Cum am revenit la forma iniţială după naştere

0
397

Slăbeşte sănătos

Nu este niciun secret faptul că aproximativ 70% dintre tinerele mame, cresc în greutate după naşterea unui copil. Foarte important, nu trebuie să-ţi faci prea multe griji în privinţa acestui lucru sau să fii impacientată. La mine, revenirea la forma iniţială a durat aproximativ un an, iar alăptatul nu l-am considerat un duşman ci un aliat în lupta de a deveni zveltă. În orice caz, dacă te grăbeşti să slăbeşti în mod activ, nu îţi recomand să accelerezi lucrurile, ci să respecţi un simţ al proporţiei, 1-2 kg pe lună fiind optim pentru mamele care alăptează. În efortul de a recâştiga silueta, nu am uitat de sănătatea părului şi a pielii. Cu scopul de a obţine rezultate maxime într-un timp relativ scurt, am ales o abordare cuprinzătoare şi am urmat câteva sfaturi simple. Iată ce am făcut eu:

Dieta

Am ales produse sănătoase pentru slăbire şi complet hrănitoare pentru că în timpul alăptării nu m-am putut implica în diete rigide sau monotone, ştiind că acest lucru va afecta în mod inevitabil calitatea şi cantitatea laptelui. Am preferat produse utile, care m-au ajutat să ajung rapid la forma iniţială, fără a afecta dieta copilului.

Sportul

Fiind „prietenă” cu sportul înainte de a deveni mamă şi naşterea având loc într-un mod normal, am început cu yoga, pilates şi modelarea, cu trecerea ulterioară la aerobic şi callanetics. În cazul în care starea ta de sănătate nu îţi permite să faci anumite exerciţii fizice, consultă medicul ginecolog sau medicul curant. Varianta de compromis potrivită pentru tine, dacă nu eşti pregătită pentru sport, este mersul pe jos dimineata şi seara, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Tonusul pentru păr şi nutriţia pielii

Pentru a strânge pielea de pe abdomen şi a netezi pielea de pe şolduri, am folosit un exfoliant făcut în casă din cafea măcinată şi sare de mare, adăugând puţină cremă. O dată pe zi, la duş, am folosit acest exfoliant hand-made, cu mişcări circulare, acordând o atenţie deosebită zonelor cu probleme. După naştere, părul meu era lipsit de strălucire şi începuse să cadă, însă n-am intrat în panică pentru că ştiam că acest lucru se datora modificărilor hormonale din organism. Pentru a întări firele de păr, am folosit instrumente de bază, cum ar fi aplicarea la rădăcină a unui ulei de brusture pe care l-am cumpărat de la Plafar, ou crud sau pesmet de secară înainte de a-mi spăla părul.

Ai grijă de aspectul tău!

Cu privire la procedurile arătate mai sus, principalul lucru pentru realizarea efectului dorit este regularitatea şi nu intensitatea. Fiind o mamă care alăptează şi stând mai mult acasă, trebuie să-ţi acorzi câteva minute pe zi, pentru a avea grijă de aspectul tău fizic. În cazul în care doreşti să mergi la fitness sau la salonul de înfrumuseţare, asigură-i nutriţia copilului pentru o oră sau două cu lapte instant, deoarece nu este greşit acest lucru, şi lasă copilul cu tatăl sau bunica sa. Nu-ţi nega posibilitatea de a da fizicului tău un aspect strălucitor. Răbdarea şi tonul corect îl vor face pe copilul tău fericit, deoarece fiecare copil va fi fericit să-şi vadă mama iubită, bine îngrijită şi foarte frumoasă. Fiecare dintre noi femeile putem găsi trucuri cu privire la dietă, exerciţii fizice sau proceduri cosmetice răcoritoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau