Când mama Cristinei a murit, ea a apelat la mâncare ca să îşi poată reveni. Nu era ceva neobişnuit pentru ea să mănânce în neştire şi la ore ciudate, luând cina chiar şi la miezul nopţii. Începând cu acea perioadă nefericită din 2010, greutatea ei a continuat să crească. Nu şi-a dat seama că era în pericol, până când doctorul ei nu i-a atras atenţia. “Am văzut că mă încadram la obezitate şi m-am simţit rănită”, spune Cristina, care acum are 48 de ani.
“Când mă gândesc la obezitate, mă gândesc la oameni care sunt foarte, foarte graşi”. Doctorul i-a spus că deşi colesterolul şi presiunea arterială erau normale, asta nu avea să rămână aşa pentru prea mult timp. Apoi a văzut o poză cu ea şi Cristina s-a simţit şi mai ruşinată.
La acea vreme, avea 115 kilograme la o înălţime de 1.60m şi nu s-a recunoscut în acea poză. “Îmi amintesc cât de prost mă simţeam şi cum mă întrebam ce s-a întâmplat? cum am ajuns în halul ăsta?”, spune Cristina. În luna iunie din 2016 a realizat că trebuie să slăbească. A început prin a face schimbări mici, scăzând consumul de sare şi zahăr şi cumpărând un pedometru. Cristina credea că este o persoană activă, însă în curând a aflat că nu făcea decât 2000 de paşi pe zi, adică mai puţin de un kilometru.
S-a înscris într-un program care să o ajute să slăbească prin sfaturi de nutriţie şi de sport. “ A fost ceva de care aveam nevoie. Aveam nevoie de cineva care să mă motiveze şi să îmi dea sfaturi.”. Crede că trucurile pe care le-a învăţat în cadrul acelui program i-au fost de ajutor.
În prima lună a slăbit 6 kilograme. După opt luni, a reuşit să slăbească 30 de kilograme. “Am fost foarte impresionată, deoarece în trecut mi-a luat mult mai mult ca să slăbesc”. Cristina împărtăşeşte acum câteva dintre trucurile învăţate în acel program, care au ajutat-o pe ea să slăbească.

Citeste si:  Mananci si Slabesti. Dieta Volumetrica

1. Când eşti stresată, fă mişcare în loc să mănânci
În cea mai mare parte a vieţii ei, Cristina s-a folosit de mâncare atunci când era tristă sau stresată. De curând, în firma pentru care lucrează s-au făcut concedieri, însă în loc să mănânce, Cristina a început să facă mişcare. “Am respirat adânc şi am început să mă plimb pe străduţele de pe lângă firmă şi când m-am întors la birou, mă simţeam mai bine. Nu am simţit nevoia să mănânc”.

2. Înglobează timpul pentru mişcare în ziua ta
În fiecare zi pedometrul Cristinei are o alarmă care îi spune că este timpul să facă mişcare şi atunci ea se plimbă timp de trei minute. Ajunge la muncă mai devreme ca să poată face mişcare timp de 20 de minute. Înglobarea timpului pentru mişcare în programul ei obişnuit, o ajută să fie activă şi încurajează obiceiurile sănătoase. În medie, Cristina face 15.000 de paşi pe zi.

Citeste si:  Dieta Balerina sau cum sa slabesti si sa arati ca o balerina

3. Ţine cont de porţiile de mâncare
Când Cristina gătea, adăuga şi multă sare sau zahăr în acel preparat. Nu avea idee că de fapt consuma mult mai mult decât o porţie. “Mâncam de două sau de trei ori mai mult decât ar fi trebuit”. Acum măsoară bine porţiile şi ştie că mănâncă atât cât trebuie.

4. Fă schimbări mici
Când Cristina a început să slăbească, a renunţat întâi la zahăr şi sare. Apoi a început să mănânce mai multe fructe şi legume. Apoi a început să bea 250 de ml de apă înainte de masă. Făcând aceste schimbări minore, a reuşit să slăbească mai uşor şi să îşi creeze noi obiceiuri sănătoase.

5. Pur şi simplu fă-o!
“Trebuie să începi de azi. NU spune de luni, NU spune de mâine. Există măcar un lucru pe care îl poţi face azi, bea mai multă apă sau mergi la o plimbare”.

Articolul precedent4 alimente pe care să le adaugi în dietă ca să slăbeşti
Articolul următorAlimente surprinzător de sărate

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau