Cum am renuntat la painea cumparata din comert. Super reteta mea de paine

Renunta la paine cumparata. Iata o reteta simpla de paine pe care o poti face in casa!

Mi-a placut intotdeauna sa gatesc, dar nu am avut mereu timp sa ma ocup de aceasta pasiune. In schimb, m-am informat in ultima perioada despre alimentele procesate si efectele lor.

Toate alimentele comercializate in pungi sau cutii au foarte multe substante artificiale, conservanti, E-uri, care afecteaza sanatatea intr-o oarecare masura. Asadar, am inceput sa le elimin din alimentatie. Si cu ce am inceput? Cu painea, bineinteles.

Super reteta de paine

Am cautat foarte mult timp o reteta de paine pufoasa la interior si crocanta la exterior, care sa iti lase gura apa. Intr-un final, am gasit-o! Asa ca instalati-va la bucatarie, pentru ca nu veti vrea vreodata sa mai cumparati paine din comert.

Ingrediente
● 1 kg de faina alba
● 1 lingurita de zahar
● 2 lingurite de sare
● 7 g de drojdie uscata
● 50 ml de ulei
● 600 ml de apa calduta (pentru activarea drojdiei)

Preparare

Sa incepem cu inceputul. Pentru a ne asigura ca painea nu are cocoloase, vom cerne faina si o vom pune intr-un vas maricel, de preferat un lighean. Exista 2 tipuri de faina – umeda sau uscata. Cum stim ce faina am cumparat? Luam faina intr-un pumn si strangem. Daca atunci cand deschidem pumnul, faina se imprastie, atunci este uscata. Daca ar fi umeda, ar ramane compacta. Pentru reteta de paine, avem nevoie de faina uscata. Nu este un capat de lume daca aveti faina umeda. Trebuie doar sa o cerneti de mai multe ori pana se usuca.

Citeste si:  Creveţi cu sos thai

Urmatorul pas este sa adaugam drojdia, zaharul si sarea. Amestecam bine ingredientele uscate, apoi adaugam apa calduta si framantam pana se omogenizeaza continutul. Dupa ce avem o coca frumoasa, adaugam uleiul si framantam pana aluatul va deveni lucios.

Vom aranja aluatul intr-o forma compacta, rontunda si il vom lasa la dospit pana se dubleaza in volum. Ceea ce trebuie sa stiti este ca aluatul este destul de sensibil. Aveti grija sa il puneti intr-un loc caldut, ferit de curent si acoperiti-l cu o folie sau un prosop.

Dupa ce aluatul a crescut si este frumos si aerat, vom unge masa cu ulei si vom forma painea. O vom pune in tava, pe hartia de copt si o vom mai lasa circa 30 de minute sa creasca.

Citeste si:  Ananas la grătar cu mango şi piure de căpşune sau zmeură

Vom face 3 crestaturi pe suprafata ei si o vom unge cu apa cu o pensula. Puteti folosi si ou, daca nu tineti post. In felul acesta, painea va fi hidratata. Vom baga painea in cuptorul preincalzit la 180 de grade si o vom tine acolo 40-50 de minute.

Dupa ce veti gusta aceasta paine, nu veti mai vrea paine din comert niciodata. In plus, casa va fi imbatata de un miros de paine ca la mama acasa. Aceasta reteta de paine va schimba obiceiurile voastre de cumparare!

Spor la gatit dragilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau