Când am văzut filmul « Jaws( Fălci) » pentru prima dată, am considerat că e un thriller ca multe altele, însă o scenă din film mi-a atras atenția. Deși scenele de groază cu rechini și pericole te fac să tresari, există un cadru în film care îți lasă o impresie de neșters. Există un moment minunat între șeriful Brody și fiul său, când stau împreună la masă, luând cină.
În timp ce soția aranjează farfuriile de pe masă, Brody se așază privind în gol, cu gândurile departe de acasă. El nu observă că fiul său cel mic îi urmărește fiecare mișcare. Când ia o băutură, fiul său ia o băutură. Când își îndreaptă mâinile, fiul său își încrucișează mâinile. În cele din urmă, îl vede pe fiul său oglindindu-i fiecare gest. Începe să facă mișcări și chipuri jucăușe pentru că fiul său să copieze – iar scena se sfârșește cu un sărut. Cele mai puternice modele pentru copii stau chiar în fața lor la cină. Cel mai bun model ești chiar tu, tatăl copiilor.
Te întrebi cum să fii un model pentru copiii tăi?
Iată 10 moduri simple :
1. Un trai sănătos
Când mâncăm corect și facem exerciții fizice în mod regulat, nu numai că ne îmbunătățim propriile vieți, dar oferim și exemplul pozitiv pentru copiii noștri. Obezitatea la copii poate duce la depresie și boală. Fiecare părinte trebuie să ofere un model de viață echilibrată pentru copii săi. Excesele ( alcool, fumat, mâncare nesănătoasă) sunt uneori copiate la maturitate de către copii.
2. Îmbunătățirea imaginii de sine
Poate pare un clișeu, însă imaginea unui părinte trebuie să fie mereu un model pentru copii. Încercați experiențe noi și lărgiți-vă orizonturile. Acest lucru îi învață pe copiii noștri să nu înceteze niciodată să crească. Întotdeauna este ceva nou de învățat în această viață. Încercați să învățați ceva nou în fiecare zi.
3. Voluntariat
Creați un obicei să ieșiți în comunitate cu familia și să vă oferiți voluntar timpul și talentul. Aceasta este una dintre cele mai bune metode de a construi unitatea familială, abilitățile de lucru în echipă și, mai ales, să ofere copiilor modelul generozității. Bunătatea și căldura sufletească sunt lecții prețioase pentru copii tăi.
4. Deschide-ți sufletul față de ei, lasă-i să te cunoască
Nu ascunde cine ești că persoană față de copiii tăi. Împărtășește-ți experiențele trecute când este cazul: greșeli și victorii. Arată-le că vulnerabilitatea este o virtute care provine dintr-o poziție de forță. Poți să inviți copiii să te vădă lucrând și ceea ce ești în viața de zi cu zi. Indiferent ce profesie ai, ești un model pentru copii, iar atitudinea și comportamentul tău înseamnă enorm pentru ei.
5. Autocontrol
Eliberarea emoțiilor noastre, oricare ar fi acestea, este un lucru sănătos și reduce stresul. Cu toate acestea, felul în care exprimăm emoțiile în fața copiilor noștri, are consecințe majore. Oricât de dificil poate fi, este esențial să practicăm autocontrolul cât mai mult în fața copiilor noștri. Nu trebuie să ne arătăm deznădejdea sau disperarea, avem datoria să remediem ceea ce nu funcționează în viață noastră.
6. Relații corecte
Avem multe relații importante în viață și nu toate sunt plăcute. Poate există probleme cu părințîi, cu socrii, cu frații, cu surorile sau chiar cu fosta soție. Iartă și încearcă să accepți. Copii trebuie să înțeleagă anumite atitudini, însă nu transmite dușmanii și resentimente, ei au dreptul la relații corecte cu oricine din familie.
7. Respect și ascultare
Dacă vrei să-i înveți pe copii cum să fie încrezători, începe cu a le arăta respectul pentru cine sunt și ascultând propria personalitate. Acesta este un aspect complicat pentru un părinte, dar cei mai buni lideri ascultă cu atenție și vorbesc mai puțin. Deschide-ți mintea și urechile la ceea ce îți spun copiii tăi. La rândul lor, vor învăța să facă același lucru mai târziu în viață.
8. Atitudine pozitivă
Există multă negativitate în societate astăzi. Nu adaugă pesimismul tău la experiențele copilului. În schimb, afișează o atitudine pozitivă și optimistă ori de câte ori poți.
9. Setarea obiectivelor
Stabilirea obiectivelor este importantă pentru a ne oferi un punct de referință despre locul în care mergem și progresele pe care le realizăm. Implementarea și atingerea acestor obiective sunt de o importanță egală. Când copiii noștri ne văd mișcându-ne exact conform planului, asta le arată importanța organizării și a autodisciplinei în viața lor de zi cu zi. Ajutați-i să vină cu propriul set de obiective și lăudați-i atunci când obiectivele sunt îndeplinite.
10. Respectă cuvântul dat
Cel mai important aspect al rolului de model pentru copii tăi este să spui mereu ce vrei și să demonstrezi verticalitate. Însoțește- ți cuvintele cu o acțiune vizibilă și concretă și fii om cu integritate și valoare. Acțiunile vorbesc de la sine. „Bine făcut este mai bine decât bine spus.” zicea Benjamin Franklin. Tot ceea ce faci trebuie să demonstreze punerea în practică a ceea ce afirmi.