Vergeturile nu sunt deloc plăcute şi nici nu este uşor să le faci să dispară. Te poţi pricopsi cu ele din diverse motive. De cele mai multe ori, vergeturile apar atunci când există variaţii bruşte ale greutăţii, în special în timpul sarcinii, dar şi la persoanele care cresc rapid în înălţime. Nu este nimic neobişnuit să ai vergeturi şi nu băga în seama persoanele care spun că trebuie să faci ceva pentru a le ascunde; însă dacă te-ai săturat să le tot observi atunci când te uiţi în oglindă, iată 11 metode prin care poţi scăpa de ele, cu ajutorul unor tratamente naturale.
1Albuşurile de ou
Probabil că sună puţin dezgustător să te dai cu albuş pe piele, însă proteinele conţinute de acesta fac adevărate minuni. Ajută pielea îmbătrânita şi cea cu eventuale imperfecţiuni să revină la un aspect plăcut. Aplică de trei ori pe zi în zonele unde ai vergeturi. Lasă să acţioneze, după care clăteşte cu apă caldă.
2Sucul de cartofi
Cartofii sunt plini de vitamine şi minerale şi sunt foarte buni pentru pielea care a trecut prin tot felul de schimbări. Dacă nu ai un storcător de fructe în bucătărie ca să poţi zdrobi legumele, pur şi simplu freacă vergeturile cu o felie de cartof.
3Sucul de lămâie
Sucul de lămâie ajută la estomparea vergeturilor, albindu-le treptat. În cele din urmă acestea vor ajunge la o nuanţă foarte apropiată de cea a pielii tale şi nu se vor mai observa atât de tare. Taie o felie de lamaine şi aplică pe zona afectată, efectuând mişcări circulare. Lasă să acţioneze timp de 10 minute, după care te poţi clăti.
4Untul de cacao face minuni pentru pielea uscată. Prin utilizarea lui, vergeturile se estompează în timp şi totodată îl poţi folosi preventiv în cazul în care urmezi o dietă, ori dacă eşti însărcinată.
5Untul de shea
Untul de shea este chiar mai bun decât cel de cacao pentru tratamentul vergeturilor şi de asemenea este recomandată utilizarea lui cu caracter preventiv. Poţi chiar combina untul de shea cu cel de cacao
6Uleiul de măsline
Hidratarea nu este singurul lucru important atunci când vine vorba de îmbunătăţirea aspectului pielii. Uleiul de măsline conţine vitamina E, care ajută ţesuturile pielii să îşi recapete tinereţea şi sănătatea. Face pielea mai catifelată şi o ajută să se refacă mai rapid.
7Aloe
Aloe vera este un alt tratament minunat pe care îl poţi folosi înainte sau după apariţia vergeturilor. Aceasta calmează pielea iritată şi o vindecă, vitamina E aflându-se printre elementele benefice conţinute de planta de aloe vera. Poţi aplica gelul direct din frunza tăiată în două pe zonele afectate, însă ai grijă, deoarece nu toate tipurile de aloe au aceleaşi proprietăţi.
8Suplimente cu vitamina E
Cea mai bună metodă de a te asigura că furnizezi corpului tău o cantitate suficientă de vitamina E, este să iei suplimente nutritive. Această vitamină ajută la sănătatea ochilor, la întărirea sistemului imunitar şi la scăderea riscului de boli cardiace şi diabet.
9Zahărul
Poate că sună surprinzător, însă combinând puţin zahăr cu câteva picături de ulei de măsline alături de nişte suc de lămâie, vei obţine un exfoliant natural minunat, printre cele mai bune de altfel. Nu doar că îţi va face pielea mai rezistentă şi mai sănătoasă, dar te va ajuta şi la prevenirea apariţiei vergeturilor.
10Aparatul de masaj
Aceste aparate nu sunt foarte scumpe şi nu prezintă nici un risc. Pur şi simplu mişcă aparatul peste zonele în care consideri că ai nevoie şi va reduce riscul apariţiei de vergeturi ori alte imperfecţiuni.
11Măştile cu piersică
Măştile cu piersică fac minuni pentru piele. Sunt benefice pentru cei care au probleme cu acneea, punctele negre şi totodată sunt de mare folos dacă vrei să scapi de straturile de piele moartă. Bineînţeles că ajută şi la tratarea vergeturilor. Aplică masca pe zonele unde ai probleme şi lasă să acţioneze 30 de minute, după care clăteşte cu apă călduţă.
12Turmericul
Ajuns pe lista superalimentelor, turmericul îşi merită din plin laudele şi nu prea există cazuri în care acesta nu are efecte spectaculoase. Pe lângă faptul că este un ingredient ce face minuni cu sănătatea ta, îl poţi amesteca împreună cu puţină apă şi câteva picături de ulei de măsline până obţii o pastă ce urmează să o aplici peste vergeturi. Ai însă grijă la haine, turmericul poate păta.
stiam ca si masajul cu zat de cafea amestecat cu miere de albine indeparteaza vergeturile