Iată un subiect care suscită de fiecare dată opinii dintre cele mai diverse, nu doar la noi România. Ni se repetă de nenumărate ori pe zi să bem cât mai multă apă, dar cât de sănătoasă este, de fapt, apa pe care o avem la dispoziţie?
Aproape sigur te-ai întrebat şi tu măcar o dată ce fel de apă ar trebui să consumi sau să le dai celor mici. Eu m-am confruntat cu această problemă imediat după ce am născut, deoarece copiii mei au fost hrăniţi din primele zile cu lapte praf.
În primul rând, există disputa apă de la robinet (sau alte surse) versus apă îmbuteliată – cu variantele de masă (adică apă obişnuită, dar tratată şi devenită potabilă – potrivită consumului uman), apă de izvor (netratată şi îmbuteliată la sursă) şi minerală, fie că vorbim despre cea plată (care – atenţie! – este tot o apă minerală) sau carbogazoasă (natural sau îmbogăţită de producător cu dioxid de carbon). Toate aceste tipuri de apă prezintă şi avantaje şi dezavantaje, neputând fi vorba de un „winner” absolut.
Pro şi contra apei neambalate
Cea mai folosită apă, cea de la robinet (adică furnizată în sistem centralizat), are atuul de a fi accesibilă şi ca proximitate şi ca preţ. Ne este, aşadar, la îndemână – chiar la noi în casă – şi plătim deja pentru ea, dacă suntem racordaţi la reţeaua de apă curentă. De asemenea, în ultimii ani, a devenit mai sigură, pentru că se iau periodic probe şi se face o verificare a calităţii acesteia prin procedee tot mai moderne.
Însăşi compoziţia sa ar fi mai echilibrată în privinţa sărurilor (comparativ cu cea minerală), exceptând unele zone, unde apa poate fi dură, din cauza ponderii crescute a compuşilor de calciu sau magneziu. Astfel, simpla apă potabilă conţine săruri minerale şi oligoelemente esenţiale organismului nostru. De exemplu, într-un litru de apă se găsesc între 80 şi 100 mg de calciu, ceea ce reprezintă 15-20% din necesarul zilnic al corpului.
Apa de la robinet mai are avantajul unui pH (potenţialul de hidrogen) prietenos cu corpul uman, adică în jur de 7 (neutru), spre deosebire de apele minerale, la care predomină un pH uşor acid şi acid. Există şi aici o discuţie privind posibila influenţă negativă asupra sănătăţii a unui pH acid, dar nu vom intra în acest subiect.
Poate mai puţin important pentru unii, dar, cred eu, nu lipsit de însemnătate, apa neîmbuteliată protejează mediul înconjurător, nefiind ambalată în sticle de plastic, şi este întotdeauna proaspătă.
Avem însă şi nişte minusuri. După tratare şi dezinfecţie, în apa devenită potabilă pot rămâne substanţe nedorite precum clorul rezidual liber sau aluminiul. Deşi concentraţia acestora este sub limita care poate afecta sănătatea, nu putem vorbi de o apă pură. De reţinut că însuşi furnizorii ne atrag atenţia ca, pentru băut şi gătit, să folosim întotdeauna apa rece de la robinet, întrucât apa caldă poate favoriza dezvoltarea bacteriilor.
Tot la dezavantaje aş trece şi faptul că nu toţi locuitorii au acces la reţeaua de apă, iar, în unele zone unde există acest acces, apa de la robinet nu este o opţiune sănătoasă, deoarece, din varii motive, poate fi adesea contaminată.
Cei care nu sunt racordaţi la reţeaua centralizată de apă au ca opţiuni puţul/fântâna din curte, diverse cişmele sau izvoare din apropiere. Dacă te numeri printre aceştia, ai grijă să bei întotdeauna apă verificată, indiferent de sursă. De obicei, autorităţile testează sursele de apă care alimentează constant oamenii dintr-o zonă şi fac publice rezultatele. În cazul în care nu ai certitudinea că apa pe care o consumi a fost verificată, mergi la un laborator specializat şi solicită un test.
De ce este important să faci asta? În zilele noastre, foarte multe ape subterane sunt contaminate cu pesticide, mercur, nitraţi sau diverse organisme microbiologice. Apa poate părea tocmai bună de băut dar, în realitate, să fie cauza unor boli foarte grave ale ficatului, rinichilor, sistemului nervos etc.
De aceea, în zonele unde apa prezintă asemenea riscuri, apa potabilă îmbuteliată, fie ea obişnuită sau de izvor, dar testată şi, eventual, tratată, este o soluţie mult mai sigură, dar, evident, mai costisitoare.
Beneficiile şi pericolele apei minerale
Nu vreau să insist asupra beneficiilor apelor minerale (care aşa cum arată şi denumirea, sunt bogate în elemente minerale precum calciu, sodiu, magneziu, fier, clor etc., în diferite proporţii), pentru că acestea sunt cunoscute mai de toată lumea – rezolvarea carenţelor de anumite săruri, ameliorarea unor boli cardiovasculare, digestive, prevenirea cariilor şi osteoporozei, favorizarea diurezei sunt doar câteva.
Nu toate apele minerale au însă acelaşi conţinut. După sărurile care predomină, există ape hidrogenocarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, clorurate sau sulfatate. De aceea, un consum excesiv de apă minerală cu conţinut ridicat de săruri poate fi dăunător pentru anumite persoane. La un consum mare, o apă cu prea mult sodiu poate afecta, de pildă, persoanele cu hipertensiune arterială.
Însuşi medicii au început să atragă atenţia asupra riscurilor apei minerale, fie ea şi plată, mai ales în cazul copiilor. Anul trecut, de exemplu, medicul Ovidiu Limoncu, specialist în nefrologie pediatrică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, atrăgea atenţia că s-a înmulţit dramatic numărul de cazuri de microlitiază sau chiar litiază renală (pietre la rinichi) la copii cu vârstă tot mai mică. Una dintre cauze ar fi, potrivit medicului, consumul de apă plată cu un conţinut prea ridicat de săruri de calciu. Foarte multe dintre apele minerale de pe piaţa românească au acest „neajuns”.
În privinţa pH-ului, care reflectă echilibrul acido-bazic al apei, sunt tot mai multe voci care ne spun să alegem o apă cu o valoare cât mai apropriată de 7 (neutru). Apele minerale carbogazoase au, în general, un pH acid, datorită prezenţei acidului carbonic, rezultat prin solubilizarea dioxidului de carbon în apă. Soluţia ar fi să optezi pentru o apă plată, în cazul în care nu ai „dependenţă” faţă de prezenţa „bulelor”.
Alte caracteristici importate pe care să le urmăreşti sunt un nivel al impurităţilor cât mai mic, dar şi lipsa nitriţilor (semn de contaminare cu deşeuri menajere) şi a nitraţilor (consecinţă a contaminării cu îngrăşăminte chimice).
Nu doar acestea îţi pot pune sănătatea în pericol, ci şi prezenţa microorganismelor dăunătoare. Teoretic, apele minerale au un risc mai mic de a fi contaminate faţă de apa obişnuită, dar realitatea a dovedit de mai multe ori că nu este chiar aşa.
Aş aminti doar un caz care a făcut multă vâlvă anul trecut, în urma testării de către un cunoscut cotidian naţional a mai multor mărci de apă plată comercializate în supermarketuri. Astfel, cotidianul Liberatea a verificat la Direcția Sanitară Veterinară (DSV) București apă plată îmbuteliată şi a descoperit că 11 sticle încălcau limita admisă de bacterii prezente în apă. La trei dintre acestea limita admisă era depăşită de… 15 ori.
Din această cauză, ca să evit îmbolnăvirea copiilor, eu încălzesc întotdeauna apa plată în cana electrică la 100 de grade Celsius. Nu este chiar fierbere, deoarece aducerea la această temperatură durează circa un minut, dar se face oarecum o sterilizare. Am renunţat să o fierb mai mult pentru că, prin evaporarea apei, se produce o creştere a concentraţiei sărurilor.
Opţiunea filtrării apei
O alternativă la variantele prezentate anterior ar fi filtrarea apei. Vei găsi pe piaţă mai multe tipuri de filtre, unele mai simple, precum cele cu carbon activ sau tip KDF, altele mai complexe, de genul celor cu osmoză inversă, răşini schimbătoare de ioni sau lămpi cu ultraviolete. Alegerea filtrului potrivit depinde de tipul de apă la care ai acces, iar efectul este şi el diferit. Unele elimină poluanţii şi clorul, dar nu şi bacteriile din apa de adâncime, altele înlătură nitriţii, nitraţii, bacteriile şi viruşii, dar nu opresc clorul şi poluanţii sau au dezavantajul că demineralizează apa. Anumite filtre pot fi folosite complementar la filtrul de bază pentru a obţine o paletă cât mai largă de avantaje, însă nici în acest caz nu vei obţine apa 100% fără cusur.
Există apa perfectă?
Evident nu, mai ales că fiecare dintre noi este diferit, iar ce este potrivit pentru unul poate fi nerecomandat pentru altul. De exemplu, cei cu hipertensiune arterială ar trebui să evite apa cu conţinut crescut de sodiu, în timp ce sportivilor le este benefică o apă bogată în săruri minerale, în special în sodiu şi clor. Pe de altă parte, cea mai bună apă pentru bebeluşi şi copii este cea plată, mai săracă în săruri (oligominerală) şi cu concentraţie redusă de azotaţi.
Nu ştiu ce variantă ţi se potriveşte ţie, dar nu uita şi de siguranţă, mai ales când ai copii. Cântăreşte cu atenţie opţiunile pe care le ai şi alege o apă cât mai sigură pentru sănătatea ta şi a familiei tale!
