Trăim în era tehnologică, iar copiii din această generaţie învaţă să folosească un laptop sau un iPhone înainte de a învăţa chiar să vorbească. Generaţia lor va avea cu siguranţă un potenţial incredibil şi o capacitate de a crea şi a excela în domenii la care noi nici nu visam când eram mici. Viitorul depinde de ingeniozitatea lor.
Tehnologia este un lucru extraordinar, ne îmbogăţeşte cunoştinţele, ne facilitează viaţa şi ne antrenează creativitatea. Însă acest lucru nu este suficient. Principalul dezavantaj al copiilor din „generaţia digitală” este acela că mulţi dintre ei ajung la maturitate fără a fi dobândit nişte abilităţi de bază, la care bunicii noştrii excelau şi care nu pot fi învăţate cu ajutorul unei aplicaţii de pe telefon. În ciuda avantajelor evidente oferite de tehnologie, nu ar trebui să lăsăm ca aceste abilităţi importante să se piardă în timp. Ele trebuie transmise din generaţie în generaţie. Iată despre ce este vorba:
1. Gătitul
Statistic vorbind, astăzi se găteşte mult mai rar decât în urmă cu câteva decenii. În trecut, aproape fiecare masă era gătită acasă iar oamenii erau mai sănătoşi şi într-o formă fizică mai bună. Astăzi, mâncatul în oraş a devenit un obicei, mai ales pentru tineri, care din lipsă de timp sau spaţiu, nu au învăţat să gătească. Unii dintre ei poate au încercat singuri, însă văzând că nu se descurcă, au renunţat. Viaţa lor ar fi astăzi mult mai uşoară dacă părinţii i-ar fi învăţat la timp. Copiii adoră să participe la activităţile din bucătarie. Aşadar, implică-i mai des în prepararea mesei, invită-i să te urmărească în timp ce găteşti, învaţă-i să aprecieze mâncarea sănătoasă şi laudă-i întotdeauna când prepară singuri ceva.
2. Înotul
Este lesne de înţeles de ce toţi părinţii ar trebui să îşi înscrie copiii la cursurile de înot: această abilitate, odată dobândită, le poate salva viaţa. Totodată, înotul este un sport benefic pentru copii, contribuind la dezvoltarea armonioasă a celor mici. Înotul se poate învăţa la orice vârstă, însă numai sub îndrumarea şi supravegherea unui instructor. Deşi foarte mulţi copii iau contact cu apa de la vârste foarte fragede, cercetătorii au decis că perioada ideală pentru începerea cursurilor de înot este între 6 şi 10 ani. În acest interval de vârstă, copiii sunt suficient de capabili să înţeleagă regulile şi să perceapă pericolul.
3. Educaţia financiară
Copiii trebuie să cunoască importanţa şi valoarea banilor de la vârste cât mai fragede. Părinţii sunt cei care trebuie să-i inveţe pe cei mici noţiunile de bază cum ar fi cheltuielile, economiile sau investiţiile. Prin intermediul jocului, copilul poate învăţa să nu cedeze impulsului de a cheltui, va deprinde obiceiul de a economisi bani şi de a amâna recompensa imediată, o abilitate considerată foarte importantă de către psihologi. Educaţia financiară îi va ajuta pe cei mici să devină adulţi responsabili şi independenţi.
4. Tehnicile de prim ajutor
Fiecare părinte are obligativitatea de a cunoaşte tehnicile de prim ajutor. Viaţa este imprevizibilă şi trebuie să fim întotdeauna pregătiţi să facem faţă situaţiilor de urgenţă. Însă nu doar adulţii trebuie să înveţe aceste tehnici salvatoare de viaţă, ci şi copiii. Pentru cei mici, educaţia privind acordarea primului ajutor trebuie să înceapă de timpuriu. În primul rând, copilul trebuie instruit să ceară ajutor prin apelarea numărului de urgenţă 112 şi să îşi păstreze calmul în situaţiile de criză. Mai târziu, el poate participa la cursuri de prim ajutor, care pe lângă faptul că îl vor ajuta să salveze o viaţă în caz de nevoie, îi vor dezvolta empatia, compasiunea, încrederea de sine şi îl vor face să înţeleagă adevarata valoare a vieţii.
5. Autoapărarea
Din păcate, în fiecare an, mii de copii şi tineri devin victime ale abuzului fizic. Este trist să conştientizăm că trăim într-o lume în care este important să-i învăţam pe copiii noştri să se apere. Aceasta este una dintre abilităţile pe care sperăm să nu fie niciodată nevoiţi să o folosească. În plus faţă de rolul de protecţie, cursurile de autoapărare oferă o gamă variată de alte avantaje, de care copiii pot beneficia: îşi vor însuşi autocontrolul şi autodisciplina, îşi vor dezvolta concentrarea şi atenţia, vor avea mai multă încredere în ei înşişi şi îşi vor îmbunătăţi reflexele, coordonarea motrică şi echilibrul.
6. Curăţenia
Integrarea copilului în procesul curăţeniei şi menţinerii ordinii în casă îl va ajuta pe cel mic să se responsabilizeze. Copiii au nevoie să se simtă utili iar participarea la treburile casnice îi va ajuta să îşi dezvolte stima de sine şi să devină persoane organizate. Totodată, îi va pregăti pentru momentul când vor pleca la casa lor. Curăţenia se învaţă prin joacă, de la o vârstă cât mai fragedă. Nu trebuie nicidecum să îţi forţezi copilul să facă ceva ce nu doreşte, lasă-l să se ocupe de lucrurile care îi fac plăcere. Încurajează-l să te ajute la treabă, recunoaşte-i meritele şi arată-ţi mereu aprecierea faţă de munca sa.