În ceea ce priveşte acest subiect, există diverse păreri. Dacă am lua fiecare student în parte şi am face o statistică, probabil că procentul ar fi în mare parte în favoarea căminului. Aşa se întâmplă la început de an universitar. Cei care vor o viaţă mai „tumultoasă” vor alege cu siguranţă pe cea de cămin, iar cei care vor mai multă linişte şi pace, vor alege fără ezitare chiria. Dar cine nu ar risca măcar un an universitar să stea în cămin? Probabil mulţi, dar vă zic sigur că nu ştiu ce pierd.

Aşadar, voi încerca să vă prezint câteva argumente, atât obiective, cât şi subiective, în ceea ce priveşte viaţa de cămin, dar şi contraargumente, pentru că, nu-i aşa, peste tot există contraziceri.

Argumente pro cămin:

  1. Este ieftin. Dacă alegi să stai la cămin, ştii sigur că nu ai probleme în ceea ce priveşte plata lunară. În chirie sunt incluse toate utilităţile, iar preţul variază lunar. Cam între 100-150 de lei aproximativ.
  2. Vecinii. Cu siguraţă dacă te simţi singur, vei găsi mereu compania cuiva. Cioc-cioc la uşa vecinului cu un ceai sau faci nişte clătite, lăsând uşa deschisă pentru a ademeni colegi de cămin sau, pentru cei cărora le place muzica, un mini-concert la chitară. Este cert că cineva va ieşi.
  3. Tot timpul găseşti ce cauţi. De multe ori, dacă rămâi fără ulei sau zahăr sau mai ştiu eu ce, nu există să nu reuşeşti să faci rost de la cineva.
  4. Petreceri. Petrecerile de pe holurile căminelor, mai ales cu vreo ocazie sunt un prilej pentru a trezi pe toată lumea şi, în acelaşi timp, prilejiul de a fi vizitaţi de către organele de poliţie care au fost sunate de către colegi „binevoitori”.
  5. Tineret. Este plin de oameni de vârsta ta! Dacă ai sta în altă parte, nu se ştie câte probleme ai putea avea de a face cu bătrânii de pe scară sau, în cazul unora, doamna la care staţi în gazdă, deci not!
  6. Mai sunt şi altele. Pe care chiar mi-ar plăcea să le văd în comentariile voastre.
Citeste si:  Învață să pui punct confictelor

Contraargumente:

  1. Gălăgie. Probabil că cei cărora le place liniştea, nu vor tolera gălăgia de pe hol, zgomotul de la vecinii de deasupra sau din lateral, aşa că va alege să stea în chirie. Însă, dacă dă de vreun vecin nebun care îşi bate nevasta noaptea, eu îl compătimesc.
  2. N-ai unde. Dacă stai în chirie, iar cum există în unele situaţii, să ai camera ta (cum aleg unele persoane să împartă apartamentul), vei avea cum să îţi chemi iubitul/iubita la tine fără nicio problemă. La cămin nu ştii niciodată când pleacă acasă colegul în weekend, iar în cazul în care stai cu trei-cinci persoane, şansele sunt foarte mici ca toţi să plece în aceleaşi zile, ca să rămâi tu singur/ă.
  3. Pentru cei cărora le place să se resfeţe, este mai uşor să ai TV şi cablu sau telefon fix. Unii dintre noi preferă lucrurile astea, iar la cămin nu de multe ori există aceste condiţii. Trebuie să ni le facem. Vorba aia, fiecare cu ce-l doare.
  4. Nu şti cine a stat înaintea ta. Dacă cei care au stat înaintea ta au lăsat camera ca după ultimul război mondial, va trebui să investeşti bani pentru renovare. Partea cea mai urâtă este ca, după un an, să nu mai prinzi cămin şi să profite altcineva de confortul pe care ţi-l creasei.
Citeste si:  Tunsori în tendințe în anul 2020

Cu toate acestea, există o groază de argumente şi contraargumente. Aşa că te invit la secţia de comentarii să ne povesteşti din experienţa ta şi, de ce nu, să împărtăşim poveşti împreună.

Articolul precedentPrietenul ideal de apartament: câinele sau pisica?
Articolul următorViaţa în chirie

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau