Dragi părinţi, datorăm asta copiilor noştri!

Ce anume? Păi de fapt o grămadă de lucruri: să nu le mai cumpărăm mâncare nesănătoasă, să nu le mai dăm zahăr aşa mult, să nu îi mai oprim de la joacă. Unul dintre lucrurile pe care le-am observat în ultimul timp şi pe care părinţii ar trebui îl facă este:

Să nu mai lase copiii să facă mofturi la mâncare
Da, am zis “să nu mai lase” şi asta pentru că noi le dăm voie să dezvolte acest obicei. Am fost şi în alte ţări şi am văzut copilaşi care mâncau măsline sau melci şi chiar ouă cu embrioni dezvoltaţi în interior(!). Şi să nu uităm de clasica vorbă pe care şi părinţii noştri ne-au tot spus-o, că alţi copii nu au nici măcar o bucată de pâine. Eu cu siguranţă am auzit replica asta de multe ori şi nu mă simţeam foarte bine în timp ce luam masa ştiind că sunt alţii care nu au ce mânca. Dar copiii noştri ştiu despre lucrul ăsta? Îmi aduc aminte că am pus deoparte banii făcuţi la colindat ca să îi donez celor care strângeau fonduri pentru cei săraci.
Mă simţeam vinovată?
Probabil, dar asta m-a făcut să strâng bani pentru cei care aveau nevoie de ei şi m-a făcut şi să îmi mănânc conopida din farfurie, aşa că ce mai contează….
Părinţii din generaţia părinţilor mei, au avut de altfel nişte reguli bine stabilite şi stricte când era timpul să mâncăm. Aveam la meniu
1. Ce gătea mama
2. Foame
Nu am fost niciodată forţaţi să mâncăm, dar nici nu am avut ocazia să alegem noi ce ne plăcea. Părinţii se aşteptau să mâncăm ce ni se punea în farfurie. Părinţii mei cu siguranţă nu au fost prea impresionaţi atunci când mă plângeam că nu îmi place o mâncare anume. De fapt îmi era foarte familiară replica: “Dacă nu îţi place, atunci nu mânca”…şi atât. De multe ori o auzeam atunci când aveam legume în farfurie, care nu îmi plăceau, dar cu toate astea le mâncam şi nu mă plângeam. Acum ca adult, nu fac deloc figuri la mâncare
Şi mai ştiţi ceva?
Cei mai mulţi dintre noi am avut o copilărie în care nu am murit de foame. Într-un final am învăţat să mâncăm şi preparatele care nu ne conveneau şi culmea, nu avem nevoie de vizite la psiholog pentru asta. Părinţii noştri aveau lucruri mai bune de făcut decât să încerce să ne convingă sau să ne încurajeze să mâncăm ce nu ne convenea. Cu siguranţă aveau alte treburi mai importante decât să ţină un restaurant deschis 27/7 pentru poftele noastre. Şi dormeau foarte bine noaptea..
Sunt copiii noştri mai blegi?
Să ne gândim puţin la asta. Ca şi copii, cei mai mulţi dintre noi mâncam legume şi carne, sau nu mai mâncam deloc. Ne-am transformat în adulţi şi deşi aş putea spune că sunt şi cazuri mai speciale, cei mai mulţi sunt în deplinătatea facultăţilor adecvate vârstei lor. Cu toate astea, acum oriunde merg, văd copii care sunt cocoloşiţi şi serviţi la comandă. Sunt întrebaţi lucruri de care eu cu siguranţă nu am auzit şi probabil nici voi.
Întrebări cum ar fi:
“Ce ai vrea să mănânci la cină ?”
“Vrei ceva de ronţăit?”
“Vrei napolitane sau nişte biscuiţi cu ciocolată?”
Li se spun lucruri ca:
“A, bine dacă nu îţi place aia, hai că îţi pregătim altceva, nu e problemă”
sau:
“Nu trebuie să mănânci carnea şi legumele înainte de desert…stai că ţi-l aduc eu acum”
Şi astea nu sunt cele mai rele lucruri pe care le-am auzit. De fapt, una păţită recent a fost când am chemat nişte prieteni la noi, care au venit inclusiv cu adolescenţi de peste 18 ani şi fiecare a adus mâncare pentru copilul lui…Deşi noi am pus pe masă friptură, legume la grătar şi tot felul de lucruri super bune… Am anunţat că avem salată de fructe la desert, însă primesc doar cei care mănâncă toate legumele din farfurie. Unul dintre cei mai mici a început să bâzâie că “mami da’ eu vreau salată de fructe acuuum”. Lucru care a rezultat cu aducerea salatei de fructe, de către părinţi, la năsucul copilului, care nu a trebuit să mai mănânce altceva, asta în timp ce restul copiilor mâncau ce li se pusese în farfurie.
Pe bune?
Ăsta e un exemplu insignifiant, însă pune la pământ două principii sociale pe care le-am învăţat în copilărie:
1. Când eşti la cineva acasă, mănânci ce ţi se dă şi mulţumeşti pentru ce primeşti
2. Mâncarea gratuită e cea mai bună
Undeva pe drum, mulţi au început să se gândească la faptul că poate copilul ar trebui să decidă ce mănâncă, însă au uitat ceva important.
Părinţii sunt responsabili de nutriţia copiilor
Asta e un concept simplu, însă nu mi se pare că îl înţeleg prea mulţi părinţi. Gândiţi-vă aşa: un bebeluş( sau un copil de orice vârstă, de fapt) nu este în stare să decidă ce ar trebui să mănânce. Acelaşi copil nu este persoană potrivită pentru a hotărâ la ce oră trebuie să meargă la culcare sau cât de des ar trebui să facă baie. Copilul mic nici măcar nu e în stare să se şteargă singur la popou, dar cu toate astea ar trebui să îi dăm dreptul să aleagă ce să mănânce. Atunci când studiile spun că felul în care un copil este hrănit în primii ani de viaţă, îi va afecta sănătatea de acolo înainte, ar trebui să lăsăm asta la alegerea unui copil de 3 ani?
Glumiţi nu?
Să ne lăsăm atunci copilul să decidă cât de des merge la şcoală? Sau cât de des îşi schimbă chiloţii? Dar de ce să nu îl lăsăm să decidă şi cât stă la televizor sau dacă vrea să îşi ia un tigru ca animal de companie. Sună bine nu? Aşa că de ce ne lăsăm copilul să decidă lucrurile importante ?
Da poate că părem răi
Copilul probabil aşa va percepe lucrurile. Vom părea răi şi atunci când îi vom impune reguli şi limite, dar sunt lucruri necesare dacă vrem să nu avem un copil plângăcios care va trăi în casa părinţilor până la 40 de ani.
Ar fi drăguţ?…
Vă convine atunci când vine cineva la voi acasă, puneţi masa şi persoana nu vrea să mănânce pur şi simplu pentru că nu îi place un ingredient din farfurie? Ştiu câteva astfel de persoane, dar cu siguranţă nu am de gând să cresc copii care să ajungă astfel de adulţi.
Şi acum vin comentariile…
Ştiu, ştiu aştept comentarii contra…Cum e cu cei care au alergii, sau nevoi speciale, sau cei cu tulburări care nu le permit să mănânce anumite mâncăruri? Desigur sunt şi excepţii de la regulă, şi în acele cazuri se admite o lejeritate, dar până acum eu nu am auzit de vreo boală care să nu permită părintelui să dea copilului mâncare sănătoasă. În cazul în care cumva copilul vostru e alergic la orice altceva în afară de ciocolată cu lapte şi vată de zahăr, atunci îmi cer scuze, dar eu încă nu am văzut aşa ceva. Ceea ce am întâlnit însă, au fost copii care au impresia că sunt centrul universului şi trebuie să fie serviţi cu mâncăruri speciale. Am întâlnit de asemenea copii obezi şi cu probleme de sănătate.
Şi e dureros:
Deoarece copilul nu îşi cumpără singur un happy meal
Nu se obişnuiesc singuri cu mâncarea nesănătoasă. Le dăm numai mâncăruri de culoare albă fără gust, după care ne întrebăm de ce vor numai mâncare de culoare albă fără gust..
Ştiu pentru că am făcut asta când am avut primul copil, la recomandarea medicului. Şi a rezultat un copil mofturos pentru o perioadă, până când am realizat că al meu copilaş va ajunge un nesimţit în ceea ce priveşte felul în care mănâncă, dacă nu voi schimba ceva.
Așa că am schimbat
Cred că îi spune terapie parentală.
Asta nu înseamnă că ştiu mereu ce să fac sau ce răspuns să dau, însă ştiu asta: mi-a luat câteva luni să îmi transform copilul dintr-un crizat mofturos, într-un copil care mănâncă brocoli. Ştiu că se poate şi mai ştiu că nici unul dintre fraţii lui nu e mofturos. Ştiţi ce s-a schimbat? EU
Dragoste cu năbădăi
Iată ceva ce nu practicăm cu copiii noştri sau între noi. Ca părinţi, este de datoria noastră să îi ajutăm pe cei mici să fie membri sănătoşi şi echilibraţi ai societăţii. Unul dintre lucrurile mărunte pe care trebuie să le înveţe, este că mâncarea este destinată hrănirii în primul rând, şi pentru a se simţi bine, în al doilea rând. Că nu avem decât un corp şi trebuie să avem grijă de el. Şi că nu este ok să mănânce numai şaorma şi cartofi prăjiţi cu hamburgeri. Că vor supravieţui şi dacă mănâncă varză cu carne şi chiar salate şi măsline şi rădăcinoase şi alte mâncăruri care credem că nu le vor fi pe plac copiilor. Pentru că la finalul zilei, dacă ne vom alege cu un copil gras, mofturos şi bolnav, va fi numai vina noastră.
Dragi părinţi….încetaţi cu această epidemie de mofturoșenie. Chiar acum.

P.S Acest articol este despre atitudinea vis-a-vis de alimente cât şi de felurile de mâncare în sine. Desigur sunt situaţii şi condiţii medicale când o dietă variată nu este posibilă sau recomandată şi asta necesită adaptare. Nu militez pentru hrănirea forţată a copilului, sau pentru eliminarea oricăror alegeri pe care le-ar putea face în legătură cu un nou fel de mâncare, şi nici nu mă opun cazului în care copilul refuză politicos un fel de mâncare după ce l-a gustat(de exemplu, “nu mulţumesc, nu îmi e foame”în loc să se smiorcăie şi să se vaite). Asta ţine de bunele maniere, nu de mâncare şi este ceva ce ţine de părinţi să îi înveţe pe cei mici.