5 ponturi despre hrănirea bebeluşilor, susţinute de cercetări ştiinţifice

Dacă nu ştii de ce sfat să ţii cont în ceea ce priveşte alimentaţia copilului în primii ani, aceste câteva idei îţi vor veni în ajutor pentru a îl hrăni sănătos pe micul mâncăcios.

1La alergeni înainte

Un studiu recent arată faptul că introducerea alunelor în alimentaţia bebeluşilor ce riscau să dezvolte alergii la acestea, a dus la un rezultat foarte bun şi anume că 81% dintre copii au scăpat de acel risc, pe lângă faptul că alunele sunt foarte sănătoase. Alte studii au arătat că printre bebeluşii care au primit alimente alergene ca lactate, ouă, fructe de mare sau grâu, au existat mai puţini care au dezvoltat boli autoimune. Nu există rezultate relevante care să arate că prin întârzierea introducerii unor tipuri de alimente, se pot evita eventualele alergii. Alunele se pot introduce în alimentaţia bebeluşilor între 4 şi 6 luni (încearcă să vezi cum reacţionează cel mic dându-i doar puţin unt de arahide) şi încearcă să introduci grupele principale de alimente alergene înainte de vârsta de 1 an.

2Foloseşte-te de perioada de testare

Între patru şi şapte luni, bebeluşii sunt cel mai receptivi la gusturile noi, după spusele specialiştilor în domeniul alimentaţiei. În aşa numita perioadă de testare, poţi da bebeluşului să încerce o gamă variată de noi gusturi, de la amărui la tipuri de alimente puţin înţepătoare cum ar fi varza kale, conopida şi sfecla roşie. Nu îţi face griji dacă cel mic nu va mânca foarte mult, până la urmă scopul nu este să îl îmbuibi, ci să îl faci să se înveţe cu o paletă largă de gusturi. Şi pentru că probabil ai mai văzut şi pe internet tot felul de filmuleţe haioase cu bebeluşi care se strâmbă în toate felurile când li se dau alimente noi, nu ar trebui să te sperii atunci când ţi se va întâmpla şi ţie acelaşi lucru. Cel mic o să îţi dea impresia că urăşte din tot sufletul gustul de brocoli atunci când se va shimonosi, însă este vorba doar un răspuns psihologic, aşa că nu renunţa.

Citeste si:  6 probleme comune pe care fetita ta le poate avea "acolo jos" si ce poti face

3Bazează-te pe carne

După vârsta de şase luni, creierul bebeluşului va avea nevoie de mai mult decât de laptele matern pentru a se dezvolta corespunzător. Va trebui să îi oferi alimente bogate în nutrienţi, cu vitaminele B6, B12, A şi D cât şi colină, substanţă ce ajută creierul să creeze conexiuni. Alimentele principale sunt gălbenuşurile, carnea roşie (în special ficatul) şi peştele. Dacă cineva alege să fie vegan, atunci când poate lua decizii de unul singur, este una, însă nu este corect din punct de vedere nutriţional să aplici acest tip de dietă şi bebeluşului tău.

4Foloseşte sarea de mare

Deoarece rinichii în formare nu pot procesa corespunzător sarea, experţii nu încurajează hrănirea bebeluşilor cu mâncăruri procesate care conţin cantităţi mari de sare. Pe de altă parte, sodiul este vital pentru funcţionarea celulelor. Dacă găteşti mâncărurile de la zero, puţină sare de mare nerafinată este chiar binevenită, după cum spun şi cărţile de specialitate. Spre deosebire de sarea de masă, care este doar clorură de sodiu, sarea de mare conţine şi minerale esenţiale cât şi oligoelemente ca iod, potasiu, magneziu şi sulf. Limita maximă admisă conform serviciilor de sănătate, este de 1 gram de sare pe zi pentru bebeluşii de până într-un an şi nu mai mult de 2 grame pentru cei cu vârste între 1 şi 3 ani.

Citeste si:  Cum sa iti gestionezi corect timpul cu copilul tau

5Orice, numai organic să fie

Organofosfaţii sunt pesticide extrem de toxice, des folosite pentru stropirea culturilor. Conform asociaţiilor împotriva pesticidelor, acestea pot afecta dezvoltarea neurologică a copiilor, chiar şi dacă sunt ingerate în cantităţi mici. Dacă nu îţi permiţi o alimentaţie formată doar din alimente bio, măcar încearcă să eviţi alimentele aflate pe lista neagră a fructelor şi legumelor care conţin cele mai multe pesticide, cum ar fi căpşunele, mere, nectarinele, piersicile, ardeii graşi sau castraveţii. Bineînţeles lista nu se referă la fructele şi legumele cumpărate de la ţăranii adevăraţi, ci la cele din hipermarketuri şi în special cele care se vând în afara sezonului.

Articolul precedent3 shake-uri delicioase (şi foarte sănătoase) cu vin
Articolul următorCopiii? Stresaţi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau