În ziua de azi foarte multe activități se desfășoară prin intermediul mediului online. Nu trebuie să folosiți nenumărate produse de înfrumusețare pentru a arată bine în fața camerei ci doar să țineți cont de câteva sfaturi prețioase, de un real ajutor.

Fie că este vorba de petreceri pe Facetime, ședințe cu colegii pe Zoom sau despre întâlniri cu prietenii pe WhatsApp veți putea impresiona printr-un look minunat.
Dacă tot stați în casă nu trebuie să folosiți neapărat machiaj pentru a arată bine. Bucurați-va de un look de natural și atrageți admirația celor din jur, folosindu-va de câteva mici trucuri.

  • Îngrijiți-vă tenul zilnic
    Chiar dacă nu vă machiați este esențial să vă demachiați atât dimineața cât și seara. Folosiți un serum sau o cremă care să se potrivească perfect cu tipul vostru de ten.
    Nu stați prea mult la soare pe balcon iar dacă obișnuiți să o faceți atunci nu uitați să aplicați o crema cu factor de protecție mediu pentru a păstra aspectul neted și fin al pielii. Chiar dacă nu știați, razele soarelui duc la îmbătrânirea prematură a tenului în proporție de 80%.
  • Nu folosiți o mulțime de produse de înfrumusețare
    Dacă vă place să încercați produse noi nu este indicat să o faceți în această perioadă. Este mai bine să lăsați pielea să respire și să va păstrați un ten natural. Axați-va doar pe produsele de bază, folosiți un rimel mascara, un anticearcăn, un blush și un gloss hrănitor pentru buze. Acestea vă vor ajută să obțineți un look natural și vă vor pune în evidență trăsăturile.
  • Folosiți culori deschise
    Pentru a arată bine în fața camerei este indicat să renunțați la creionul de ochi negru și să folosiți  o nuanță plăcută de maro, pentru a avea un machiaj proaspăt. Optați pentru culori mate și la ruj sau fardurile de ochi pentru a arată cât mai fresh.
  • Nu folosiți produse cu sclipici
    Pentru un look natural nu folosiți iluminatorul sau alte produse ce conțin sclipici. Mai bine utilizați o pudră și oferiți tenului un aspect îngrijit.
  • Mențineți o piele sănătoasă
    Pentru a menține o culoare uniformă a tenului, folosiți o crema bio în locul fondului de ten. Iar pentru a acoperi subtil cearcănele, coșurile sau petele pigmentare, folosiți un corector cremos. Optați pentru nuanța potrivită cu tipul de piele și veți obține cu siguranță rezultatele dorite.
  • Îngrijiți-vă corect genele și sprâncenele
    Pensați-va sprâncenele pentru a păstra un look îngrijit. Puteți folosi un ser bogat în uleiuri și vitamine atât pentru sprâncene cât și pentru gene.
  • Aveți grijă de aspectul părului
    Dacă aveți o tunsoare cu breton puteți să îl tundeți pentru a menține lungimea dorită sau îl puteți lăsa să crească și va schimbați puțin stilul. Nu trebuie să aveți o coafură perfectă însă este necesar să va ocupați de repararea părului deteriorat. Aplicați măști și balsamuri hrănitoare pentru un aspect fresh și elegant în același timp.
Citeste si:  Lasă-te inspirat de ploaie

Mențineți o rutină de îngrijire a pielii și părului pentru a vă menține sănătatea dar și pentru a avea o stare generală de bine. Nu vă fie teamă să încercați aceste trucuri, inspirați-vă din sfaturile specialiștilor în frumusețe și bucurați-va de succes.

Articolul precedentMusaca grecească – o rețetă vegană ușoară și apetisantă
Articolul următorProgram de antrenament a la Beyonce Knowles

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau