6 tipuri de alimente care te constipă

0
333

Dacă ai probleme cu mersul la toaletă, ar trebui să încerci să renunţi la aceste alimente, până când te vei simţi mai bine.
Constipaţia nu este absolut deloc sexy. Poate cauza balonare şi durere abdominală şi dureri în diferite alte zone mai sensibile, atunci când mergi la toaletă..înţelegi ce vreau să zic.
Constipaţia afectează zeci de milioane de oameni. Nici un tip de mâncare în sine nu cauzează constipaţie, însă o dietă săracă în fibre şi lichide suficiente, sunt adesea asociate acestei afecţiuni, în vreme ce un consum crescut de fibre şi o hidratare corectă, duc la o digestie corespunzătoare. Anumite alimente pot însă contribui la o funcţionare incorectă a organelor interne, în vreme ce altele sunt de mare folos. Am ales câteva tipuri de alimente care se dovedesc a fi vinovate pentru constipaţie, aşa încât să le eviţi, pentru a putea pune lucrurile în ordine şi a le şi menţine aşa.

Fast Food-ul

Dacă obişnuieşti să treci des pe la drive-thru, înseamnă că intestinele tale nu sunt prea fericite. Burgerii şi cartofii prăjiţi sunt alimente sărace în fibre, dar foarte bogate în grăsimi, aşa că va dura mai mult până când vor fi eliminate din stomac, spun specialiştii în domeniu. De asemenea, de cele mai multe ori, conţin cantităţi mari de sodiu, care nu lasă apa să circule aşa cum ar trebui în corp şi să elimine toxinele.

Citeşte şi  Trucuri care să te ajute să treci prin iadul numit perimenopauză

Lactatele

Brânza, îngheţata şi laptele sunt binecunoscute pentru faptul că pot să te constipe, însă nu toate lactatele sunt la fel de periculoase. Imunoglobulina G, este o proteină din lapte, care a fost asociată constipaţiei, aşa că dacă vei evita brânzeturile, în scurt timp vei putea merge liniştită la toaletă. Însă lactatele ca iaurtul ori kefirul, conţin probiotice, bacterii sănătoase care te vor ajuta să ai un tranzit regulat.

Prăjiturile, torturile şi produsele de patiserie

Poate că patiseria de lângă locul de muncă are produse care arată minunat, însă tipurile de alimente procesate cum ar fi fursecurile sau alte bunătăţi coapte, sunt adevăraţi aliaţi ai constipaţiei. Au multe grăsimi, puţine fibre şi sunt sărace în lichide. Poţi încerca să le înlocuieşti cu un desert bogat în fibre, cum ar fi un bol cu căpşune, pere coapte, sau un baton de ovăz.

Citeşte şi  Cum să înlături chimicalele de pe fructe şi legume

Dulciurile

Dulciurile se află adesea între tipurile de alimente care cauzează constipaţia, dar nu te gândi că de la jeleuri sau napolitane păţeşti asta. Zahărul în sine nu cauzează constipaţie, dar pentru că multe dulciuri au foarte puţine fibre şi nutrienţi, dacă vei consuma prea multe, cu siguranţă vei avea de luptat cu această neplăcută afecţiune.

Bananele

Bananele bine coapte sunt o bună sursă de fibre şi potasiu, care ţin departe constipaţia, însă cele mai puţin coapte, nu sunt deloc recomandate. Bananele verzi conţin mult amidon şi tanin, care le dă acel gust amărui şi ambele cauzează sau agravează constipaţia.

Dieta paleo

Da, oamenii peşterilor mâncau sănătos şi aveau o dietă bogată în carne, însă dacă vei consuma prea multă carne şi prea puţine alimente bogate în fibre, sau leguminoase, vei ajunge să suferi de constipaţie. În afară de asta, consumând mai puţini carbohidraţi, vei ingera mai puţine prebiotice, carbohidraţii ce fermentează şi care alimentează probioticele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau