Supa care nu îngraşă

16
2059

Iarna este în toi şi nu cred că există vreun mod mai bun de a te încălzi, decât aşezându-te confortabil în fotoliu şi savurând un bol de supă fierbinte. În mijlocul acestui sezon friguros, supa poate fi un fel principal gustos şi sănătos, sau fiind servită la felul unu, însă poate fi şi înşelătoare, contribuind la acumularea kilogramelor în plus. Nu te lăsa păcălită de acest simplu preparat şi urmează aceste sfaturi pentru a o face cât mai dietetică.
De ce este bună pentru tine: Studiile arată că prin consumul de supe de carne şi de legume înainte de masă, se reduce considerabil numărul total de calorii acumulate. Te vei simţi mai plină până să apară pe masă felul principal, astfel că supa este ideală de consumat în perioada sărbătorilor, atunci când masa este mult prea îmbelşugată.
Pe lângă faptul că dau senzaţia de saţietate, supele conţin şi puţine calorii, în acelaşi timp fiind un mod minunat de a consuma legume. Atenţie părinţi: dacă aveţi un mofturos în casă, asta s-ar putea să fie soluţia pentru răspunsurile de genul “dacă e verde, nu mănânc”. Poţi adăuga zuchini, morcovi şi ţelină, pentru a beneficia de mai multe fibre şi vitamine. Copilul tău va uita că mănâncă legume.
La ce să fii atentă: nu toate supele sunt la fel. Supele cremă cu siguranţă nu sunt indicate în cadrul dietelor. De obicei câteva sute de ml de astfel de supă, conţin aproximativ 630 de calorii şi 35g de grăsimi săturate. Regula mea este: Dacă supa este groasă, mai bine nu o mânca; ştiu că este gustoasă însă încearcă să o eviţi.
Este de asemenea important să ţii cont de conţinutul de sodiu. Unele restaurante şi unele reţete de supă sunt un pic prea generoase în ceea ce priveşte sarea. Nu este deloc un semn bun dacă după acea masă simţi nevoia în permanenţă să bei apă. Cantitatea de sare care ar trebui consumată pe zi, se învârte în jurul a 1500mg. În special supele procesate conţin aproximativ 890 de mg de sare, aşa că îţi cam limitează opţiunile culinare pe ziua respectivă. Dacă obişnuieşti să consumi astfel de supe, încearcă să găseşti unele care să nu conţină mai mult de 450mg sodiu.
Experimentează în bucătărie: Dacă ai timp, cea mai sănătoasă opţiune este să îţi faci singură mâncarea. Supa preferată a familiei mele, este cea de tăieţei cu pui. Poţi face ca bază o supă de pui puţin sărată şi pentru a tăia din carbohidraţi, încearcă să foloseşti tăieţei japonezi. Consumaţi simpli, aceşti tăieţei nu prea au nici un gust, însă împrumută aroma celorlalte ingrediente, imediat ce îi adaugi în supă. Poţi pune toate legumele tale preferate, pui, morcovi şi ţelină pentru a obţine un prânz de iarnă, de care toţi cei din familie se vor bucura.
Nu îţi plac tăieţeii? Încearcă o supă de legume organice care îţi va satisface papilele gustative.

Citeşte şi  Piure de conopida cu usturoi

Ingrediente:
2/3 cană bucăţi de morcov
½ cană de ceapă tocată
2 căţei de usturoi tocaţi
3 căni de supă de pui
1 ½ cană de varză tocată
½ cană de fasole verde
1 linguriţă de pastă de roşii
½ linguriţă de busuioc uscat
¼ linguriţă de oregano
¼ linguriţă de sare
½ cană de bucăţele de zuchini

Mod de preparare:
Pulverizează spray de gătit (poţi înlocui cu puţin ulei) într-o tigaie încăpătoare, sotează morcovii, ceapa şi usturoiul la foc mic, până când se înmoaie, adică aproximativ cinci minute.
Adaugă supa de pui, varza, fasolea, pasta de roşii, busuiocul, oregano şi sarea şi lasă amestecul pe foc până începe să fiarbă. Dă focul mic şi acoperă tigaia timp de 15 minute, sau până când păstăile de fasole sunt fierte. Adaugă zuchini-ul şi mai ţine tigaia pe foc pentru 3-4 minute. Serveşte supa fierbinte.
Valori nutriţionale per porţie: 42 calorii, 0 grame grăsime, 2 grame fibre.

Citeşte şi  Aperitive cu creveţi şi castraveţi

16 COMENTARII

  1. Sunt perfect de acord cu tine, eu imi prepar mancarea singura, in confortul bucatariei mele, mananc foarte rar la restaurant. Ideea ta de supa este foarte buna, imi place ca include varza. Eu nu consum produse animale, dar asta nu inseamna ca nu pot incerca propunerea ta, exculzand supa de pui. Am un pic de dubii la valorile nutritionale, tind sa cred ca ar contine mai multe fibre si nu zero grasime (supa de pui, spray de gatit sau ulei sigur au) dar daca ai verificat tu…oricum pentru mine asta conteaza mai putin, unde sunt legume din abundenta, e si sanatate. Cifrele-s mai putin importante 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau