Celebritatile de la Hollywood nu au fost cele care au pornit trendul dietei Keto, insa cu siguranta i-au crescut popularitatea. Succesul acestei diete a atins cote incredibile in ultimii cativa ani, iar asta se datoreaza in parte faptului ca a fost adoptata si de actori celebri, staruri ale sportului mondial si vedete de televiziune.
Dieta Keto este saraca in carbohidrati si bogata in grasimi, cu o cantitate moderata de proteine consumate. Cea mai comuna versiune a dietei keto este formata din 75 la suta grasimi, 20 la suta proteine si 5 la suta carbohidrati. In numai cateva zile in care urmezi aceasta dieta, corpul intra un stadiu metabolic numit ketoza, in care arde grasimi in loc de glucoza pentru a produce energie.
Dieta Keto a dovedit de-a lungul timpului ca are nenumarate avantaje pentru sanatate, printre care se numara scaderea in greutate si reducerea severitatii unor boli precum diabetul de tip 2 si epilepsia. Conform unui studiu publicat in anul 2013, exista dovezi conform carora dieta Keto poate ajuta la curatarea tenului, caci alimentele bogate in carbohidrati reprezinta una dintre cauzele care provoaca acneea.
In articolul de astazi, va prezint cateva celebritati indragite de la Hollywood care au declarat in mod public ca urmeaza dieta Keto.
Halle Berry
Frumoasa actrita in varsta de 53 de ani a declarat in anul 2018 ca este o mare iubitoare de carne, dar ca a renuntat la pastele fainoase si la alte alimente bogate in zaharuri. In schimb, consuma grasimi sanatoase, precum avocado, ulei de cocos si unt.
Kourtney Kardashian
Kourtney este considerata a fi membra familiei Kardashian care duce stilul de viata cel mai sanatos. Tot in anul 2018, Kourtney a declarat ca decizia ei de a trece la dieta Keto a fost o experienta pozitiva. Vedeta a adoptat acest stil de viata dupa ce medicii au gasit un nivel ridicat de mercur in sangele ei. Atunci cand simte nevoia de carbohidrati, consuma orez cu conopida sau orez cu broccoli. Kourtney recunoaste ca a avut momente cand a suferit de migrene si de energie scazuta pe fondul acestei diete, motiv pentru care acum, are in fiecare saptamana o zi in care isi face de cap si mananca orice doreste.
Kim Kardashian
Kourtney nu este singura membra a familiei Kardashian care a renuntat la carbohidrati. Kim i s-a alaturat in acest stil de viata si a declarat in 2016 ca, dupa ce l-a nascut pe fiul ei, Saint, a slabit 27 de kilograme multumita dietei Atkins 40. Atkins este, la baza, versiunea originala a dietei Keto, presupunand ingerarea unei doze mici de carbohidrati si a unei doze mari de grasimi naturale. Diferenta principala dintre cele doua planuri alimentare este aceea ca, in dieta Atkins, carbohidratii sunt reintrodusi treptat – asadar, ketoza are loc doar in primul stadiu al regimului.
LeBron James
In anul 2014, fanii de pretutindeni au observat ca indragitul baschetbalist a slabit si si-a sculptat abdomenul intr-un timp record. Se pare ca motivul a fost dieta Keto. LeBron a declarat pentru Sports Illustrated ca, timp de 67 de zile, nu a mancat lactate, zahar sau carbohidrati. Motivul? Sa isi testeze forta psihica.
Megan Fox
Frumoasa actrita din „Transformers”, care este si mama a trei copii, a apelat la dieta Keto pentru a-si recupera forma fizica de dinaintea nasterilor. Fox a declarat in 2014 ca nu mai mananca paine si carbohidrati, inclusiv chipsuri, biscuiti si covrigei.
Adriana Lima
De ce ai nevoie pentru a avea trupul de vis al unui model Victoria’s Secret? Adriana Lima spune ca ar fi vorba de o dieta saraca in carbohidrati si de doua ore de antrenament in fiecare zi. Dieta ei consta in principal in legume verzi, proteine, shake-uri proteice, batoane proteice si batoane de cereale.
Alicia Vikander
Alicia Vikander a adoptat dieta Keto cu doua luni inainte de a incepe filmarile pentru „Tomb Raider”, in care a portretizat-o pe Lara Croft. Antrenorul Aliciei, Magnus Lygdback, a recunoscut ca actritei nu i-a fost usor la inceput, dar ca, multumita vointei si tariei ei de caracter, s-a tinut de regim. Alicia isi lua proteinele din peste si grasimile din avocado si ulei de cocos. De asemenea, consuma multe legume verzi.