Este un subiect neplăcut. Însă la un momentdat, trebuie discutat: constipaţia. Toată lumea trece prin asta într-un final.
Constipaţia poate avea mai multe cauze. De cele mai multe ori este pusă pe seama dietei şi al unui stil de viaţă nesănătos. Aşa că dacă nu consumi multe fibre, mănânci alimente procesate, nu te hidratezi corect şi nu faci mişcare, probabil că te confrunţi des cu constipaţia.
Iată câteva alimente care te pot ajuta să previi, sau să scapi de constipaţie. Ţine însă cont de faptul că aportul de fibre variază în funcţie de persoană. În funcţie de vârstă şi sex, specialiştii spun că un adult ar trebui să consume între 22 şi 34 de grame de fibre zilnic.
Şi dacă ai nevoie să creşti aportul de fibre, atunci fă-o treptat. Astfel vei evita balonarea şi alte probleme cu stomacul. Întotdeauna discută cu un doctor înainte de a îţi schimba radical dieta. Dacă ai probleme de mult timp şi mai ales severe, cu constipaţia, atunci trebuie să mergi la doctor.
Apa
Apa ajută la transportul reziduurilor prin organism. În plus face scaunul mai moale, astfel că va călători mai uşor prin colon. Asta pe lângă faptul că apa aduce şi alte beneficii cum ar fi că îţi păstrează pielea într-o bună condiţie şi contribuie la funcţiile celulelor.
Te-ai plictisit de apa simplă? Încearcă să storci puţină zeamă de lămâie sau lime în ea. Vei vedea că aşa vei scăpa de constipaţie şi vei şi bea mai multă apă în fiecare zi.
Anghinarea
Fibrele te ajută să mergi regulat la toaletă. Ele schimbă consistenţa scaunului în aşa fel încât muşchii din tractul digestiv să aibă de ce să se agaţe. Asta înseamnă că mâncarea circulă prin corp. Anghinarea este bogată în antioxidanţi şi mai ales în fibre.
Merele
Merele sunt pline de fibre solubile, adică acel tip de fibre care absorb apă. Aşa că aceste fibre reţin apa pe măsură ce trec prin sistemul tău digestiv. Apoi ele previn constipaţia dând scaunului consistenţa potrivită pentru a trece uşor prin colon. Merele sunt de asemenea bogate în pectină.
Ovăzul
Ovăzul este o cereală integrală ce conţine fibre insolubile (care nu sunt descompuse de organe şi absorbite în sânge) şi fibre solubile. În plus ovăzul ajută la scăderea riscului de a face diabet şi scade colesterolul. Un studiu a arătat că ovăzul consumat la micul dejun dă o senzaţie de saţietate mai îndelungată. Conţine puţine calorii, astfel că este potrivit pentru dietă.
Cafeaua
Ai observat că atunci când iei o gură de cafea pe stomacul gol ai imediat nevoie să mergi la baie? Cafeaua, la fel ca şi alte băuturi calde, cum ar fi ceaiul sau apa fierbinte cu zeamă de lămâie (acidul citric stimulează sistemul digestiv), stimulează contracţiile muşchilor din colon, astfel că te ajută să scapi de constipaţie. Atenţie însă la cantitatea de apă consumată peste zi, deoarece cafeaua deshidratează şi poate să îţi înrăutăţească situaţia în cazul unui consum scăzut de apă.
Leguminoasele
Fasolea, năutul, mazărea şi alte leguminoase conţin o mulţime de fibre. Fasolea conţine amidon rezistent, care acţionează ca un laxativ uşor şi ajută la echilibrarea bacteriilor din tractul gastrointestinal. Atenţie însă, după cum probabil ştii, o cantitate mare de fasole poate duce la balonare şi gaze. Aşa că s-ar putea să te simţi întâi mai neplăcut, înainte de a te simţi mai bine. Fasolea neagră este mai bună decât cea albă.
Stafidele şi prunele uscate
Stafidele sunt bogate în fibre şi conţin acid tartaric, care are un efect laxativ. Prunele uscate de asemenea au un compus care declanşează contracţiile intestinale, astfel că vei simţi nevoia de a merge la toaletă. Aşa că şi prunele uscate acţionează ca un laxativ. Testează efectul lor întâi când ai timp liber, deoarece pot avea un efect foarte rapid şi cu siguranţă nu vrei să păţeşti asta pe drum spre muncă…