După cum bine ştiţi, în zilele noastre există o serie de prejudecăţi, altele rămase din trecut care au ajuns să fie combătute, iar altele apărute nu de mult…ce părere au bărbaţii au despre noi? Mai mult de atât, cât de adevărat este ceea ce cred ei despre noi?

Poate că am auzit de mii de ori istorisirea conform căreia femeile stăteau acasă cu copii, iar bărbaţii plecau la vânătoare – de aici a venit ideea ce ei sunt cei care deprind cel mai bine simţul orientării, în urma acestei experienţe. În zilele noastre, putem spune că au creierul dotat cu un fel de „GPS” special, iar femeile habar nu au cum să citească o hartă. Dar acest lucru este fals, ne-a testat cineva la acest capitol, încât să facă o astfel de afirmaţie? Noi, femeile, avem acest simţ, doar că noi obişnuim să ne orientăm în spaţiu mai mult după repere „emoţionale”. Un bărbat îţi va arăta cum să ajungi într-un loc desenându-ţi o hartă cartografică, cu distanţe şi direcţii, pe când o noi arătăm, desenând o grilă cu multe străduţe şi clădiri. Prin urmare, femeile sunt cel puţin la fel de capabile să se orienteze în spaţiu decât bărbaţii.

Citeste si:  Cum scapi in mod natural de durerea cauzata de monturi, o afectiune a articulatiei metatarsofalangiene 1 a piciorului?

Sexul tare şi cel slab….Trebuie să recunoaştem: nu avem aceleaşi aptitudini fizice ca partenerii noştri, nu vom reuşi niciodată să fim campioane la box sau fotbaliste talentate, dar a fi slab înseamnă de cele mai multe ori a fi bolnav, obosit, nesigur pe tine şi ogrămadă de astfel de „calităţi”. Noi, femeile, rezistăm, mult mai bine la temperaturile extreme, la foame, la oboseală şi la boală…să nu mai aducem în discuţie momentele în care trecem prin chinurile naşterii. În plus, noi suntem ceva mai longevive, cam cu vreo şapte ani, spre deosebire de bărbaţi.

Chiar dacă ei spun că nu suntem la fel de bune la matematică sau la fizică, avem un argument incontestabil, care dărâmă acest mit: singura persoană care a luat două premii Nobel a fost o femeie – Marie Curie, în domeniile fizică şi chimie. Psihologii britanici demonstează că femeile au făcut faţă multor provocări şi au dus la bun sfârşit mai multe sarcini deodată. Cele două emisfere ala creierului feminin au mai multe conexiuni decât ale bărbaţilor, de aici şi capacitatea noastră de a face mai multe lucruri în acelaşi timp.

Citeste si:  Noi studii arata de ce este periculoasa diagnosticarea intarziata a convulsiilor focale

Supuse mereu presiunii de a realiza mai multe lucruri şi la serviciu, şi acasă, educate să fim mame şi soţii perfecte, este normal să tindem mereu să fim perfecte.

Articolul precedentPărinţii divorţaţi şi copiii răsfăţaţi
Articolul următorMagia masajului

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau