, faptul că bunicii sunt ceva mai permisivi și îi lasă mai mult timp pe afară și nu sunt atât de stricți cu regulile, îi ajută pe copiii să-și formeze anticorpii.
Alimentele bio, din grădina bunicii, ouăle proapete, laptele și carnea de casă îi ajută pe copii să se dezvolte armonios, serile petrecute pe stradă, cu copiii, îi ajută să elimine stresul, să-și oxigeneze creierul, iar momentele cu bunicii și alte rude îi ajută să-și încarce bateriile și să zâmbească precum omul de la țară. Sincer și plin de viață.