Credința și educația sunt daruri de preț pentru copii

Credința și educația sunt valori incontestabile pentru cei mici dar și pentru cei mari deopotrivă. Cu toții suntem datori să învățăm lucruri noi pe tot parcursul vieții cu care să ne îmbogățim sufletul și mintea. Iar credința este cea care are grijă de latura noastră spirituală și ne poartă cu gândul spre puterea divină.

Este important să știm că cineva de acolo de sus ne luminează inima și pașii pentru a parcurge acest drum al vieții pe cărări negreșite. Este absolut necesar să ști că ești protejat pentru că atunci când crezi în ceva ești cu totul un alt om.
Este important să lași copiilor daruri incontestabile cum ar fi credința și educația. Aceste două principii sunt cele care îi ghidează în viață și îi ajută să își păstreze integritatea. Să fi încrezător în tine însuți și în puterea divină, să fi mereu aproape cu sufletul de cei care au nevoie de suportul tău. Să fi educat și să înțelegi că prin cultură omul poate atinge culmi înalte și poate vedea lumea cu alți ochi.

Citeste si:  Alege să fii sănătos! Prepară burrito mexican

Educația de acasă, regulile stricte impuse când erai copil sunt cele care te-au făcut ceea ce ești astăzi. Nu trebuie să faci 2 facultăți pentru a fi educat pentru că nu asta e esențial. Trebuie să ști care sunt regulile omenirii și să îi prețuiești pe cei din jurul tău. Să fi mereu aproape de copii și să le acorzi atenția de care au nevoie.

Este important să îți faci timp pentru lucrurile simple și să nu te preocupe mereu alte lucruri care aparent par mai însemnate dar în realitate nu este deloc așa. În mod ironic sau nu, lucrurile pe care nu le poți cumpăra sunt cele mai de preț, cum ar fi: dragostea, fericirea, încântarea, aprecierea, liniștea.

Citeste si:  Alimente care îți ascund vârsta. Știai că există?

Nu fi supărat că nu ai reușit să îți cumperi o mașină de vis ci bucură-te că ai o familie și un sprijin în orice moment. Nu te întrista că nu ai reușit să îți faci o casă cu etaj pentru că este mai important să găsești bucurie în lucrurile simple. Fi mereu încrezător în ziua de mâine și nu deznădăjdui. Iar dacă visele tale nu au putut fi îndeplinite mulțumește-te cu ce ai realizat până acum.

Trăiește-ți viața intens și nu te amăgi cu lucruri deșarte pentru că acest parcurs este unul destul de scurt și nu poate fi luat de la capăt. Ai o singură șansă să fi ceea ce îți dorești și să îți îmbraci sufletul în pietre prețioase. Credința și educația sunt cele doua nestemate care fac ca sufletul tău să strălucească mai frumos ca niciodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau