Mamă în devenire

0
696

O femeie a crezut că atunci când va fi mamă se va schimba. Şi s-a schimbat, însă nu aşa cum credea ea.

În ultimele săptămâni de sarcină, partea mea preferată a zilei, era cea de după prânz. Mă aşezam pe canapea pe o parte, cu genunchii ghemuiţi şi simţeam cum şi copilul se liniştea după ce eu găseam poziţia perfectă. Dormeam aşa împreună, eu în jurul ei şi ea ghemuită în burtica mea. Asta era înainte să aflu că era fetiţă. Obişnuiam să stăm aşa şi după ce s-a născut. O vedeam ca şi cum ar fi fost bobocul unei flori de trandafir, încă nedeschis, bine strâns. Iar eu eram petala din jurul ei. Următoarea petală era mama mea, care era în jurul meu, iar în jurul ei, bunica, după care străbunica şi tot aşa.

Era o lecţie în această metaforă pe care ar fi trebuit să o învăţ, însă la acea vreme nu am reuşit să o văd.
Ştiam doar că m-a făcut să respect femeile din familia mea. Bunica şi străbunica au trecut prin aceleaşi dureri şi bucurii, însă ele au trăit la ţară, fără să fi avut alături soţi înţelegători care să le ajute la treburile din casă, pe lângă faptul că aveau mai mulţi copii de care să aibă grijă. Femeile care au trăit înaintea lor au avut vieţi grele şi încercări pe care eu niciodată nu aveam să le cunosc şi pe care mi le puteam doar imagina. Faptul că am reuşit să aflu acest lucru, mă face să mă simt onorată că port insigna de mamă. O voi adăuga la celelalte, însă aceasta este cea pe care o port în dreptul inimii, unde poate fi văzută de toată lumea. Maternitatea îţi remodelează identitatea în totalitate. Odată ce lucrurile se schimbă, nici nu le mai poţi face aşa cum erau înainte. Aşa că acest proces devine un exerciţiu de încredere şi credinţă. Credinţa că în ciuda oricăror dureri şi suferinţe, fizice sau psihice, merită pe deplin. Fiecare părticică. Greaţa. Sunetul bătăilor inimii. Kilogramele în plus. Loviturile din burtă. Contracţiile. Euforia. Lipsa de odihnă.
Ţipătul micuţ al vieţii. Îndoiala. Mulţumirea. Starea de rău. Puterea. Prin toate acestea o văd pe fiica mea.
Am realizat că înţelesesem totul pe dos. Nu aveam să dispar, aşa cum îmi era teamă că o să o fac, nu sunt de sine stătătoare.
Sunt fluidă. Maternitatea m-a schimbat, însă aşa mă schimbă orice experienţă nouă din viaţa mea. Căsnicia mea nu s-a dus pe apa sâmbetei. Ne-am apropiat mai mult. Nu mi-am pierdut prietenii. Am avut subiecte noi de conversaţie. Şi am căpătat o altfel de încredere, una pe care nu o mai simţisem înainte. Am văzut câtă durere eram în stare să îndur, cât de mult timp puteam sta trează şi cât de multe lucruri puteam face în doar o oră. Începi maternitatea cu o versiune a corpului tău, a minţii, a obiceurilor, a obişnuinţei, a personalităţii şi a unui comportament şi apoi toate aceste componente ale fiinţei tale sunt date peste cap. Totul se micşorează. Trebuie să faci mai mult cu mai puţin. Şi cumva reuşeşti. Şi când priveşti în urmă, vezi că toate aceste greutăţi te-au ajutat să te dezvolţi. La începutul călătoriei mele în maternitate, am întins mâna spre necunoscut.

Citeşte şi  Sarcina - cum ne pregatim pentru noul venit in familie

Mă aşteptam ca într-o zi să mă uit în jos şi să văd o mânuţă de copil în mâna mea. Mă aşteptam să o mângâi, să o alin şi să o păzesc. Dar nu mă aşteptam că acea mânuţă mă va ghida. Mă va învăţa. Mă va face mai bună. Fiica mea m-a învăţat că nu poţi fi cu adevărat puternic, până când nu pierzi totul. Că nu poţi fi cu adevărat înţelept, până când nu ai plecat capul. Şi că nu poţi fi iubit, până când nu te iubeşti pe tine însuţi. Sunt recunoscătoare pentru această nouă călătorie. Pentru toate acele uşi pe care am fost nevoită să le deschid. Şi pentru toate acele lecţii pe care le voi învăţa de la ea. Sunt recunoscătoare pentru ea.

Citeşte şi  Alimentatia recomandata si ingrijirea in perioada sarcinii

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau