7 trucuri legate de sarcină pe care aş fi vrut să mi le împărtăşească cineva

Ce trebuie sa stii despre sarcina ta

0
10632

Sarcina nu este deloc confortabilă în cele mai multe cazuri – iată câteva feluri în care să îţi faci viaţa mai uşoară.

Întotdeauna am asociat sarcina cu acel “ai o strălucire specială”. Ştii ce zic, piele impecabilă, păr strălucitor şi puternic şi acea burtică adorabilă. Şi am ajuns să descopăr că de fapt sarcina este de fapt dificilă…foarte dificilă. Chiar dacă în timpul sarcinii nu am avut nici pielea perfectă şi nici o burtică adorabilă ( da, am avut o ditamai burta), am învăţat câteva trucuri care m-au ajutat să suport mai uşor toate neplăcerile. Aşa că iată 7 trucuri cu care să treci cu bine de sarcină.

1. Ai întotdeauna o pungă cu cereale la tine
Cerealele m-au ajutat în privinţa greţurilor de dimineaţă. Am avut senzaţii de greaţă pe tot parcursul sarcinii şi doctorul ginecolog mi-a spus de acest truc. În primul trimestru, vă jur că mereu aveam la mine o punguţă cu cereale. Sinceră să fiu, mă mir că fiul meu nu a arătat ca o cereală când s-a născut, la cât de multe am mâncat, în special în primele luni.

2. Fă masaj prenatal
Dacă poţi, încearcă să mergi la un masaj prenatal o dată pe lună. Există specialişti care sunt instruiţi în acest sens şi ştiu exact asupra căror zone să insiste. Eu aveam dureri mari de şale în timpul sarcinii şi de câte ori plecam de la acel cabinet de masaj mă simţeam ca un om nou.

3. Cumpără o pernă pentru corp
Am aşteptat până când mai aveam 3 săptămâni până la naştere, ca să cumpăr o pernă pentru corp. Odată ce am luat-o, am realizat ce prostie făcusem că nu cumpărasem una încă de la începutul sarcinii. M-ar fi ajutat aşa de mult în toate acele nopţi în care nu am putut dormi. Aşa că te rog, cumpără-ţi o pernă pentru corp.

4. Trage un pui de somn
Dormi cât poţi de mult. În corpul tău creşte un omuleţ micuţ şi asta este extenuant pentru el. În zilele în care nu poţi fura jumătate de oră de somn în timpul zilei, încearcă să te culci mai devreme seara. Ideea este să dormi cât poţi de mult.

5. Hidratează-te
Cumpără-ţi o cană simpatică şi bea multă apă. Deshidratarea poate chiar să ducă la o naştere prematură aşa că asigură-te că bei suficientă apă. Femeile însărcinate ar trebui să bea 12-13 căni de 200ml de apă în fiecare zi.

6. Cumpără-ţi nişte haine drăguţe
Când am fost gravidă nu am vrut să cheltui bani pe haine simpatice. În mare parte am purtat pantaloni de sport şi tricouri lălâi. Cu toate astea, mi-am cumpărat câteva piese vestimentare tare drăguţe. Către finalul sarcinii, când burta mea arăta ca un pepene imens şi când gleznele mele arătau ca nişte trunchiuri de copac, m-am simţit bine ca măcar să port ceva frumos…

7. Fereşte-te de internet
Sunt genul de persoană căreia îi place să cerceteze. Dacă simt şi cea mai mică chestie ciudată, poţi şti că încep să caut toate cauzele posibile. În timpul sarcinii însă, poate fi periculos să începi să cauţi lucruri online. Corpul tău trece prin atâtea schimbări că o să o iei razna dacă o să începi să cauţi pe internet despre lucrurile care pot lua o întorsătură greşită într-o sarcină. Pe lângă că multe informaţii pot fi fără nici un suport real şi bine documentat. Încearcă să te relaxezi. Da, informează-te, însă nu căuta toate bolile posibile pe care ai putea să le faci. Una peste alta, bucură-te de sarcină. Ştiu că poate fi ciudată câteodată, însă încearcă să faci haz de necaz. Eu am făcut pe mine într-una din dăţi (la propriu) când m-am uitat la o comedie super bună. Da, a fost ciudat. Da, m-am simţit ca un bebeluş. Da, au fost momente în care îmi doream să mor, însă a trebuit să învăţ să râd cât mai des. O să ai parte de tot felul de lucruri ciudate în timpul sarcinii. Ai putea să încerci să te bucuri de ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau