Leacul impotriva malariei – un remediu chinezesc antic pe baza de plante

Astazi discutam despre o personalitate a medicinei, castigator al premiului Nobel pentru activitatea sa medicala, care a descoperit un remediu incredibil dupa ce a testat peste 2000 de retete vechi cu plante.

Este vorba despre Tu Youyou, prima femeie de origine chineza care a castigat un premiu Nobel, acesta fiind pentru contributia ei la crearea unui medicament anti-malarie. Tu Youyou nu avea studii medicale sau un doctorat, ea urmand o scoala de farmacologie in Beijing. La scurt timp dupa ce a terminat scoala, a devenit cercetator la Academia de Medicina Traditionala Chineza.

Descoperirea facuta de Dr. Tu YouYo, este artemisinina un leac anti-malarie din pelin, descoperire ce la acea vreme putea salva milioane de vieti.

In China ea este numita castigatoarea a „3 nu”: nici o diploma medicala, nici un doctorat si nu a lucrat niciodata peste hotare.

Si-a inceput cercetarile asupra malariei dupa ce a fost recrutata de o unitate gurvernamentala top secreta cunoscuta sub numele de „Misiunea 523”.

In anul 1967 liderul de la acea vreme, Mao Zedong, a decis ca exista o nevoie urgenta de un remediu pentru malarie. Malaria raspandita de tantari decimase zeci de mii de soldatii chinezi care luptau impotriva americanilor in jungla din nordul Vietnamului.

Citeşte şi  Colesterolul şi tensiunea arterială vor scădea cu ajutorul acestui simplu remediu făcut în casă

Dupa 2 ani, Tu Youyou a fost instruita sa devina noul sef al unitatii Misiunea 523.

Este trimisa in insula sudica chineza Hainan pentru a studia modul in care malaria afecteaza sanatatea soldatilor. 6 luni a stat in aceasta locatie pentru cercetare, fiica sa ramanand la o cresa locala.
In mijlocul unei perioade cu tulburari politice extreme, Revolutia culturala Chineza, sotul doamnei Tu a fost trimis la munca in mediul rural.
Din disperare, pentru a gasi o rezolvare, un leac impotriva malariei, unitatea a recurs la a cauta in manuscrisele vechi metode pentru combaterea malariei.

Cand s-a inceput cautarea unui leac impotriva malariei, peste 240.000 de compusi din intreaga lume fusesera deja testati. Evident, nu se gasise inca un medicament.

In cele din urma, echipa, a gasit in textele istorice o trimitere la o substanta rezultata din pelin folosita in tratarea malariei in jurul anului 400 d.Hr.
Au izolat un compus activ, artemisinina, care parea ca lupa impotriva malariei. A fost testata insa nu a fost eficienta in eradicarea malariei. Intr-un final Tu Youyou a revenit la reteta originala. Dupa ce a citit cu o mai mare atentie reteta, a incalzit extractul fara sa il lase sa ajunga la punctul de fierbere.

Citeşte şi  5 legume care sunt mai sănătoase gătite decât crude

Dupa ce compozitia obtinuta a avut rezultate promitatoare pe soareci si maimute, Tu Youyou a decis sa fie prima fiinta umana pe care va fi testat noul medicament impotriva malariei.

„In calitate de sef al acestui grup imi iau aceasta responsabilitate”, a explicat ea pentru presa chineza. La scurt timp, testele au inceput si pe muncitorii chinezi.

Tu Youyou este de obicei descrisa in China ca fiind o femeie modesta. Lucrarea ei, leacul impotriva malariei, a fost publicata sub anonimat in 1977.

In anul 2009 doamna Tu a publicat o autobiografie.

De la opiul din florile de mac, la chinina din copacul cinchona, la digoxina din foxgloves sau degetel rosu, aceste remedii nestemate ale istoriei au adevarate beneficii testate medical.
De fapt, acum, exista o intreaga ramura a medicinei dedicata studiului medicinei traditionale denumita etnofarmacologie.

Izolarea ingredientului activ dintr-o planta nu este deloc o actiune simpla. Multe plante, in forma lor bruta, sunt otravitoare iar pentru a face medicamente bune, utile populatiei, este nevoie de planificare si suficienta materie prima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau