Celulita? Spune-i ADIO! Vara te așteaptă la colț de stradă

Cum scap de celulita foarte rapid

Celulita reprezintă “boala femeii contemporane” sau complexul care le scade stima de sine. Ne punem masca omului care își acceptă soarta și credem că nu suntem noi vinovate de apariția acesteia. Vrem să dispară, dar nu avem curajul să o înfruntăm. Dacă până nu demult, femeile puteau trăi cu aceasta, acum imaginea și stima de sine ne sunt grav afectate de această imperfecțiune. Uneori ne-o creăm singure, alteori bagajul genetic ne ajută cu raspindirea ei. Indiferent de vârstă, greutate sau înălțime, celulita este inamicul numărul unu, mai ales în sezonul estival. Multe dintre noi irosesc foarte multe economii crezând că astfel problema cu care se confrunta vă dispărea. Deși efectele nu sunt deloc invazive, putem trata această imperfecțiune din interior. Astăzi te voi învață cum să faci acest lucru.

Celulita se manifestă prin modificarea țesutului pielii. Ea apare pe fese, coapse, abdomen, brațe și afectează chiar și elasticitatea pielii și producerea de colagen. Ea apare în proporție de 90% la femei. La bărbați s-a dovedit științific că apare doar în cazul în care aceștia s-au născut cu un deficit de hormoni. Celulita este și mai vizibilă la femei în perioadele stresante, sarcină, pubertate, menopauză sau în momentele în care corpul nu este suficient de odihnit. De regulă, celulita înseamnă retentive în exces și apare că urmare a dezechilibrului dintre estrogen și progesteron. Așa se poate și explica motivul pentru care femeile slabe sau care au o menstruație neregulată se confruntă cu celulită.O alta cauză, ar fi și producția scăzută de hormone tiroidienin care favorizează producția mare de estrogeni și duc la retenția de apă în organism și la reducerea lipolizei care accelerează creșterea masei de grăsime în organism.

Celulita este în genere cauzată de atrodia musculară. Degeaba încerci toate produsele cu efect garantat sau cremele și mănușile care iți promit îndepărtarea ei, căci nu vei reuși decât să faci risipă de economii. Propun să le păstrezi pentru perioada în care celulita vă fi doar o poveste și vei putea să alergi liniștită în costumul de baie preferat pe orice plajă din lume. Atrofia musculară apare atunci când mușchii nu sunt lucrați sau nu sunt bine definiți și aceștia se separă de piele, locul lor fiind luat de depozitele de grăsime. Ceea ce probabil multe dintre voi nu știați este că toate tratamentele cu efect miraculous nu acționează împotriva pielii, ci a mușchilor.

Citeste si:  Cum să-ți păstrezi tenul curat

Cel mai important de reținut este faptul că atrofia musculară are un efect reversibil și că celulita poate dispărea pentru totdeauna.

În funcție de aspectul pielii și gravitatea situației, celulita este de mai multe tipuri. Iată care sunt acestea:

-Celulita de Grad I- aceasta este vizibilă doar în momentul în care pielea este strânsă

-Celulita de Grad II este vizibil atunci când stai picior peste picior sau la încordarea feselor

-Celulita de Grad III este un grad avansat și el se poate observa chiar la o simplă palpare

-Celulita de  Grad IV este cea mai gravă; ea produce durere și poate fi cu greu învinsa

 

Probabil te confrunți și tu sau ai în grup o prietenă care se luptă de ceva timp cu celulita. Știi că e aproape imposibil să o învingi, motiv pentru care iți pui masca omului  care se complace în situația actuală și alegi să donezi costumul de baie. Ai cumpărat nenumărate produse care promiteau că pielea va reveni la aspectul inițial și ai crezut că odată cu pierderea kilogramelor problemă se va estompa. STOP.

Celulita nu este o boală, motiv pentru care o poți alunga. Nu este dureroasă însă este inestetică. Nu ne afectează fizic, ci psihic. Mai este numită sindromul “cojii de portocală” întrucât este foarte asemănătoare cu coaja acestui fruct.

Citeste si:  Remedii naturale pentru a îndepărta durerile artritei

Iată care ar fi cauzele cele mai frecvente:

  1. Lipsa mișcării
  2. Alimentația
  3. Excesul de grăsime

 

Tot ce trebuie să faci este să pornești la drum cu multă răbdare căci inamicul nu dă semen de retragere încă din primele zile de tratament.

Reține faptul că:

–              Celulita nu se moștenește și că dacă faci regulat sport, poți scăpa de ea

–              Vârsta este irelevantă

–              Lucrează-ți partea inferioară a coprului pentru rezultate optime

–              Nu da banii pe toate cremele din comerț

–              Grijă la hainele foarte strâmte sau la încălțăminte; tensiunea mare de la nivelul gambelor poate încetini întoarcerea sanguină și poate duce la apariția “cojii de portocală”

–              Încearcă să consume 3 kiwi/zi; aceasta are o acțiune tonică asupra colonului

–              Poți apela uneori și la drenajul limfatic

–              Încearcă să ponderezi sarea din dietă; nu o elimină definitiv

Înarmați-vă atunci când porniți la drum în combaterea celulitei cu multă răbdare. Probabil efectele nu vor fi vizibile din următoarea săptămână, dar acest lucru nu vă poate convinge să abandonați. Încercați să vă iubiți mai mult și să conștientizați că toate aceste sacrificii le faceți pentru voi. Pentru a arata și a vă simți minunat în corpul vostru. De a avea curajul să purtați costumul de baie mult dorit și de a reuși să nu vă ascundeți picioarele și coapsele de ochii privitorilor. Iubiți-vă voi înainte de a vă iubi ceilalți. Țineți minte că cele două arme pe care le aveți la dispoziție sunt SPORTUL și DIETA. Combinate, au rezultate spectaculoase și veți observa că celulita va devein doar o etapă mai puțin frumoasă pe care ați depășit-o. Și cel mai important, hidratați-vă. Cosumati multe lichide pentru că pielea voastră să fie tot timpul hidratată. Lichidele ajută în eliminarea toxinelor și menține elasticitatea țesutului conjunctiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau