Cum poți trata răceala sau gripa acasă cu remedii naturale?

Remedii naturale pentru raceala si gripa

Virușii sunt cei care declanșează simptomele unei răceli sau gripe în corp. Este bine de știut că în aceste situații antibioticele nu sunt deloc indicate pentru a trata sau a preveni răceala sau gripa.
Acasă aveți la îndemână remedii naturale demne de luat în calcul pentru a îndepărta aceste simptome neplăcute ale răcelii.

Atunci când vă simțiți răciți sau gripați, primul semn care apare poate fi înfundarea sinusurilor, durere în gât, tuse, dureri de cap, febră și frisoane.
Țineți cont de faptul că aceste remedii naturale va ajută să preveniți boala, să reduceți în mod semnificativ simptomele și să vă vindecați cât mai rapid.

Iată ce trebuie să consumați pentru a vă simți mult mai bine:
1. Zinc
Suplimentul de zinc ajută la tratarea răcelii și atenuează rapid simptomele răcelii. Acest lucru este posibil datorită faptului că zincul previne virusul care cauzează răcelile comune.
Luați o tabletă de zinc pe zi sau două în funcție de gramaj însă nu depășiți doza recomandată pe cutie. Prea mult zinc poate duce la o durere acută de stomac.

2. Echinacea
Folosiți extract de Echinacea pentru a lupta eficient împotriva răcelii și pentru a îndepărta simptomele nazale.
Echinacea întărește sistemul imunitar, are proprietăți antivirale și reduce considerabil probabilitatea apariției unei răceli.

3. Usturoiul
Usturoiul este un antibiotic natural ce se remarcă prin proprietăți antivirale. Dacă luați suplimente de usturoi pentru o perioadă de 3 luni aveți șanse mult mai mici să vă răciți. Acesta a fost folosit și în trecut ca un remediu eficient împotriva răcelii și a gripei pentru că toată lumea îl are acasă. Dacă aveți alergie la usturoi este indicat să nu îl consumați.
Dacă nu vă place gustul usturoiului îl puteți înghiți întreg pentru același efect.

4. Mentă
Frunzele de mentă sunt foarte eficiente în terapia cu aburi. Acestea au rolul de a desfunda sinusurile și căile respiratorii. În plus, menta vă oferă o senzație de răcoare și are un miros îmbietor. Mentolul are acțiuni antibacteriene și îndepărtează rapid durerea în gât. Este de asemenea un ingredient care da rezultate foarte bune și la aburi.
Adăugați mentă într-un vas cu apă fierbinte și faceți inhalații. Acestea ajută la reducerea tusei și eliberează căile respiratorii. La fel de eficient este eucaliptul și uleiul de camfor. Aceste plante va oferă o senzație de liniștire înlăturând simptomele gripei și răcelii.

Citeste si:  Cele mai eficiente ceaiuri pentru detoxifiere si slabit

5. Vitamina D
Suplimentele de vitamina D reduc semnificativ șansele de a vă răci. Vitamina D o luăm în mod natural de la soare însă cei care locuiesc în zone cu un climat rece vor observa că aportul de vitamina D este mult mai scăzut iarna din cauză că nu pot sta expuși la soare.

6. Ulei cu oregano
Oregano este un condiment similar cu cimbrul care luptă foarte bine împotriva bacteriilor. Puteți folosi uleiuri aromate care conțin oregano pentru a îndepărta tusea, durerile de cap și diarea. De asemenea, puteți să puneți ulei cu oregano pe piept, să masați ușor și veți vedea că veți îndepărta durerea și veți tuși mult mai puțin.

7. Îndepărtați stresul
Stresul acut poate inhiba acțiunea remediilor naturale iar în același timp, poate crește riscul de a vă îmbolnăvi de gripă sau răceală.
Un nivel scăzut de stres vă ajută să aveți o minte sănătoasă și liniștită. Chiar dacă nu ați știut până acum oamenii stresați sunt mai predispuși la boli decât cei care nu sunt stresați. Se pare că stresul ne controlează atât mintea cât și corpul. Dacă va odihniți corpul cât mai bine și aveți un somn liniștit va puteți reveni mult mai rapid.

8. Ginseng
Consumați ginseng pentru a combate simptomele de răceală și gripă și veți obține rezultate imediate. Consumat cu scop preventiv acesta reduce riscul de îmbolnăvire și calmează tusea.
Puteți să luați capsule de ginseng dar și ceai, pentru că este la fel de eficient.

9. Fructele de pădure
Fructele de pădure conțin polifenoli, care au proprietăți antivirale și vă ajută să luptați împotriva virusului ce declanșează gripa. De asemenea, boabele de soc și sucul natural de afine întăresc sistemul imunitar, formând o barieră împotriva gripei. Căpșunile, coacăzele, murele și zmeura au un aport important de vitamina C și ajută corpul să lupte împotriva răcelii.

Citeste si:  Cum să faci din lucruri vechi decoruri interesante

10. Vitamina C
Vitamina C este vitală pentru organism. Aceasta ajută la sănătatea sistemului imunitar. Dacă aveți aportul necesar de vitamina C în corp aveți șanse mult mai mici să vă răciți.
Vitamina C vă ajută să scăpați de răceală în scurt timp și să îndepărtați simptomele neplăcute ale gripei.
Citricele și avocado conțin cea mai mare cantitate de vitamina C astfel că o puteți administra ușor în mod natural. Virusul de gripă sau răceală poate fi prezent în organism și pentru 2 săptămâni însă primele 2 sau 3 zile vă face să vă simțiți cel mai rău.

Dacă observați că simptomele răcelii persistă mai mult de 10 zile fără să se vadă nici un fel de îmbunătățire. trebuie să cereți părerea unui doctor. Iar dacă aveți simptome severe de la început și febră mare mergeți la medic pentru că situația se poate înrăutăți și mai mult.
Unii oameni prezintă riscuri de complicații de la o simplă răceală de aceea ar trebuie să ia un tratament antiviral prescris de doctor. Copiii, femeile gravide și vârstnicii sunt cei mai predispuși la complicații. Dacă copiii de câteva luni au febră mare trebuie să mergeți imediat la medic. Febra este cea care indică că există o infecție în corp de aceea nu trebuie tratată cu indiferență.

Dacă aveți doar nasul înfundat, tuse și durere în gât încercați toate aceste remedii naturale de acasă pentru a îndepărta simptomele răcelii cât mai repede.
Pentru a vă recupera rapid trebuie să vă odihniți suficient, să stați în pat, să nu beți nimic rece și să consumați multe lichide cum ar fi ceaiuri și apă la temperatura camerei. Iar dacă simțiți durere acută puteți să luați ibuprofen însă consumați usturoi, ceai de ginseng, stați la aburi și vă veți simți cu mult mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau