Vezi cum puţin timp alocat acum pentru a te răsplăti, va duce mai târziu la mari reuşite.

Nu există nici un dubiu: Este greu să fii părinte. Pe lângă muncă, evenimente legate de şcoală şi pregătitul cinei, mai sunt o grămadă de responsabilităţi ce ţin de a fi un părinte de notă 10. Şi pentru că părinţii îşi doresc ce e mai bun pentru copiii lor, este mult mai probabil că se vor concentra asupra lucrurilor pe care nu le-au făcut, cum ar fi că nu au ajuns la cină fiindcă au fost nevoiţi să stea peste program la muncă, în loc să se felicite pentru ceea ce au reuşit să facă. Viaţa este aglomerată şi lista cu “de făcut” este lungă. Şi eu mă străduiam adesea să fac cât mai multe, aproape mai mereu de fapt. Însă la un momentdat am citit printre alte lucruri scrise de experţi, despre arta de a renunţa, aşa că am început să observ şi să mă bucur de momentele în care las grijile deoparte şi mă pun la mintea copiilor. Cel puţin o dată pe săptămână avem ziua pijamalelor. Asta este ziua în care stăm acasă şi ne jucăm, fără nici un pic de grabă. Această metodă de modelare parentală este foarte importantă pentru a avea un echilibru în familie, spun psihologii. Atunci când ne concentrăm pe impresiile noastre negative şi pe autocritică, transmitem aceste percepţii şi copiilor noştri. Astfel există şansa ca şi ei să ajungă să se concentreze pe autocritică şi vor trece cu vederea lucrurile pe care le fac bine şi calităţile pe care le au. Dacă vom sărbători pentru reuşite, indiferent cât de mici ar fi, şi le vom lauda şi pe cele ale copiilor, vom încuraja respectul de sine şi un comportament pozitiv.

Citeste si:  8 obiceiuri financiare recomandate pentru proaspetele mamici

Iată câteva exemple de care îmi aduc acum aminte

Reuşită: Aloci o oră din timpul tău pentru joacă
Ce sărbătorim: Poate că nu pare cine ştie ce, dar dacă vom învaţa în timp să intrăm în rolul de parteneri de joacă ai celui mic, vom obţine nişte rezultate minunate. Soţul meu şi cu mine facem un efort în fiecare seară, după ce mâncăm, să lăsăm farfuriile şi firimiturile să aştepte şi mergem să ne plimbăm cu toţii. În acea jumătate de oră sau chiar o oră, simt că recuperez pentru acele ore în care a trebuit să stau peste program la muncă, sau pentru momentele în care i-am repezit pe cei mici să fie gata dimineaţa. Acea oră este timpul în care sunt doar Mamă.

Reuşită: Transformă o îndatorire într-un joc
Ce sărbătorim: Treburile din casă mănâncă mult din timpul oricărui părinte, însă dacă vei arata celor mici că sarcinile pot fi şi distractive, nu doar că vei avea mai puţine de făcut, dar vei putea să îţi şi petreci mai mult timp cu ei. O prietenă de-a mea, care are o fetiţă de doi ani şi o fetiţă de şapte luni, a învăţat-o pe cea mai mare să îşi strângă jucăriile după ce termină joaca şi în timp ce le curăţă, fredonează “ cântecul curăţeniei” (inventat de mamă). Prietena mea este sigură că acest obicei va fi transmis şi surorii mai mici, după ce va mai creşte, fiindcă aceasta este foarte interesată în momentul în care sora mai mare cântă şi dansează, în timp ce face curat. Astfel treaba pare mai uşoară şi mai amuzantă.

Citeste si:  Despre biberoanele bebelusului

Reuşită: Ai făcut o prostioară, dar ai reuşit să treci peste
Ce sărbătorim: Şi ..spui că ţi-ai pierdut cumpătul? Nici un părinte nu vrea să fie văzut de cel mic atunci când are probleme, dar partea importantă este că ţi-ai revenit până la urmă. Şi dacă vei profita de situaţie pentru a o transforma într-o mică lecţie, îi poţi explica celui mic de ce ar fi trebuit să iei o pauză, în loc să te enervezi mai rău. Nu fii stresată de ideea că trebuie să fii un părinte perfect. Oricine greşeşte, este ceva normal.

Reuşită: Ai înfruntat starea vremii şi ai ieşit în natură
Ce sărbătorim: Zăpadă, ploaie, căldură excesivă, toate acestea te descurajează să mai ieşi la plimbare. Aşa că atunci când reuşeşti să îi mobilizezi pe toţi cei din familie şi să îi înfofoleşti ori să îi dai cu creme cu protecţie solară, după care ieşiţi la o plimbare, vezi asta ca pe o reuşită. Nouă ne place foarte mult natura şi grădinăritul, aşa că îi las pe cei mici să facă salatele. Este un mod minunat prin care să îi implic uşor, uşor în întreţinerea grădinii pe timp de vară.

Articolul precedentCeai de slabit cu Ananas si Ginseng
Articolul următorTrucuri pentru calmarea tantrum-urilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau