Ştim cu toţii acea senzaţie neplăcută pe care o avem atunci când ne trezim obosiţi în mijlocul nopţii, pentru a merge la baie. Te ridici din patul tău moale şi confortabil, dintre păturile încălzite şi mergi la baie să îţi faci nevoile, după care te grăbeşti înapoi în camera, sări în pat şi încerci să adormi cât mai repede.
Un timp te perpeleşti pe o parte şi pe alta înainte de a accepta că eşti treaz/ă de-a binelea. Unii oameni apelează la pastilele de dormit, dar acestea pot fi periculoase, deoarece de cele mai multe ori dau dependenţă. Iată câteva metode naturale care te vor ajuta să adormi la loc după vizitele nocturne făcute la baie.
1Fă un rezumat al zilei care a trecut
Dacă te regăseşti în situaţia de a sta cu ochii în tavan în mijlocul nopţii, în timp ce tot felul de gânduri ţi se învârt prin cap, neputând să te concentrezi asupra unui lucru anume, încearcă să te relaxezi şi să te gândeşti la lucrurile bune petrecute în timpul zilei. Adu-ţi aminte de momentul în care te-ai trezit dimineaţă, de ce anume ai mâncat la micul dejun, de ce ţi s-a întâmplat pe drum spre muncă, de lucrurile haioase din timpul prânzului şi încearcă să îţi aduci aminte de toate acestea cât mai detaliat. Făcând acest lucru, îţi vei îmbunătăţi starea psihică generală, îţi vei relaxa mintea şi vei putea să adormi la loc.
2Fă exerciţii
După ce ajungi înapoi în pat, încearcă să nu te mişti pentru câteva momente, după care fă câteva exerciţii ce presupun contractarea şi relaxarea grupelor majore de muşchi. Ordinea ar trebui să fie: de la degetele picioarelor, labe, gambe, coapse, posterior, abdomen, spate şi ultimii ar trebui să fie muşchii umerilor. Următorul exerciţiu presupune încleştarea şi relaxarea palmelor şi degetelor şi până la urmă vei adormi înainte să îţi dai seama.
3Vorbeşte cu corpul tău
Când te trezeşti să mergi la baie în mijlocul nopţii, muşchii tăi se vor încorda, aşa că pentru a putea adormi la loc, va fi nevoie să îi ajuţi să se relaxeze. La unii oameni funcţionează un truc simplu, aceştia descoperind că dacă vorbesc cu corpul lor, li se face somn mai repede. Începi cu picioarele şi continuă cu restul corpului, până ajungi în partea de sus, spunând fiecărei zone în parte să se relaxeze. Poate că la început o să pară ciudat, dar după ce o să exersezi de câteva ori, vei vedea că somnul îşi va face simţită prezenţa.
4Ora de poveşti
O altă metodă eficientă care te va ajuta să adormi la loc după plimbarea nocturnă făcută până la toaletă, este să îţi plictiseşti creierul până când acesta adoarme. Încearcă să asculţi o poveste, pe cât se poate de plictisitoare, pentru a îţi ajută mintea să se relaxeze, până când vei adormi. Probabil că nimeni nu va fi dispus să te ajute la astfel de ore citindu-ţi ceva frumos, aşa că poţi apela foarte bine la un cd sau o carte audio. O voce calmă şi caldă care spune o poveste, este o metodă foarte bună de a te face să caşti.
5Trage-te de urechi
Probabil ştii despre masajul tâmplelor, eficient atunci când durerile de cap nu te lasă în pace, dar ştiai că există ceva asemănător care te va ajuta să adormi mai repede? Atunci te când tragi uşor de urechi, creierul se relaxează şi mintea se va goli de gândurile acelea enervante, aşadar vei putea să te culci la loc în cel mai scurt timp.
6Ţine un ochi închis
Atunci când trebuie să mergi la baie în timpul nopţii, încearcă să nu deschizi amândoi ochii. În momentul în care lumina ajunge la retină, aceasta face creierul să creadă că s-a făcut dimineaţă şi începe procesul de trezire. Dacă vei ţine un ochi închis, te vei adapta mai repede la întunericul din dormitor, astfel că vei putea să te reîntorci la vise mai repede. Evident că puteţi merge şi cu amândoi ochii închişi, însă durerea cauzată de un colţ al mobilei sau chiar de uşa de la baie, cu siguranţă vă va trezi mai eficient ca alarma ceasului deşteptător.