Dieta preistorica, imposibil de tinut in zilele noastre

0
466

Dieta Paleo a ajuns sa fie tot mai mult la moda si in tara noastra, sub influentele sosite pe diverse canale din Statele Unite, dar nu este asa de simplu ca sa te alimentezi precum un om care a trait in urma cu 200.000 de ani. Eu as spune ca este chiar IMPOSIBIL!

Sfaturi pentru aceia ce vor sa testeze dieta preistorica

Specialistii in Paleo Style (exista si asa ceva, daca nu stiati!) ii sfatuiesc pe aceia care doresc si sa manance in mileniul trei precum Fred si Barney, nu doar ca sa se imbrace ca ei, sa porneasca de la premisa ca ar fi naufragiati pe o insula pustie sau, si mai bine, sa isi imagineze ca tocmai au cazut cu avionul undeva in jungla si trebuie sa gaseasca rapid niste solutii de supravietuire, pana ce vor veni echipele de salvatori.

De aici se porneste: nu mai ai telefon inteligent, nici laptop, nu ti-au ramas decat gandirea abstracta, propria inteligenta si credinta intr-o forta superioara omului, care sa te inspire ca sa te descurci intr-un mediu total ostil.

Bine, acum este o problema si cu jungla asta, care se micsoreaza pe zi ce trece din cauza defrisarilor salbatice facute de angajatii multinationalelor de profil, dar noi suntem totusi mult prea mici pentru un razboi atat de mare.

Cred ca si unor oameni preistorici le-ar fi dificil ca sa se descurce in zilele noastre, desi, daca au putut pe atunci sa supravietuiasca, in niciun caz nu ii putem banui ca erau prosti si, cine stie, poate ca ar putea gasi niste solutii mai bune decat noi.

Deci, ca sa incepi o asemenea dieta preistorica adevarata, ar trebui sa incepi ca sa mananci ce gasesti jungla (padure), excluzand tot ce este aliment procesat industrial.

Adeptii dietei Paleo afirma ca noi nu ne-am schimbat prea mult in ultimii 200.000 de ani, motiv pentru care stomacul nostru a ramas unul specific vanatorilor.

In principiu, dieta preistorica ar parea grozava si o parte importanta a unui stil de viata sanatos, daca avem in vedere ca ar trebui ca sa ne hranim doar cu legume si fructe proaspete, nuci si seminte crude, grasimi de buna calitate, carne de calitate superioara fiarta sau la cuptor, oua si miere.

Ar trebui eliminate, conform principiilor acestei diete, in mod total cerealele si pastele fainoase, uleiurile si mancarurile procesate, laptele, zaharul, sarea.

La acest stil de a manca sanatos ar mai trebui ca sa adaugam si o doza buna de exercitii fizice, efectuate in aer liber, plus un somn de calitate (ce presupune a te culca la apusul soarelui si a te trezi foarte devreme, la rasarit).

Toate bune si frumoase, doar ca exista un obstacol major in a tine aceasta dieta, pe care a facut-o celebra medicul american Loren Cordain in anii 2000: oricat ne-am dori noi ca sa mancam la fel ca in Paleolitic, nu mai exista acele specii de animale si de plante ce populau planeta pe atunci, iar a crede ca e suficient ca sa mergem la supermarket ca sa gasim acolo produse bio aidoma acelora ce au existat pe Terra in urma cu o suta sau doua sute de mii de ani este desigur o mare naivitate.

Ele nu mai exista in formele de atunci si, daca ar fi sa stam putin si sa ne gandim cinstit, poate nici nu am putea ca sa digeram cum trebuie acele tipuri de plante salbatice si carnea acelor animale, noi, cei care traim in anul de gratie 2017.

Pana si calitatea pamantului este alta in prezent, la fel si gradul de poluare atmosferica, de stratul de ozon nu mai vorbim, asa incat, daca prin absurd am avea posibilitatea (datorita ingineriei genetice) de a cultiva exact acele specii de plante si am putea crea padurile de odinioara si le-am popula cu fix acele specii de vanat traitoare in vremurile preistorice, acestea nu s-ar putea dezvolta corespunzator in conditiile de mediu de acum.

Dieta Paleo functioneaza doar in cazul persoanelor cu grupa de sange zero?

Fanii dietelor bazate pe grupele de sange ar putea protesta, ce-i drept, si ar putea ca sa spuna faptul ca doar aceia ce au grupa zero se incadreaza in aceasta categorie de oameni ce pot sa tina in zilele noastre o paleodieta, motiv pentru care pe forumuri sunt dezbateri crunte avand ca subiect aceste tipuri de cure de slabit surprinzatoare.

Nu stiu exact cum stau lucrurile, dar un lucru este cert: oamenii preistorici erau nevoiti ca sa vaneze animale si sa pescuiasca pentru a se hrani. Si, in niciun caz, mancarea fiind putina si greu de procurat, nu se imbuibau!

In zilele noastre, cand tentatii alimentare sunt la tot pasul, doar o motivatie exceptionala te-ar putea face ca sa mananci ca in Paleolitic o perioada lunga de timp, poate chiar toata viata, indiferent daca ai grupa donatorilor universali (zero) sau una mai recenta!

Dieta preistorica, diferita in functie de perioada de referinta?

Dieta Paleo, ce se doreste a se implementa de catre entuziastii ei, poate sa fie si ea diferita, in functie de perioada la care ne raportam: acum 60 de milioane de ani se reducea in special la fructe, plante, scoici si crustacee, plus ceva insecte, in urma cu peste 2,5 -2,6 milioane de ani oamenii au inceput ca sa foloseasca focul in prepararea hranei si sa practice pe scara larga vanatoarea.

De-abia in ultimele mii de ani, cand fiintele umane au devenit sedentare si s-au prins ca este mult mai simplu ca sa cresti pe langa locuinta diverse plante si animale, decat sa alergi prin padure dupa ele, lucrurile s-au schimbat radical.

Comoditatea si lipsa de timp ne-au condus la alimentele nocive din zilele noastre

Acum, mancarea procesata a devenit la ordinea zilei, asa incat ne hranim constient cu alimente de proasta calitate, pline de chimicale nocive, din comoditate si din cauza ca avem tot mai putin timp pentru alegerea si prepararea alimentelor din cauza job-urilor noastre.

Diabetul, cancerul, precum si alte afectiuni grave, au devenit deja obisnuite in intreaga lume civilizata.

Ce este de facut in aceste conditii?

Cel mai bun mod de a slabi si a fi sanatosi ramane totusi infranarea, adica a manca doar atat cat ne trebuie, „putin si de calitate”, alegand dintre cele mai bune produse animale si vegetale actuale, pe acelea cat mai putin prelucrate industrial, ale caror surse de provenienta le cunoastem.

Si, in loc de mode de diete si stiluri de viata fanteziste, fie ele si asa-zis „preistorice”, importate de peste tari si mari, probabil ca un stil de viata traditional, precum acela al stramosilor nostri geto-daci este mult mai aproape de ceea ce am putea face pentru o buna sanatate si un nivel crescut de energie.

Bunicii si strabunicii nostri traiau pana la varste inaintate, vigurosi, cu o mare doza vitalitate, fiindca incercau sa fie cat mai mult posibil in armonie cu natura, nu in razboi permanent cu ea.

Probabil ca acesta este cel mai bun stil de viata, acela in care sa incercam a avea un echilibru in toate: alimentatie, exercitiu fizic suficient, reducerea dependentei de tehnologie, odihna de calitate.

Greu de realizat in conditiile moderne, dar cu atat mai provocator pentru aceia ce vor ca sa incerce!

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau